Pretenţii. Sentința nr. 5584/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 5584/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 2586/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5584

Ședința publică de la 17 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. S. V.

GREFIER - B. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 15 și pe pârât R. P., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.

La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită, Direcția de Impozite și Taxe Locale și OCPI au comunicat relații, reclamanta nu a depus interogatoriul pentru a fi administrat pârâtului, după care:

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 15 a chemat în judecată pe pârâtul R. P., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 4.881,25 lei, din care suma de 3.881,20 lei reprezintă datoria restantă la plata cheltuielilor de întreținere pe perioada decembrie 2009 – decembrie 2011, iar suma de 1.000,05 lei reprezintă penalități de întârziere conform legislației în vigoare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței faptul că debitul pretins este constituit din contravaloare apă potabilă, canalizare, agent termic, diverse servicii, ce trebuiau achitate lunar, acestea nefiind însă achitate nici până în prezent.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 114/1996, ale Legii nr. 230/2007, ale Regulamentului cadru de organizare și funcționare a asociațiilor de proprietari, cu modificările și completările ulterioare și prevederile HG nr. 1588/2007.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei: certificat de înregistrare fiscală, încheiere de acordare a personalității juridice, proces verbal de stabilire penalități, extras privind situația debitorului, precum și listele de întreținere pentru lunile decembrie 2009 – decembrie 2011.

Pârâtul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat în fața instanței și nu a solicitat probe în apărare.

În baza art 167 C pr civ, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei si cu interogatoriul pârâtului, care deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, nu s-a prezentat la nici un termen de judecată.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele

Pârâta are calitatea de membru al Asociației de proprietari nr. 15 și de proprietar al apartamentului 33, situat în G., ., Jud. G., împrejurare în raport de care, în temeiul art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în calitate de membru asociat, este obligat la plata cotelor de întreținere față de Asociația de proprietari.

Cu privire la debitul principal, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar potrivit art. 50 din același act normativ asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit art. 32 alin 2 și 3 din HG nr. 1588/2007 privind Normă metodologică de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, repartizarea cheltuielilor sau a obligațiilor financiare pe fiecare proprietate individuală revine administratorului, în cadrul contractului încheiat cu reprezentantul asociației de proprietari a condominiului. Lista de plată se semnează de administrator și de un membru al comisiei de cenzori și se aprobă de președinte prin semnătură și aplicarea ștampilei asociației, persoanele semnatare certificând și răspunzând de corectitudinea listei de plată.Nici un proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații.

Prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv extras privind situația debitorului R. P. (fila 21) și listele de întreținere pentru lunile decembrie 2009 – decembrie 2011, instanța reține că, potrivit art. 1169 și 1170 C.civ., reclamanta a făcut dovada existenței unei datorii a pârâtului către asociația de proprietari.

În ceea ce privește cuantumul datoriei, instanța reține faptul că, deși potrivit listei de plată aferentă lunii decembrie 2011 pârâtul datorează reclamantei suma de 4.881,25 lei, reprezentând restanță la plata cheltuielilor de întreținere în perioada generată de neplata mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit a cotelor lunare de întreținere aferente apartamentului al cărei proprietar este pârâtul, din lista de plată aferentă lunii decembrie 2009 se constată că la începutul perioadei pârâtul figura cu un debit restant de 1.233,02 lei.

Având în vedere că reclamanta nu a precizat perioada în care a fost acumulată această sumă de bani și nici nu s-au depus liste de plată pentru dovedirea ei și reținând totodată că potrivit art. 1169 C. civ. cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, instanța nu va avea în vedere această sumă de 1.233,02 lei. Instanța mai are în vedere totodată că, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor datorate pentru perioada decembrie 2009 – decembrie 2011, iar potrivit art.129 alin. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Pentru toate aceste motive, instanța, în baza art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, va admite în parte cererea formulată de către reclamantă, va obliga pe pârâtul la plata către reclamantă a sumei de totale de 3.648,23 lei, reprezentând datorie restantă la plata cheltuielilor de întreținere și penalități de întârziere perioada decembrie 2009 – decembrie 2011.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 15, cu sediul în G., ., Jud. G., în contradictoriu cu pârâtul R. P., cu domiciliul în G., ./420, ., Jud. G.,

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 3.648,23 lei, reprezentând datorie restantă la plata cheltuielilor de întreținere și penalități de întârziere perioada decembrie 2009 – decembrie 2011.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Dact. jud.I.S.V.

4 ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5584/2013. Judecătoria GIURGIU