Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3694/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 3694/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 13580/236/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3694/2013

Ședința publică de la 11 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. C. B.

Grefier M. V. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant U. G. și pe pârât I. V., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul personal și asistat de avocat C. M. și pentru pârâtă consilier juridic P. M. numit de primarul . o asista pe pârâta I. V. la încheierea actului de vânzare – cumpărare.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilierul juridic pentru pârâtă, învederează instanței că luat legătura cu pârâta, atât personal, cât și primarul și i-au adus la cunoștință consecințele acestei vânzări.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii, fara cheltuieli de judecată.

Consilierul juridic pentru pârâtă, având cuvântul, arată că este de acord cu admiterea acțiunii.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2011 sub nr. dosar_, reclamantul U. G. a chemat în judecată pe pârâtul I. V. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru casa de locuit compusă din 5 camere, din paiantă acoperită cu țiglă, suprafața de 559 mp teren arabil intravilan, ., suprafața de 154mp teren arabil intravilan ., suprafața de 459mp, teren arabil intravilan curți construcții, ., situate în ., jud G., înscrise în titlul de proprietate nr._/23.10.2002 pentru prețul de 2500lei.

În motivarea acțiunii, au arătat reclamanții că au încheiat cu pârâtul, un antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul arătat.

Au arătat reclamanții că la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare prețul vânzării a fost achitat in întregime si ca deși pârâtul s-a obligat sa depună toate diligentele in vederea încheierii contractul de vânzare cumpărare, aceste diligente nu au fost depuse.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1073 și 1077 Cod civil.

În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriu.

Pârâtul nu a depus întâmpinare si nu a solicitat probe in apărare.

Au fost depuse la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: antecontractele de vânzare-cumpărare; acte de stare civila, titlu de proprietate, certificat fiscal si certificat sarcini.

In baza art 167 C.pr civ, instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul pârâtului.

Au fost audiați martorii P. F. și S. D. P., declarațiile acestora fiind consemante și atașate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 10.04.2006 a fost încheiat un înscris sub semnătură privată (f.22) între pârât, în calitate de vânzător și reclamant, în calitate de cumpărător, prin care primul se obliga sa vândă casa de locuit compusă din 5 camere, din paiantă acoperită cu țiglă, suprafața de 559 mp teren arabil intravilan, ., suprafața de 154mp teren arabil intravilan ., suprafața de 459mp, teren arabil intravilan curți construcții, ., situate în ., jud G., înscrise în titlul de proprietate nr._/23.10.2002 pentru prețul de 2500lei.

Analizând înscrisul intitulat chitanța instanța constată că acesta este completat cu imobilul casă cu un pix de altă culoare decât cel folosit de părți la redactarea întregului înscris și la semnături, fapt ce conduce la concluzia că imbilul casă a fost trecut ulterior pe înscris, după ce acesta a fost semnat de părți.

Referitor la prețul vânzării, reține instanța că acesta trebuie sã fie serios si determinat de pãrti”, prin "preț serios" înțelegându-se echivalentul mai mult sau mai puțin exact al lucrului vândut, integrat în "cauză suficientă a obligației de transmitere a dreptului de proprietate asupra lucrului". Prețul serios se transpune în existența unei proporții între cuantumul prețului stabilit de părți și valoarea reală a lucrului vândut, fără însă a reclama o echivalență între preț și valoarea lucrului. Este însă exclusă în cadrul "prețului serios" existența unei disproporții care nu este succeptibilă de justificare firească.

Analizând înscrisul de la fila 22, instanța constată că prețul contractului nu este serios, fiind derizoriu. Suma de 2500lei stabilită de părți ca preț pentru toate imobilele este cu mult sub valoarea acestora care potrivit Ghidului privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din Județul G. este de 2euro/mp pentru un teren intravilan alte categorii, similar celui care face obiectul prezentei acțiuni, 5/5euro/mp pentru terenul curți construcții și 42euro/mp pentru clădire, valoarea totală a imobilelor fiind de 29.028lei, existând o disproporție vădită între prețul vânzării și valoarea bunului care nu poate fi justificată.

Instanța are în vedere și vârsta înaintată a pârâtei, aprioximativ 80 de ani, faptul că aceasta nu mai are alt imobil în care să locuiască. La considerarea ca netemeinică a acțiunii se mai are în vedere și lipsa pârâtei de la interogatoriu coroborat cu completările făcute pe înscris așa cum s-a arătat anterior, astfel că nu s-a putut stabili voința exactă a vânzătorului, respectiv dacă înțelege să vândă și imobilul casă, dacă înțelege să-și rezerve dreptul de uzufruct sau să dobândească vreun drept de întreținere.

Având in vedere toate acestea, instanța apreciază că prețul stabilit de părți nu este serios, motiv pentru care va respinge acțiunea ca neîntemeiată

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea formulată de reclamantul U. G., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâtul I. V., cu domiciliul în ..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 11.04.2013

Președinte, Grefier,

Teh/Red. jud. BRC,

4ex/10.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 3694/2013. Judecătoria GIURGIU