Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7450/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 7450/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 17104/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.7450

Ședința publică de la 30.10.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. I.

Grefier: N. G.-M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. A. I. și pe pârât J. M., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 23.10.2013, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, reținând următoarele:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2012 sub nr._ reclamantul G. I. a chemat în judecată pe pârâtul J. M. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate săvârșită vânzarea cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafața de:

- 2740 mp aflat în tarlaua 64/1, ., N-drum, E- J. M., S- Drum, V- J. F.

- 3540 mp aflat în tarlaua 122/1, ., N-P. M., E- drum, S- J. M., C. P. Kati, J. A. I., V- drum teren arabil extravilan situat pe raza comunei Frărești, jud. G. înscris sentința civilă 4001/23.06.2011, pronunțat de Judecătoria G. în dosarul nr._,

În fapt, reclamantul a arătat că printr-un înscris sub semnătură privat încheiat la data de 03.09.2012 pârâtul s-a obligat să-i vândă terenul arabil extravilan în suprafața de:

- 2740 mp aflat în tarlaua 64/1, ., N-drum, E- J. M., S- Drum, V- J. F.

- 3540 mp aflat în tarlaua 122/1, ., N-P. M., E- drum, S- J. M., C. P. Kati, J. A. I., V- drum teren arabil extravilan situat pe raza comunei Frărești, jud. G. înscris sentința civilă 4001/23.06.2011, pronunțat de Judecătoria G. în dosarul nr._,

Prețul terenului stabilit prin antecontractul de vânzare cumpărare a fost achitat integral la data semnării în prezența unui martor.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art 111 C.proc.civ și 1669 C.civ.

În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu acte, interogatoriul și martori.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: promisiunea de vânzare - cumpărare, TP nr._/2004, sentința civilă 4001/23.06.2011, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ certificat de sarcini, certificat fiscal, acte de stare civilă.

A fost administrată proba testimonială, cu înscrisuri, expertiză

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată și urmează a fi admisă pentru motivele ce vor fi expuse.

Astfel, instanța reține că printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „ chitanță „ pârâtul s-a obligat să-i vândă reclamantului terenul arabil extravilan în suprafață de:

- 2740 mp aflat în tarlaua 64/1, ., N-drum, E- J. M., S- Drum, V- J. F.

- 3540 mp aflat în tarlaua 122/1, ., N-P. M., E- drum, S- J. M., C. P. Kati, J. A. I., V- drum teren arabil extravilan situat pe raza comunei Frărești, jud. G. înscris sentința civilă 4001/23.06.2011, pronunțat de Judecătoria G. în dosarul nr._,

Terenul care a făcut obiectul convenției a fost dobândit de către pârât prin sentința civilă 4001/23.06.2011, pronunțat de Judecătoria G. în dosarul nr._ .

Potrivit art. 1.669. - (1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Conform unei jurisprudențe constante textul legal menționat permite instanței de judecată ca ori de câte ori debitorii (pârâții) nu își execută obligația asumată, să suplinească voința acestora, în sensul de a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, ca fiind cel mai eficient mijloc de reparare în natură al prejudiciului încercat de creditor (reclamant).

Mai reține, instanța că, convenția părților îndeplinește condițiile de fond cu privire la capacitate, consimțământ, obiect și cauză.

Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 111 C.pr.civ., art. 1669 C.civ., instanța va admite cererea și, pe cale de consecință va constata săvârșită vânzarea cumpărarea terenului în suprafața de:

- 2740 mp aflat în tarlaua 64/1, ., N-drum, E- J. M., S- Drum, V- J. F.

- 3540 mp aflat în tarlaua 122/1, ., N-P. M., E- drum, S- J. M., C. P. Kati, J. A. I., V- drum teren arabil extravilan situat pe raza comunei Frărești, jud. G. înscris sentința civilă 4001/23.06.2011, pronunțat de Judecătoria G. în dosarul nr._, , identificat prin schiță cu viza OCPI, intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător

Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a terenurilor descrise anterior.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de reclamantul G. I. din ., în contradictoriu cu pârâtul J. M. din G., ./1S, ., ..

Constată săvârșită vânzarea cumpărarea suprafeței de:

- 2740 mp aflat în tarlaua 64/1, ., N-drum, E- J. M., S- Drum, V- J. F.

- 3540 mp aflat în tarlaua 122/1, ., N-P. M., E- drum, S- J. M., C. P. Kati, J. A. I., V- drum teren arabil extravilan situat pe raza comunei Frărești, jud. G. înscris sentința civilă 4001/23.06.2011, pronunțat de Judecătoria G. în dosarul nr._, identificat prin schița întocmită de I. Coirtan și vizată de O.CP.I, intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a imobilului teren mai sus descris.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică azi 30.10.2013.

Președinte, Grefier,

Tehnored.jud.DI

Ex.4/17.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7450/2013. Judecătoria GIURGIU