Plângere contravenţională. Sentința nr. 5638/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 5638/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 6731/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.5638

Ședința publică de la 18 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională R12_ Ș.A.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din data de 12.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată în aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru astăzi data de 18.06.2013, când, în aceeași compunere a pronunțat în ședință publică prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.04.2012, contestatoarea . a formulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale de contravenție . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._ toate întocmite la data de 21.03.2012 de agentul constatator C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestora, exonerarea de la plata amenzii, exonerarea de la plata tarifului de despăgubire, în subsidiar înlocuirea amenzii și a tarifului de despăgubire cu avertisment.

În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că, in conformitate cu prevederile art.10 din OG 15/2002 unde se mentioneaza ca: "Contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare ", si avand in vedere ca, prin proceselor verbale mai sus mentionate, agenții constatatori le-au incheiat cu incalcarea dispozițiilor legale exprese prevăzute de OG2/2001, invocă urmatoarele elemente de nelegalitate continute de procesele verbale: . nulitatea absoluta a procedurii de comunicare avand in vedere prevederile art. 26 alin.3 din OG 2/2001, unde se mentioneaza ca: „ în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul- verbal, comunicarea acestuia, precum si a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii."

Ori in prezenta cauza. procesul verbal a fost intocmit de către un agent constatator iar in procesul verbal de afișare nu se mentioneaza daca cel care le-a afișat este agent constatator, deoarece le-a găsit simple fara alte formalitati sau mențiuni.

2. nulitatea absoluta prevăzută de art.16 din OG 2/2001 coroborat cu prevederile art 17 si art.19 din același act normative respective:

-lipsa datelor de identitate ale martorului din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare;

-lipsa descrierii locului savarsirii faptei,

-greșita înscriere a categoriei autoturismului A in loc de B si lipsa semnăturii agentului constatator.

Conform art. 16 al 1 din OG 2 / 2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația si locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost savârsita, precum si aratarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contravenția; etc.

Conform art 17 din același act normativ lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.

Conform art. 19 alin. 1 din OG 2/2001 procesul verbal de contravenție se semneaza pe fiecare pagina de agentul constatator si de contravenient, iar în cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie sa fie confirmate de cel puțin un martor, în acest caz procesul verbal trebuind sa cuprindă si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătură acestuia.

In cazul de fata procesele verbale nu au fost semnate nici de contravenient sau de proprietar, si nici de către agentul constatator. Semnătură contravenientului lipseste cu desavarsire pe procesele verbale atacate.

Desi se pretinde ca aceste procese verbale au fost întocmite in format electronic lipseste semnătură electronica a agentului constatator, lipsa semnaturii ducând la nulitatea procesului verbal de contravenție.

In temeiul art 7 din Ieșea 455/2001 - Iegea privind semnătură electronica se arata ca: " In cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat si generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.", ori asa cum se poate observa procesele verbale nu sunt semnate electronic ci se face o simpla mențiune ca agentul constatator deține un certificat special dar acesta mențiune nu acopera lipsa semnaturii electronice.

Agentul constatator este obligat sa menționeze în procesul verbal daca contravenientul nu poate semna, refuza sau nu se este prezent la data întocmirii lui. Nici aceste mențiuni nu sunt cuprinse în procesul verbal de contravenție.

In speța supusa soluționării, pretinsa savarsire a faptei este „constatata", in mod arbitrar, doar de către agentul constatator cu incalcarea flagranta a dispozițiilor legale in materie.

In ceea ce privește tariful de utilizare: Art.1 alin 3 din Normele Metodologice din 01.10.2010 stipuleaza ca „ prin excepție de la prevederile alin (2), tariful de utilizare nu se aplica pentru sectoarele de drumuri naționale aflate in interiorul reședințelor de județe si al municipiilor, intre indicatoarele rutiere de intrare/iesire in/din acestea" situatie in care se află.

Excepția prevăzută de lege este aceea ca exista posibilitatea întocmirii procesului verbal de contravenție ulterior ( art.11. alin. 9 din Norma Metodologica din 01.10.2010 pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din Romania), acesta fiind intocmit in lipsa.

Mai mult decât atat, in ceea ce presupune descierea faptei s-a trecut: "locul DN 5 km 28+120m Calueareni " fara a se menționa locul exact unde este aplasata camera.

Totodata, contestă categoria de autovehicul mentionat in procesele verbale, respectiv categoria „A", fapt neconform cu realitatea, deoarece posed autovehicul categoria „B" astfel cum este mentionat si-n talon si cartea mașinii.

Conform legislației rutiere in vigoare „ categoria A reprezintă autovehicule cu doua roti (motocicleta) cu sau fara atas avand capacitatea cilindrica a motorului peste 50 cmc sau viteza prin constructie mai mare de 50 km/h, si autovehicule cu trei roti (triciclu) avand capacitatea cilindrica a motorului mai mare de 50 cmc sau viteza prin constructie mai mare de 50 km/h, precum si masa totala maxima autorizata mai mica de 400 kg."

In situatia in care se va trece peste aceste elemente de nelegalitate, pe fondul cauzei, solicită să se aibă in vedere art. 34 din OG nr. 2/2001- care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care coroborat cu art. 38 alin. 3 din acest act normativ si care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului în ipostaza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), sa se considere ca sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentei asupra obligațiilor ce-i revin în materia circulației pe drumurile publice.

Solicită să se aibă in vedere pe de o parte disp. art 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit carora sancțiunea trebuie să fie proporționala cu pericolul social al faptei savarsite), art. 21 alin. 3 din aceiași act normativ (conform caruia la aplicarea sancțiunii trebuie sa se țina cont si de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, modul si mijloacele de savarsire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsa si circumstanțele personale ale contravenientului"), precum și art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 (prin care se prevede că avertismentul se aplică si in cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare a contravențiilor respective nu prevede in mod expres această sancțiune).

In drept OG 15/2002 si OG 2/2001.

Deși citată în mod legal în cauză intimata nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat probe.

Analizând materialul probatoriu aflat la dosarul cauzei instanța reține că prin procesele verbale de contravenție atacate, contestatoarea a fost sancționată cu amenda de 250x12 lei și obligarea la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro x12 lei, pentru comiterea contravenției prev. de art. 8 OG 15/2002, constând din faptul că pe datele de 03.10.2011, ora 10.01, 05.01.2011, ora 09.09, 07.10.2011, ora 13.14, 08.10.2011 ora 10.23, 10.10.2011, ora 07.24, 12.10.2011 ora 08.57, 14.10.2011, ora 09.36,18.10.2011, ora 10.11, 20.10.2011, ora 17.33, 25.10.2011, ora 11.20, 27.10.2011, ora 10.43, 31.10.2011 ora 03.44, pe DN 5 km 28+120 m Călugăreni,jud. G. a circulat cu autoturismul cu nr._ fără a deține rovinieta valabilă.

Reține în primul rând instanța că procesele verbale de contravenție au fost încheiate cu respectarea condițiilor de formă cerute imperativ de lege, neexistând în cauză niciunul dintre cazurile de nulitate expres prevăzut de art. 16 alin. 7 și art. 17 OG 2/2001.

Reține instanța că agentul constatator a constatat comiterea contravenției înăuntrul termenului de 6 luni al prescripției răspunderii contravenționale prev. de art.13 al. 1 OG nr.2/2001, iar procesul verbal de contravenție a fost comunicat contestatorului în interiorul termenului de o lună prev. de art.14 din același act normativ.

De asemenea reține instanța că procesele verbale de contravenție au fost semnate de agentul constatator în format electronic potrivit disp. art.6 din Legea 455/2001.

În legătură cu motivul de nulitate al proceselor verbale, întrucât nu sunt semnate de agentul constatator, față de faptul că OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu prevede posibilitatea substituirii semnăturii agentului constatator cu semnătura sa electronică, instanța constată următoarele:

În cuprinsul proceselor verbale contestate s-a menționat că aceste documente au fost generate și semnate electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001 de către agentul constatator conform certificatului de calitate valabil emis de Certsign SA-furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică: „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește aceasta cerință dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii", iar potrivit art. 9 al. 2 din același act normativ „semnătură electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4". Ori, în speță, agentul constatator a depus la dosar copie de pe certificatul calificat menționat.

De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 17 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.

Așadar, instanța constată că este incidentă această nulitate doar în situația în care lipsește semnătura, nu și în situația în care documentul a fost semnat electronic, textul legal nefăcând nicio distincție în acest sens

Privind fondul cauzei instanța reține că potrivit art. 1 lit. j din OG nr. 15/2002 rovinieta reprezintă documentul care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România iar potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile revin în exclusivitate în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare.

Potrivit art. 8 al. 1 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Potrivit art. 8 al. 6 odată cu aplicarea amenzii contravenționale conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România care circula fără a avea rovinieta valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.

În concluzie, reține instanța că fapta a fost corect constatată, fiind pe deplin dovedită de fotografia emisă de sistemul de înregistrare, din care rezultă că autovehiculul menționat a circulat pe DN 5 în . la momentul înscris în procesul verbal de contravenție.

Față de cele arătate mai sus, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale a fost corect aplicată contestatorului, urmând ca procesul verbal să fie menținut sub acest aspect, în cazul procesului verbal . 12 nr._/21.03.2012.

Situația se prezintă diferit în privința tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul verbal. Potrivit art.II din Legea nr.144/2012 în vigoare începând cu data de 27.07.2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

În raport de această dispoziție legală, instanța va dispune anularea parțială a procesului verbal menționat mai sus, în sensul că va dispune anularea tarifului de despăgubire, urmând să mențină celelalte dispoziții ale procesului verbal.

Cu privire la procesele verbale de constatare a contravenției . nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._ toate din 21.03.2012, instanța reține următoarele:

Având în vedere că în cursul lunii octombrie 2011, contestatoarea a fost sancționată de 12 ori pentru aceeași contravenție, cea prevăzută de art.8 al. 1 din OG 15/2002 și legiuitorul a prevăzut în modificarea din 27.07.2012 că într-un interval de 30 zile nu se pot încheia alte procese verbale de contravenție pentru încălcarea prev. de art. 8 al. 1 din OG 15/2002, decât unul singur (dar contravențiile sunt săvârșite înainte de modificări), instanța apreciază că măsura aplicării a 12 sancțiuni contravenționale pentru aceeași contravenție în curs de 30 zile este prea aspră, motiv pentru care va anula în parte cele unsprezece procese verbale menționate mai sus și în baza art. 5 și 7 din OG 2/2001 va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de contestatoarea ., cu sediul în mun. București. .. 30bis, ., împotriva proceselor verbal de contravenție . 12 nr. _, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr. _, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr._, . 12 nr. _ toate întocmite la data de 21.03.2012 de agentul constatator C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN,cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.

Anulează în parte procesul verbal de contravenție nr._/21.03.2012, în sensul că anulează tariful de despăgubire în sumă de 28 euro(121, 74 lei).

Anulează în parte procesele verbale de contravenție nr._,_,_,_,_,_,_,_,_,_ și_ toate din 21.03.2012 în sensul că dispune înlocuirea sancțiuni amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei cu sancțiunea avertismentului și anulează tariful de despăgubire în sumă de 28 euro (121, 74).

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.M.M.

Dact.Ș.P.

Ex.4/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5638/2013. Judecătoria GIURGIU