Plângere contravenţională. Sentința nr. 1527/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 1527/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 23794/300/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1527

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. M.

GREFIER: M. N.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petent I. E. I. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G. - SERVICIUL POLITIE RUTIERA, având ca obiect plângere contravențională CC_.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 06.02.2013 când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr._ ,petentul IZINA E. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 26.06.2011 de intimatul I.P.J. G..

Plangerea nu a fost motivata in fapt.

In drept au fost invocate dispozitiile OG 2/2001.

În dovedirea plângerii a fost indicată proba cu înscrisuri .

Plângerea este scutită de plata taxei de judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată și art. 1 sorin.2 din O.G. nr. 32/1995 modificată.

In probațiune, petentul a depus în fotocopii procesul verbal contestat ,chitanta de plata a amenzii,dovada și copia cărții de identitate.

Prin sentinta civila nr. 9929/22.06.2012,a fost admisa exceptia de necompetenta teritoriala a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti,dosarul fiind declinat la Judecatoria G.,unde a fost inregistrat la data de 13.08.2012.

Intimatul a formulat întâmpinare la data de 12.09.2012, arătând că fapta contravențională a fost constatată de către agentul constatator în mod direct, prin propriile simțuri, fiind confirmată de martorul B. P., conducatorul autoturismului depăsit,solicitand in consecinta respingerea plangerii ca neintemeiata si mentinerea procesului verbal ca fiind legal si temeinic intocmit.La intampinare a fost atasat raportul de retinere introcmit de agentul constatator.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și si proba testimoniala fiind audiati martorii B. P. si B. C. I.,ale caror declaratii au fost consemnate si atasate la dosar.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 26.06.2011 de intimatul I.P.J. G., petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în sumă de 268 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, agentul constatator reținând că la data de 26.06.2011, ora 17:25, acesta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 6,iar la km 33+300 m a efectuat manevra de depășire a autovehiculului marca Opel cu nr. de înmatriculare_ , în raza de acțiune a indicatorului „ Depășirea Interzisă si cu depăsirea marcajului longitudinal continuu care demarca sensurile de mers”. S-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. de art. 120 lit.h) si i) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit.e din OUG nr. 195/2002.

Analizând actul de constatare a contravenție sub aspectul legalității sale, instanța constată ca procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale imperative referitoare la formă si conținut, prevăzute de art. 16 și art.17 din O.G. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța apreciază că petentul a răsturnat prezumția de temeinicie de care se bucura procesul verbal de contravenție.

Astfel, potrivit art. 100 sorin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile nerespectarea regulilor privind depășirea.

Conform art. 120 alin. 1 li. h) din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. 195/2002, se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă".

În cauza de față, din declarația martorului B. C.( f 21) care se afla la data constatarii contraventiei in masina cu petentul rezulta ca acesta din urma a depsit un autocamion care transporta lemne si care se deplasa anevoios folosind luminile de avarie,insa depasirea s-a efectuat fara incalcarea axului drumului,respectiv marcajul longitudinal continuu.De asemenea martorul asistent B. P. soferul autovehiculului depasit de catre petent,in declaratia sa(f 16),confirma sustinerile petentului si ale martorului B. C. I.,in sensul ca la data respectiva efectua un transport de lemne si circula foarte incet si foarte aproape de marginea drumului,iar petentul nu a incalcat axul drumului cand a executat manevra de depasire.

Prin urmare, față de probatoriu administrat, instanța constată existența unui dubiu cu privire a corectitudinea situației de fapt reținută de agentul constatator, si implicit cu privire la vinovatia petentului în ceea ce priveste săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa. Instanța mai reține că intimatul, în fața instanței, nu a administrat nici o probă în susținerea procesului verbal de contravenție contestat.

Ținând cont si de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, petentul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, iar orice dubiu este în favoarea sa, astfel încât plângerea va fi admisa, iar procesul-verbal anulat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 118 din OUG nr. 195/2002, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal contestat . nr._ încheiat la data de 26.06.2011de intimatul I.P.J. G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențional introdusă de petentul IZINA E. I. domiciliat în mun. București, bld. Camil R. nr. 51, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimatul I.P.J.G..

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.06.2011.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 08 Februarie 2013.

Președinte, Grefier,

Tehnored. Jud. D.M./ex./2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1527/2013. Judecătoria GIURGIU