Pretenţii. Sentința nr. 6887/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6887/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 4302/236/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECĂTORIA G. – CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6887/2013
Ședința publică din data de 02.10.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M. M., având ca obiect pretenții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 27.09.2013 s-au depus de către reclamantă, prin serviciul registratură al instanței, note scrise și atașat acestora, extras din actul constitutiv al . G. și contract de mandat nr.1/31.08.2007
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.09.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da ocazia reprezentantului convențional al reclamantei să facă dovada calității de reprezentant legal al reclamantei, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 27 martie 2013, sub nr._, reclamanta S.C. A. S. S.A. a solicitat instanței să îl oblige pe pârâtul C. R. la plata sumei de 206,58 lei, reprezentând plata facturilor de apă/canal pentru perioada 28 ianuarie 2010 – 27 mai 2011 și a sumei de 73,25 lei, reprezentând penalități de întârziere, pentru aceeași perioadă.
În fapt, reclamanta a arătat că au fost prestate pârâtului anumite servicii în baza contractului nr.2422/20.05.2009, servicii care nu au fost achitate potrivit obligațiilor asumate prin contract.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozioțiile art.1270 și ale art.1516 Cod civil.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a propus spre administrare proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului. În acest sens, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: facturi (f.8-27); contract (f.28-36).
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 30,5 lei, potrivit prevederilor din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 26 iunie 2013, instanța a încuviințat probele propuse de reclamantă.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:
I.În fapt, între reclamanta S.C. A. S. S.A. și pârâtul C. R. a intervenit un contract, prin care pârâtul se obliga, ca în schimbul prestării de către reclamantă a serviciilor de apă potabilă și canalizare să achite lunar o sumă de bani.
Întrucât, începând cu data de 28 ianuarie 2010 și până la data de 27 mai 2011, pârâtul nu a mai îndeplinit obligația de plată asumată, pentru care au fost emise facturile cu . nr._/28.01.2010; nr._/28.02.2010; nr._/31.03.2010; nr._/29.04.2010; nr._/31.05.2010; nr._/29.06.2010; nr._/31.07.2010; nr._/30.08.2010; nr._/30.09.2010; nr._/31. 10.2010; nr._/30.11.2010; nr._/31.12.2010; nr._/31.01.2011; nr._/24.02.2011; nr._/25.03.2011; nr._/29.04.2011; nr._/27.05.2011, reclamanta a solicitat concursul instanței de judecată pentru a-l determina pe pârât să achite sumele de bani pretinse.
II.În drept, cu titlu preliminar, instanța precizează că, întrucât prezenta cauză are ca obiect pretenții derivând dintr-un contract încheiat între părți, în anul 2009, deci înainte de . Codului civil din 2009 (01.10.2011), va analiza regulile care privesc aplicarea legii în timp.
Astfel, potrivit art.6 alin.(2) din Codul Civil din 2009 „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii lor.”
În acest context, având în vedere data încheierii contractului, respectiv anul 2009, instanța reține că obligațiile părților derivând din acest contract se supun regulilor de drept material prevăzute de Codul Civil de la 1864 (Vechiul Cod Civil), astfel că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului Civil din 2009 (Noul Cod Civil).
Potrivit art.969 din Codul civil de la 1864, „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”
Art.1073 din Codul civil de la 1864 prevede faptul că „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”
Conform art.1079 alin.(2) pct.2 din Codul civil de la 1864 „Debitorul este de drept în întârziere:...2. când s-a contractat expres că debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fără a fi necesitatea de notificare.”
Potrivit art.1083 din Codul civil de la 1864 „Nu poate fi loc la daune-interese când, din o forță majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit.”
Prevederile contractului nr.2422/20.05.2009
Potrivit art.6.1 și 6.2 din contractul susmenționat, operatorul are dreptul „să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare furnizate/prestate conform tarifelor aprobate de autoritatea publică locală;” și „să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen;”.
Art.15 din contract: „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii umrătoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură.”
De asemenea, alin.(2) al art.15 din contract prevede că „neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează:a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare; b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit operatorului.”
Potrivit art.20 alin.(1) din contract „pentru neexecutarea în tot sau în parte a obligațiilor contractuale prevăzute în prezentul contract părțile răspund conform prevederilor legale.”
Astfel cum prevede anexa nr.2 la contract, „legislația și normele tehnice aplicabile serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pentru care se încheie contractul” sunt reprezentate de: Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, nr.241/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, nr.51/2006 și Ordinul nr.88/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciilor cu apă și de canalizare.
III.Opinia instanței
În primul rând, instanța arată că premisa analizei speței deduse judecății este legată de contractul intervenit între părțile prezentei cauze, ca legătură juridică de natură a angaja răspunderea civilă contractuală.
Astfel, pentru declanșarea acestui tip de răspundere juridică, derivând din executarea defectuoasă sau neexecutarea unei obligații izvorâte dintr-un contract, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multe condiții, pe care instanța le va analiza prin raportare la prezenta cauză.
În ceea ce privește existența contractului și valabilitatea acestuia, astfel cum s-a reținut în cadrul secțiunii „În fapt” din prezenta hotărâre, reclamanta și pârâtul au încheiat o convenție, potrivit căreia reclamanta se obliga să desfășoare activități de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare în favoarea pârâtului-utilizator. În schimbul acestor prestații, pârâtul era obligat să plătească lunar facturile emise de reclamantă, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare a apei potabile și de canalizare, având posibilitatea, să refuze motivat plata acestora, potrivit procedurii descrise de art. 21 din contract. Termenul până la care se putea face plata, fără penalități de întârziere, a fost stabilit, de asemenea, prin art.15 din același contract, suscitat.
Potrivit probelor administrate în cauză, rezultă că respectivul contract, nr.2422/20.05.2009 este valabil din punct de vedere legal, fapt necontestat în speța dedusă judecății, fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond (capacitate, consimțământ, obiect, cauză) în forma prevăzută de lege, și însușit de ambele părți, prin semnătură. Totodată, existența valabilă a contractului este dovedită în speță și din întrebările formulate de reclamantă în cadrul interogatoriului propus spre administrare pârâtului (f.43); întrucât acesta din urmă nu s-a prezentat, în mod nemotivat, la administrarea probei susmenționate, instanța a făcut aplicarea art.358 Cod proc.civ., considerând-o un început de dovadă în folosul reclamantei.
Din actele depuse la dosar, coroborate pe de o parte cu atitudinea pârâtului, care nu a combătut în niciun fel susținerile reclamantei, și, pe de altă parte, cu proba cu interogatoriul, care a căpătat forță probantă, în temeiul art.358 Cod proc.civ. reiese că respectivul contract, încheiat pe durată nedeterminată, s-a derulat începând cu anul 2009, neintervenind vreo cauză de încetare a acestuia, fiind încă în ființă la data emiterii facturilor fiscale care fac obiectul prezentei cauze. Așadar, se va considera că la data emiterii facturilor fiscale în discuție, contractul era în vigoare, sens în care părțile erau datoare să-și îndeplinească obligațiile asumate, iar debitorul-pârât să achite contravaloarea prestațiilor efectuate de reclamantă, astfel cum a susținut și reclamanta.
1. Cu privire la existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale de către pârât.
Instanța precizează că în cazul obligațiilor de a da și de a face, neexecutarea contractului se prezumă, cu condiția ca creditorul să facă dovada existenței creanței sale. În acest sens, având în vedere probatoriul administrat în prezenta cauză din care rezultă existența valabilă a contractului nr. 2422/20.05.2009, coroborat cu atitudinea procesuală a pârâtului, care nu a demonstrat contrariul, respectiv executarea obligațiilor contractuale asumate, și având în vedere valoarea probatorie acordată de instanță interogatoriului propus de reclamantă, potrivit art.358 Cod proc.civ., instanța reține că debitorul pârât nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturilor care fac obiectul acestui proces.
2. Cu privire la existența prejudiciului patrimonial, constând în creanța pretinsă de reclamantă, respectiv caracterul acesteia de a fi certă, lichidă, exigibilă
În ceea ce privește creanța care face obiectul pretenției reclamantei din prezenta cauză, instanța reține că aceasta are ca fundament un număr de 17 facturi fiscale, transmise utilizatorului - pârât, la adresa acestuia, potrivit prevederilor art.16 din contract.
Certitudinea creanței pretinse, altfel spus existența sa, rezultă din însuși contractul încheiat de părți, îndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă fiind materializată prin emiterea de facturi fiscale.
Creanța este lichidă, deoarece obiectul acesteia este determinat, astfel cum rezultă din dispozițiile art.6.1 și art.13 alin.(1) din contract.
Cu privire la exigibilitatea creanței, potrivit prevederilor contractuale, simpla emitere a facturilor este suficientă, nefiind necesară recepționarea de către beneficiarul-pârât a facturii pentru a stabili faptul că obligația debitorului a ajuns la scadență.
Referitor la cuantumul creanței pretinse de reclamantă, instanța notează că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins suma de 206,58 lei, debit restant și 73,25 lei penalități de întârziere.
În ceea ce privește suma de 206,58 lei, debit restant, instanța reține că acesta este totalul de plată care rezultă din însumarea celor 17 facturi fiscale în discuție în prezenta cauză.
3.Cu privire la legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs
Instanța reține că există un raport de cauzalitate directă între cele două condiții ale răspunderii civile contractuale, prin neexecutarea obligației de plată a facturilor fiscale în discuție, producându-se un prejudiciu patrimonial, cert, în patrimoniul reclamantei.
4. De asemenea, cu privire la vinovăția debitorului în neîndeplinirea obligațiilor contractuale, condiție de declanșare a răspunderii civile contractuale, instanța precizează că, atât timp cât debitorul nu justifică existența unei cauze străine, neimputabile, în sarcina sa operează o prezumție relativă de vinovăție, având în vedere prevederile art.1083 din Codul civil de la 1864, suscitat. Or, din probatoriul administrat în prezentul proces, reiese că pârâtul nu a demonstrat o cauză străină, exoneratoare de obligația plății facturilor fiscale, nereușind să răstoarne prezumția, astfel că în sarcina sa se va reține că nu și-a îndeplinit, cu vinovăție, obligațiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta.
5. Cu privire la punerea în întârziere a debitorului
Instanța arată că, potrivit regulilor generale în materie contractuală, pentru a se putea acorda daune-interese creditorului, debitorul trebuie să fie pus în întârziere cu privire la executarea obligației sale. Este adevărat că debitorul trebuie să-și execute obligația la termenul prevăzut de părți în contract (cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată – art.15 alin.(1) din contract), dar pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice specifice este necesar să fie constatată în formele prevăzute de lege, deoarece simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligația nu-l pune pe debitor în întârziere (dies non interpellat pro hominem).
Instanța menționează că, prin excepție de la această regulă, există situații în care nu este necesară îndeplinirea de formalități pentru punerea în întârziere, debitorul aflându-se de drept în întârziere. Printre aceste situații, se numără și cazul în care s-a prevăzut prin contract că debitorul este în întârziere la împlinirea, fie a termenului de plată, fie a altui termen stabilit de părți.
Așa fiind, instanța constată că în cauza dedusă judecății, pârâtul se află de drept în întârziere în ceea ce privește daunele-interese datorate reclamantei-creditoare, în temeiul art.15 alin.(2) din contract, suscitat (în termen de 30 de zile de la data scadenței).
Cu referire la penalitățile de întârziere, instanța reține că, în virtutea prevederilor contractuale (art.15 alin.(2)), modul de percepere și data de la care încep să curgă au fost convenite de părți.
Luând în considerare prevederile contractuale, instanța constată că pârâta datorează penalități de întârziere aferente debitului principal, în sumă de 73,25 lei, calculate potrivit tabelului desfășurător de la filele nr.9-10.
6. Cu privire la inexistența unei clauze de neresponsabilitate existente în contract
Analizând contractul depus la dosar (f.28-36), instanța constată că nu au fost inserate clauze de neresponsabilitate anterioare producerii prejudiciului în patrimoniul creditoarei-reclamante, care să justifice neantrenarea responsabilității contractuale a debitorului, astfel că, pârâtul este ținută să își execute obligația asumată prin convenție, respectiv să plătească facturile fiscale emise de reclamantă.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța are în vedere dispozițiile art.453 Cod proc.civ., potrivit cărora partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În aceste condiții, instanța urmează să admită cererea reclamantei și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 30,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. S. S.A., cu sediul în mun.G., ., jud.G., CUI RO22131317, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J_, în contradictoriu cu pârâtul C. R., cu domiciliul în mun.G., ., jud. G., CNP_.
Obligă pârâtul la plata sumei de 206,58 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, . nr._/28.01.2010; nr._/28.02.2010; nr._/31.03.2010; nr._/29.04.2010; nr._/31.05.2010; nr._/29.06.2010; nr._/31.07.2010; nr._/30.08.2010; nr._/30.09.2010; nr._/31. 10.2010; nr._/30.11.2010; nr._/31.12.2010; nr._/31.01.2011; nr._/24.02.2011; nr._/25.03.2011; nr._/29.04.2011; nr._/27.05.2011.
Obligă pârâtul la plata sumei de 73,25 lei reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30,5 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care poate fi exercitat prin depunerea cererii la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
S. A. L. C.
Tehnored.jud.S.A/4ex/2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 179/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6010/2013.... → |
|---|
