Cereri. Sentința nr. 574/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 574/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 739/237/2013

Dosar nr._ înlocuire activitate în folosul

comunității cu amendă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 574/2013

Ședința publică de la 28 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Grefier M. L.

Pe rol judecarea cauzei Civile pentru înlocuire activitate în folosul comunității cu amendă, formulată de petenta P. C. STULPICANI, în contradictoriu cu intimatul P. S. P., domiciliat în ..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, invocă excepția autorității de lucru judecat și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

După deliberare,

J U D E CĂ T O R I A

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 02.04.2013, P. . nr. 2746/02.04.2013, a solicitat înlocuirea sancțiunii prevăzute în mandatul de executare nr. 17/2012 privind pe numitul P. S. P., cu amendă.

În motivarea cererii petenta a arătat că prin adresa nr. 684/20.02.2013 a fost înștiințat intimatul pe bază de semnătură, să se prezinte la data și ora stabilită la sediul primăriei, pentru a fi luat în evidență în vederea prestării orelor de muncă, însă acesta nu s-a prezentat.

A mai arătat petenta că intimatul P. S. P., și-a manifestat reaua-voință.

Petenta și-a întemeiat cererea în drept pe dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/02.

În dovedirea cererii s-au atașat spre consultare dosarele nr._ și_ ale Judecătoriei Gura Humorului.

Examinând materialul probator, instanța a reținut următoarele:

Prin . 07 Februarie 2012, pronunțată de Judecătoria Gura Humorului, în dosarul nr._ a fost admisă sesizarea pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și s-a dispus înlocuirea sancțiunii de 200 lei amendă contravențională aplicată contravenientului intimat P. S. P., prin procesul verbal . nr._ din 07.07.2009, cu sancțiunea obligării contravenientului intimat la prestarea unui număr de 48 de ore de activitate în folosul comunității, pe care o va executa la unul din serviciile de pe lângă P. C. Stulpicani.

În baza acestei sentințe, s-a emis la data de 14.03.2012, mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 17/2012.

La data de 18.09.2012, petenta P. C. Stulpicani a investit Judecătoria Gura Humorului, cu soluționarea unei cereri având ca obiect înlocuirea muncii în folosul comunității, cu amendă motivat de faptul că numitul P. S. P., nu s-a prezentat la data și ora stabilită la sediul primăriei, pentru a fi luat în evidență în vederea prestării orelor de muncă în folosul comunității.

Prin . 15.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de petenta P. C. Stulpicani, având ca obiect înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea de ore de activitate în folosul comunității cu amendă, hotărârea nefiind atacată cu recurs.

Potrivit art. 430 NCPC, hotărârea judecătorească ce soluționează, in tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Având în vedere faptul că prin . 15.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Gura Humorului, a fost soluționat fondul procesului, ce face obiectul prezentei judecăți, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat, și va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat.

Respinge sesizarea pentru înlocuire activitate în folosul comunității cu amendă, formulată de petenta P. C. STULPICANI, în contradictoriu cu intimatul P. S. P., domiciliat în ..

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Gura Humorului.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

red. MC/06.06.2013

tehnored.LM/06.06.2013

ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 574/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI