Cereri. Sentința nr. 950/2013. Judecătoria HÂRLĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 950/2013 pronunțată de Judecătoria HÂRLĂU la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 924/239/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA H.
JUDECATORIE
Sentința civilă Nr. 950/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M. P.
Grefier Doinița D.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror A. M. I.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI - SECȚIA 9 POLIȚIE RURALĂ și pe intimat A. D., având ca obiect alte cereri înlocuire amendă contrav. - oblig. prest. serv. în folosul comunității
La apelul nominal făcut în ședința publică :lipsă petentul,lipsă intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
În baza art. 131 NCPC raportat la art. 94 pct. 1 lit. a NCPC instanța constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta pricină.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța acordă cuvîntul la dezbateri pe fondul cauzei:
Rep.Parchetului solicită admiterea cererii.
În temeiul disp.art.150 Cod procedură civilă instanța constată dezbaterile închise și cauza rămîne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, petentul Inspectoratul de Poliție Județean Iași,jud.Iași, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul A. D.,domiciliat în comuna Scobinți,., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2012 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În fapt, s-a invocat faptul cǎ, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2012, intimatului i-a fost aplicatǎ o amendǎ pentru sǎvârșirea unei contravenții privitoare la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 61/1991.
A solicitat petentul admiterea acțiunii așa cum a fost formulatǎ având în vedere adresa nr. 2185/21.03.2013 a Primǎriei Comunei Scobinți județul Iași.
În drept, s-a invocat de către petent art. 39 indice 1 din O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea cererii, petentul a depus înscrisuri: originalul procesului-verbal de contravenție . nr._ din 07.05.2012 și adresa nr. 2185/21.03.2013 a Primǎriei Comunei Scobinți județul Iași, privind imposibilitatea executării silite asupra intimatului.
Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, instanța reține că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2012 intimatului i-a fost aplicatǎ o amendǎ pentru sǎvârșirea unei contravenții privitoare la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 61/1991.
Având în vedere adresa nr. 2185/21.03.2013 a Primǎriei Comunei Scobinți județul Iași, instanța stabilește cǎ intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile ori venituri impozabile care să poată fi executate silit.
În drept, instanța reține cǎ art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, se va sesiza instanța în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea de amendă care a fost achitată.
Art. 39 indice 1 alineatul 2 prevede că, în situația în care contravenientul citat de instanță nu a achitat amenda în termenul prevăzut, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității pe o duratǎ maximǎ de 50 ore.
În cauza de față, instanța stabilește cǎ intimatul nu a achitat nicio fracțiune din amenda aplicatǎ iar termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii a expirat.
În consecință, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2012 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității și anume în favoarea unității administrativ-teritoriale ..
La stabilirea numărului de ore ce urmează a fi executate efectiv, instanța va avea în vedere cuantumul amenzii aplicate intimatului, limitele legale ale amenzii stabilite de legiuitor pentru contravenția sǎvârșită de cǎtre intimat, precum și limita maximă a sancțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 de 300 ore; având în vedere aceste date mai sus arǎtate, instanța va fixa durata activității în folosul comunitǎții ce urmează a fi prestatǎ de cǎtre intimat la 16 ore.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTǍRǍȘTE:
Admite acțiunea formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean Iași,jud.Iași, în contradictoriu cu intimatul A. D.,domiciliat în comuna Scobinți,..
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 07.05.2012 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 16 ore în favoarea unității administrativ-teritoriale ..
O copie de pe dispozitivul hotărârii însoțită de mandatul de executare se va comunica părților precum și Primarului comunei Scobinți și Postului de Poliție Scobinți județul Iași.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2013.
Președinte, Grefier,
C. M. PRISTAVUDavidescu Doinița
PCM/DD/4ex
8.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 470/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 920/2013. Judecătoria HÂRLĂU → |
---|