Validare poprire. Sentința nr. 6840/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 6840/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 16664/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6840/2013

Ședința publică de la 01 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G.

Grefier I. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. E. JUDECĂTORESC T. F., creditor C. B. SA SUCURSALA G. și pe debitor G. I., terț poprit . ca obiect validare poprire.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 24.09.2013 când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a deliberat și pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 05.11.2012 sub numărul de mai sus, B. T. F. a solicitat, în contradictoriu cu terțul poprit . debitorul G. I., validarea popririi înființate prin adresa nr. 668/2013/09.08.2012 pentru suma de 5341,04 lei, în dosarul de executare nr. 668/2012 conform titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. RQ_8/13.03.2007.

În motivarea cererii, B. T. F. a arătat că adresa nr. 668/2013/09.08.2012 a fost înaintată terțului poprit . dovadă de primire. De la data primirii, respectiv 13.08.2012 și până la data introducerii cererii, terțul poprit nu a virat nicio sumă de bani în contul creditorului.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 82, 111, 3732, 1081 alin. 1 pct. 2, lit. f, art. 1082 alin. 2, art. 1083, art. 274, 460 și urm. din Codul de procedură civilă, Codul civil și Legea 188/2000.

În probațiune B. T. F. a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, terțul poprit a solicitat respingerea cererii de validare a popririi și desființarea popririi.

În motivare, terțul poprit a declarat că în perioada 01.06.2012 – 07.09.2012 debitoarea s-a afla în concediu fără plată, iar în data de 10.09.2012 contractul individual de muncă încheiat între terțul poprit și debitoare a încetat. Prin urmare, terțul poprit s-a aflat în imposibilitate de a da curs solicitării B. T. F..

În drept, terțul poprit a invocat dispozițiile art. 115 și art. 460 din Codul de procedură civilă.

În probațiune, terțul poprit a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

La dosarul cauzei s-a depus, titlul executoriu, încheierea de încuviințare a executării silite, adresa de poprire, decizia de desfacere contractului de muncă, cereri de concediu, contract individual de muncă și extras REVISAL.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de executare silită înregistrată la B. T. F. în data de 28.05.2012 formulată de creditorul C. B. SA s-a solicitat executarea silită a debitoarei G. I. pentru suma de 4583,60 lei în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. RQ_8/13.03.2007. Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr. 1333 din data de 05.06.2012 a Judecătoriei G..

Prin adresa nr. 668/2013/09.08.2012 s-a înființat poprirea asupra veniturilor datorate de terțul poprit . G. I..

Potrivit art. 460 alin. 1 din Codul de procedură civilă, dacă terțul nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.

Astfel, dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

În cauza de față, instanța constată că din data de 01.06.2012 debitoarea s-a aflat în concediul fără plată, iar din data de 10.09.2012 raporturile juridice dintre terțul poprit și debitoare au încetat.

Prin urmare, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru validarea popririi, întrucât, de la data înființării popririi și până la soluționarea prezentei cereri terțul poprit nu a mai datorat sume de bani debitoarei, deoarece aceasta s-a aflat în concediu fără plată.

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează să respingă cererea de validare a popririi și să desființeze poprirea asupra terțului .>

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de B. T. F. cu sediul social în G. ., ., jud. G. în contradictoriu cu terțul poprit . sediul în București .. 78-81, sect, 1, cu privire la sumele datorate debitoarei G. I..

Desființează poprirea asupra terțului poprit .>

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2013

.

Președinte, Grefier,

G. A. A. I.

Tehnored. jud. GA

ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 6840/2013. Judecătoria GIURGIU