Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 2511/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

Sentința civilă nr. 30/2013

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S. - V.

GREFIER: G. L. - GINELA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator . și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala R12_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, precum și că intimata a depus la dosar înscrisuri, după care:

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta S.C. C. D. S.R.L. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 11.01.2012, întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, solicitând anularea procesului verbal contestat pentru nelegalitate și neteminicie.

În fapt, petenta solicită în esență constatarea nulității absolute a procesului verbal atacat pentru lipsa semnăturii agentului constatator.

O altă critică adusă de petentă este aceea că procesului verbal de contravenție ii lipsește rubrica alte mențiuni, iar prin această lipsă contravenientului i se ia posibilitatea de a face obiecțiuni cu privire la constatarea contravenției.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr.2/2001 și O.G. nr.15/2002.

Cererea este legal scutită de plata taxelor de timbru potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

Părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat la termenul de judecată fixat.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat atât pentru petentă, cât și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Au fost depuse la dosar de către petentă copie proces verbal contravenție, dovada comunicare, chitanță de plată amendă, C.I. reprezentant petentă, iar de către intimată adresă emisă de Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat semnătură electronică, autorizație de control a agentului constatator, imagine foto detaliu folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din data de 11.01.2012, întocmit de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale dinRomânia, cu modficările și completările ulterioare.

S-a reținut că, la data de 17.07.2011, ora 17.13, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând S.C. C. D. S.R.L., a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba făcându-se cu foto 000403___1336000.

Pentru contravenția săvârșită s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contravenționale de 250 lei, fiind obligată și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 euro, conform art.8 alin.3 din același act normativ.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mjloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR.

Cu titlu preliminar, instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG 2/2001, procesul verbal de contravenție fiind comunicat prin afișare la data de 26.01.2012 iar plângerea depusă prin poștă la data de 06.02.2012.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, în conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale care reglementează condițiile necesare pentru încheierea sa valabilă.

Cu privire la motivul invocat de petentă privind lipsa semnăturii de pe procesul verbal, instanța constată că procesul-verbal atacat conține mențiunea expresă că documentul a fost generat și semnat electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către S. T., cu certificatul nr._0301ae89 din data de 23.12.2011.

Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile”, iar art. 7 al aceluiași act normativ statuează că în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitatea unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate în procesul-verbal corespund întrutotul stării de fapt și de drept reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.

Întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.

Reținând natura de act administrativ de drept public a procesului-verbal de contravenție, așadar de înscris autentic definit potrivit art. 1171 și 1173 C.civ., rezultă că incidența în privința procesului-verbal de contravenție a normelor privind semnătura electronică nu îi răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.

Respectarea prevederilor legale enunțate în materia semnăturii electronice, respectiv art. 6 și art. 7 Legea nr. 455/2001, incidente în prezenta cauză, rezultă din probatoriul administrat, constând pe de-o parte în dovada calității de agent constatator a celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție atacat, numita S. T. îndeplinind funcția de agent constatator, în cadrul CNADNR SA, pentru sancționarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de OG 15/2002, astfel cum rezultă din copia autorizației de control valabilă la data constatării faptei contravenționale. De asemenea, conform certificatului calificat emis de CERTSIGN și având ca titular pe S. T. agent constatator, instanța constată a fi respectate exigențele cuprinse în Legea nr. 455/2001, procesul-verbal de contravenție atacat reprezentând un înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Faptul că procesul verbal de contravenție a fost ulterior imprimat pe hârtie și comunicat contravenientei nu este de natură să conducă la o altă concluzie, operațiunea fiind efectuată pentru a îndeplini exigențele legate de comunicarea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG 2/2001.

Instanța nu va reține nici critica referitoare la lipsa obiecțiunilor din procesul verbal atacat, având în vedere că acesta a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatat[ cu ajutorul mjloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR, situație în care dreptul de a formula obiecțiuni nu subzistă.

Pe de altă parte instanța are în vedere că petentei nu i s-a cauzat vreo vătămare ce nu poate fi înlaturată decât prin anularea procesului verbal de constatare a contravenției, acesta având posibilitatea de a invoca eventualele obiecțiuni legate de întocmirea procesului-verbal și de fapta contravențională în fața instanței de judecată.

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că potrivit art.8, alin.1 din OG nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Având în vedere că pe parcursul judecății petenta nu a putut face dovada deținerii rovinietei valabile la momentul constatării contravenției, instanța reține că în cauză s-a săvârșit contravenția reținută prin actul contestat.

Sub aspectul sancțiunii, se constată că s-a aplicat o amendă de 250 lei.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, agentul constatator aplicând amenda în cuantum minim prevăzut de lege.

Instanța mai reține că, prin procesul-verbal contestat, pe lângă sancțiunea principală a amenzii, a fost reținută și obligația petentului de a achita tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro.

Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, dispozițiile legale care prevedeau această obligație au fost abrogate, motiv pentru care tariful de despăgubire stabilit în cauză va fi anulat.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța va admite în parte plângerea, va anula tariful de despăgubire aplicat și va menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 11.01.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea. plângerea formulată de petenta S.C. C. D. S.R.L., cu sediul social în mun. București, ..2A, ., ., sector 6, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sect. 6.

În baza art. II din legea nr.144/2012 anulează tariful de despăgubire în valoare de 120,34 lei, echivalentul a 28 euro, stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 11.01.2012.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 11.01.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./dact.I.S.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria GIURGIU