Plângere contravenţională. Sentința nr. 419/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 419/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 12364/302/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 419
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. M.
GREFIER: M. N.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petent V. A. și pe intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA(CNADNR=-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA-CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională R12_.
La primul apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, iar intimata a depus la dosar înscrisuri, după care:
În temeiul art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă raportat la art. 1 Cod procedură civilă și art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 29.05.2012 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti sub nr. de dosar_ plangera petentului V. A. impotriva procesului verbal de sanctionare contraventionala .>R12 nr._/02.05.2012,emis de CNADNR SA-CESTRIN,prin care a solicitat anularea acestuia iar in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment.
In motivarea plângerii formulate, petentul a aratat in esenta ca in perioada octombrie-noiembrie-martie a anului 2011 nu a avut achitata rovinieta valabila ,fapt datorat unei neglijente de ordin administrativ pe care a remediat-o achizitionand rovinieta la data de 03.04.2012 cu valabilitate pana la data de 03.04.2013.De asemenea mai arata petentul ca a achitat in 48 de ore de la comunicare atat amenda cat si tariful de despagubire in cuantum de 28 de euro pentru procesul verbal . nr._/21.03.2012 incheiat pentru contraventia din data de 02.10.2011.
Sustine petentul ca la data de 16.05.2012 a primit la domiciliu un numar de sase procese verbale printre care si cel contestat.
In drept au fost invocate prevederile art. 5 alin 2 ,art 7 alin 3,art. 20 alin 2 ,art. 21 alin 3 din OG 2/2001 si art. 8 alin 3 din OG 15/2002.
In sustinerea plangerii au fost atasate in copie: procesul verbal contestat dovada de comunicare a acestuia,act de identitate,ordin de plata si chitanta,rovinieta si bon fiscal,procesele verbale . nr._/15.05.2012,R12 nr._/02.05.2012,R12 nr._/02.05.2012,R 12 nr._/02.05.2012,R12 nr._/02.05.2012,R 12 nr._/10.04.2012,R1 2 nr._/10.04.2012,R12 nr._/21.03.2012,R12 nr._/21.03.2012,R12 nr._/21.03.2012.
Cererea este scutită de taxă de timbru cf. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și cf. art. 1 al. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Intimata nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare dar a depus, în copie, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, adresa emisă de Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat și atestat al agentului constatator .
Prin sentinta civila nr.8079/16.10.2012,Judecatoria Sectorului 5 a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat cauza la Judecatoria G.,unde a fost inregistrata la data de 29.11.2012.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizând actele din dosar ,instanta retine urmatoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.05.2012,întocmit de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 250 lei plus obligatia de a plati tariful de despagubire in valoare de 28 de euro, agentul constatator reținând în sarcina sa că, în data de 22.03.2012 ora 07:24, pe DN 5 – Călugăreni, jud. G.,vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Din ordinul de plata nr._/04.04.2012 si din chitanta nr_/04.04.2012,rezulta ca petentul a achitat amenda pentru procesul verbal . nr._/21.03.2012.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul proceselor verbale sub aspectul legalității, instanța apreciază că acestea au fost întocmite cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât conțin numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.
a arătat că n judiciar și 300 lei onorariu de avocat ul de mers al autoturismului, Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentei dreptul la un proces echitabil.
In analiza plangerii instanta are in vedere legea 144/2012 care modifica OG 15/2002.Astfel:
Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002,cu ultimele modificari, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Art 9 alin 3 teza a II-a prevde ca procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen 30 de zile de la data constatarii contraventiei,interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatre a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art 8 alin 1.
Din interpretarea acestor două articole rezultă că din momentul în care s-a întocmit un proces verbal de constatare a contravenției, contravenția este continuă până în momentul în care procesul verbal va fi comunicat contravenientului. Orice proces verbal încheiat ulterior acestei date va putea avea efect juridic numai dacă s-a intocmit după ce primul proces verbal a fost comunicat.
Instanta constata ca in cauza de fata a intervenit o o lege contraventionala mai favorabila ce urmeaza a fi aplicata conform art. 12 alin 2 teza I din OG 2/2001,principiu enuntat si de art. 15 alin 2 din Constituția României “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.”
Avand in vedere ca petentul a mai achitat o amenda pentru procesul verbal . nr._/21.03.2012 dupa cum reiese din ordinul de plata nr._/04.04.2012 si din chitanta nr_/04.04.2012 si ca au mai fost incheiate inca patru procese verbale la data de 02.05.2012,in afara de cel ce face obiectul prezentului dosar,instanta urmeaza sa admita plangerea si sa anuleze procesul verbal . nr._/02.05.2012.
In temeiul art. 274 C proc civ instanta ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională introdusă de petentul V. A. cu domiciliul în mun. București, ., ., etj.5 ., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA. cu sediul în mun. București, bld. I. M. nr.401A, sector 6.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.01.2013.
Președinte, Grefier,
Red/DM/21.03.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 7191/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1282/2013.... → |
---|