Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 22-11-2013, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 3466/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. T. S.
Grefier I. A. V.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. C. G. și pe pârât BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, având ca obiect obligație de a face constatare nulitate absolută clauze abuzive - Lg.193/2000; OUG 50/2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 15.11.2013 și ulterior pentru astăzi 22.11.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 31.01.2013, sub nr._, reclamantul P. C. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . caracterului abuziv al clauzei prevăzute de pct.5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.191/24.08.2007, referitoare la dobânda curentă, constatarea nulității absolute a Actului adițional din septembrie 2010 pentru lipsa consimțământului, obligarea pârâtelor la încheierea unui act adițional la convenția de credit, prin care părțile să stabilească că dobânda curentă este formată din EURIBOR la care se adaugă marja fixă stabilită în convenția inițială de 1,5 PP, constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute de pct.9 lit.b din Contractul de Credit bancar pentru persoane fizice nr.191/24.08.2007. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 24.08.2007 a încheiat cu pârâta Convenția de credit nr.191, pentru suma de 46.500 euro, pe o perioadă de 25 ani. A susținut reclamantul cu privire la clauza prevăzută de pct.5 din contract că nu a fost negociată și este contrară bunei credințe, dată fiind evoluția cuantumului dobânzii practicate de pârâtă prin comparație cu evoluția indicilor bancari și datorită faptului că la momentul contractării consumatorul nu a putut previziona că acest cuantum al dobânzii va fi calculat în mod arbitrar, lipsindu-i orice criteriu fix și stabil de calcul. Reclamantul a precizat că această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin faptul că banca pârâtă nu a definit dobânda variabilă și nu a arătat cum se calculează, putând fi majorată fără a respecta vreun criteriu determinat la inițierea raporturilor contractuale.
Cu privire la actul adițional, reclamantul a arătat că a notificat pârâta cu privire la faptul că nu este de acord cu oferta și a solicitat semnarea unui act adițional în care dobânda de referință variabilă să fie înlocuită cu EURIBOR 6 luni la care să se adauge 1,5 PP, însă prin adresa nr._/19.10.2010 a fost informat că actul adițional produce efecte din data de 20.09.2012. Astfel, reclamantul a precizat că actul adițional este nul absolut pentru lipsa consimțământului, întrucât potrivit pct.12 din contractul de credit bancar prevederile convenției pot fi modificate și/sau completate numai cu acordul ambelor părți.
Reclamantul a susținut că obligația sa nu poate cuprinde decât ceea ce se presupune în mod rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, adică EURIBOR și dobânda fixă de 1,5 PP, astfel că se impune obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional conform cu ceea ce și-a asumat în calitate de împrumutat la inițierea raporturilor contractuale.
Cu privire la clauza de la pct.9 lit.b din contractul de credit, care reglementează plata unui comision de administrare calculat la valoarea inițială a creditului, reclamantul a precizat că este prevăzută într-un contract preformulat, există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și este contrară bunei credinței, reprezentând o dobândă mascată, care lezează interesele economice ale clienților și aduce atingere mediului concurențial al băncii, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care de fapt disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision.
În drept, au fost invocate prevederile art.969 C.civ., art.4, art.6 și art.13 din Legea nr.193/2000, OUG 50/2010.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei prin înscrisuri și interogatoriul pârâtei și a depus la dosarul cauzei în copie: cartea de identitate, Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.191/24.08.2007, Contract de ipotecă nr.191/24.08.2007 autentificat sub nr.205/24.08.2007 de B.N.P.A. L. G. și V. C., adrese.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art.15 lit.j din Legea nr. 146/1997 și art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995.
Reclamantul a completat cererea solicitând obligarea pârâtei la derularea contractului cu eliminarea clauzei prevăzute la pct.5 din contractul de credit și restituirea sumei de 1023 euro plătită cu titlu de comision de administrare.
Pârâta S.C. B. C. Română S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității și calității procesuale active a Agenției S., excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes a capătului doi de cerere, excepția prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate în contractul de credit.
De asemenea, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că actul adițional din septembrie 2010 nu a fost semnat de reclamant și nu a produs efecte juridice și toate clauzele au fost agreate de reclamant. Pârâta a precizat că nu sunt abuzive clauzele contractuale din moment ce prestațiile contractuale corespund însuși obiectului contractului de credit, fiind esențiale pentru acesta. Clauzele contractuale referitoare la dobândă și la comisionul de administrare exprimă în mod clar și neechivoc componentele de preț, individualizate distinct. Dobânda are o determinare concretă, ușor de înțeles și de verificat de către orice client. A arătat pârâta că, în cazul în care instanța ar admite cererea de chemare în judecată, ar nesocoti principiul forței obligatorii a contractului și ar permite reclamantului să se sustragă de la obligațiile asumate și să obțină modificarea în mod unilateral a obiectului principal al contractului, respectiv prețul compus din dobândă și comisioane. Pârâta a susținut că nu există nicio bază legală care să permită instanței să modifice clauzele contractuale.
Pârâta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.193/2000 pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă. Faptul că în general contractele de credit conțin și clauze standard, preformulate, nu duce la concluzia că indiferent de situație consumatorul nu a cunoscut condițiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract. Contractul încheiat a fost circumstanțiat în funcție exclusiv de alegerile împrumutatului, banca neputând face altceva decât să prezinte clientului opțiunile existente. Elementul de comparație între ofertele a două bănci îl constituie dobânda anuală efectivă, care reprezintă costul total al creditului conform art.3 lit.g și lit.i din Directiva 2008/48. Prin compararea valorilor D. la care se poate împrumuta de la două bănci diferite, reclamantul avea posibilitatea să aleagă dintre doi ofertanți pe acela care oferea un preț mai mic, pe durata și în condițiile agreate de acesta. Fără a fi supus vreunei presiuni din partea băncii, reclamantul a optat pentru semnarea convenției de credit cu banca pârâtă, declarând că a înțeles clauzele contractuale și că și le însușește în întregime, astfel cum reiese din ultimul paragraf al contractelor încheiate. De altfel, consimțământul dat la momentul inițial de împrumutat este confirmat ulterior de consumator prin fiecare prestație efectuată fără rezerve în baza prevederilor contractuale. Pârâta a susținut că nimic nu oprește consumatorul să inițieze negocieri cu ofertantul, care este oricând dispus la adaptarea condițiilor în funcție de cerințele consumatorului, fiind permanent sub presiunea concurenței cu ceilalți operatori de pe piață. A precizat că, la aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, instanța trebuie să țină seama de nivelul de pregătire și de înțelegere a consumatorului, acestea având relevanță atât cu privire la posibilitatea acestuia de a înțelege efectiv dispozițiile contractuale, dar și cu privire la posibilitatea lui de a demara și influența negocierile. Nici Directiva CEE 93/13 și nici legea internă nu înlătură obligația consumatorului de a da dovadă de o minimă diligență în momentul semnării contractului, întrucât protecția oferită nu poate fi absolută, iar convenirea prețului presupune și o apreciere subiectivă, în funcție de nevoia economică concretă a consumatorului, pe care doar el o poate determina. Lipsa oricărui demers de înțelegere/negociere a clauzelor referitoare la preț, deși există o astfel de posibilitate, nu este imputabilă băncii, ci consumatorului.
Pârâta a arătat că clauzele nu sunt contrare bunei credințe. În mod tradițional și necontestat, pentru bancă cauza unui contract de credit este aceea de a obține un profit ca urmare a desfășurării activității economice de creditare. Prin punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, banca nu urmărește o cauză ilicită, fiind ținută atât de specificul contractului de credit, cât și de specialitatea de folosință a persoanelor juridice, care nu pot încheia acte cu titlu gratuit, așa cum s-ar întâmpla dacă instanța ar modifica dobânda.
S-a susținut că clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat, trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat de la data încheierii. B. și-a îndeplinit obligația contractuală din momentul predării sumei de bani și în schimb împrumutatul are obligația de a plăti lunar sumele de bani reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a banilor pentru bancă. Punând în balanță aceste două obligații, instanța va constata că ele sunt echilibrate, având în vedere costurile activității de creditare și costul lipsei de folosință a sumei de bani împrumutate pentru o bancă. Dobânda de referință a băncii nu este stabilită aleatoriu, ci se calculează în funcție de evoluția pieței financiar bancare și de costul resurselor de creditare. Nivelul dobânzii percepute în baza contractului este comparabil cu nivelul de dobândă practicat de alți prestatori de servicii financiare, fiind evident că acesta este unul rezonabil și justificat. Modificarea sau eliminarea clauzei privind dobânda înseamnă lăsarea contractului fără obiect, fără contraprestația corespunzătoare și este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii.
Potrivit opțiunii reclamantului din momentul contractării, determinarea dobânzii variabile se face prin raportare la dobânda de referință a băncii, la care se adaugă o marjă fixă, iar dobânda de referință variabilă a băncii se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, toate aceste costuri având la bază reglementări ale BNR. Cererea reclamantului de calculare a dobânzii prin raportare la EURIBOR și cu adăugarea marjei fixe de numai 1,5% este nelegală, având ca rezultat modificarea în mod nejustificat a prețului contractului, cu consecința scăderi dobânzii sub limita la care poate împrumuta o bancă.
Cu privire la comisionul de administrare, pârâta a susținută că prin semnarea contractului de credit reclamantul și-a asumat obligația de a suporta comisionul de administrare a creditului în cuantumul prevăzut în contract, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestui comision sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor. Comisioanele nu reprezintă dobânzi mascate și nu afectează concurența dintre bănci cât timp sunt practicate de toți furnizorii de servicii financiar bancare și cât timp adevăratul reper/punct de referință îl reprezintă valoarea D.. Comisioanele fac parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului atât în legislația internă cât și în cea europeană. Fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, valoarea comisionului de administrare este una fixă, de 23,25 euro lunar, calculată prin raportare la valoarea împrumutată. La punctul 39 din Condițiile generale de creditare se explică baza și modul de calcul al acestui comision, pentru a permite consumatorului să verifice dacă valoarea a fost stabilită corect, prin raportare la baza de calcul și la procentul prevăzut în contract.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat adaptarea contractului în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii variabile, respectiv valoarea indicelui de referință EURIBOR la 6 luni plus marja formată din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale și indicele EURIBOR la 6 luni plus marja fixă din contract (EURIBOR 6 M + 9,26 PP).
În motivare, pârâta a arătat, în esență, că, prin . Legii nr.288/2010, aplicarea OUG 50/2010 a fost restrânsă la contractele de credit încheiate după momentul intervenirii modificărilor legislative, fiind excluse în mod expres contractele aflate în derulare, inclusiv convenția de credit încheiată cu reclamantul și, prin urmare, nu-i incumbă nicio obligație legală derivând din prevederile OUG 50/2010. A susținut pârâta că dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractului au fost respectate. Modificarea modului de calcul al dobânzii comerciale, prin trecerea de la criteriul dobânzii de referință variabilă a BCR la criteriul indicelui de referință independent EURIBOR, nu se poate realiza prin menținerea marjei fixe inițiale. Dobânda de referință, astfel cum este prevăzută la punctul 5 din contract, este o reflecție a costului resurselor de creditare pe care este nevoită să-l plătească în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite către populație. Toate modificările ratei de dobândă de politică monetară implementată de BNR în timp, determină ajustarea ratelor de dobândă interbancară și în final prezintă impact asupra ratelor de dobândă la depozite și credite la nivelul macro al sistemului bancar. Instituțiile de credit sunt cele care stabilesc procentul de dobândă aplicabil împrumuturilor din oferta lor de creditare, pe care urmează să le acorde clienților săi, iar legiuitorul nu a impus o limitare a acestuia, astfel cum nu a impus nici o micșorare a costurilor creditelor aflate în derulare, inclusiv prin alinierea la prevederile OUG 50/2010 a contractelor de credit aflate în derulare.
În drept au fost invocate prevederile art.1 din Legea nr.193/2000, art.4 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului, Legea 296/2004, Legea 289/2004, art.969 și următoarele C.civ., art.1 Protocol 1 CEDO.
În dovedire, pârâta a solicitat administrarea probelor prin înscrisuri și interogatoriul reclamantului și a depus la dosar Actul constitutiv al BCR SA, Regulamentul de funcționare al BCR SA și Fișa postului.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a precizat că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru a se formula o astfel de cerere, iar soluția propusă de pârâtă reprezintă în fapt o reiterare a dispozițiilor ce se regăsesc în Actul adițional din septembrie 2010. A arătat reclamantul că nu este de acord cu modul de calcul al dobânzii precizat de pârâtă, deoarece prin mărirea marjei fixe de la 1,5 pp la 9,26 pp va crește costul creditului mult peste obligațiile asumate în momentul semnării contractului. Reclamantul a mai arătat că dispozițiile art.37 din OUG 50/2010 stabilesc că marja trebuie să fie fixă pe toată durata contractului, instituția de credit având posibilitatea doar să o micșoreze.
La termenul din data de 10.05.2013 instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Actului adițional din septembrie 2010 și excepția prescripției dreptului la acțiune. La același termen, instanța a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Actului adițional din septembrie 2010.
Au fost încuviințate și administrate proba prin înscrisuri și interogatoriul părților.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între pârâta S.C. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., în calitate de bancă împrumutătoare și reclamantul P. C. G., în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.191/24.08.2007, în temeiul căruia pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de 46.500 euro (filele 8-14, vol.I). În contract, la pct. 5, a fost stipulată clauza cu privire la dobânda curentă, potrivit căreia: „La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4% pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct.7 și 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 p.p.”.
La punctul 9 lit. b din contractul de credit a fost stipulată clauza conform căreia „pentru creditul pus la dispoziție banca percepe comision de administrare de 23,25 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct.1”.
În preambulul Directivei 2008/48/CE 2008 se arată că pentru a se asigura încrederea consumatorilor, este important ca piața să le ofere un grad suficient de protecție. Astfel, libera circulație a ofertelor de credite ar trebui să poată avea loc în condiții optime, atât pentru cei care oferă creditele, cât și pentru cei care le solicită, ținând seama de situațiile specifice din fiecare stat membru.
Raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.) și consumator (reclamantul P. C. G. ), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din legea menționată, creditul fiind contractat pentru nevoi personale (refinanțare).
Conform dispozițiilor art. 4 al.6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel cum prevede art.7 pct.4 din OUG nr.50/2010, costul total al creditului pentru consumatori este reprezentat de toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale.
Prin urmare, dobânda și comisionul de administrare reprezintă parte a costului total al creditului, dar nici art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 și nici Directiva nr.93/13 nu exclud automat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la obiectul contractului, fiind reglementată, cu titlu de excepție, posibilitatea analizării acestora în situația în care nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Reclamantul consideră că dispozițiile de la pct. 5 și de la pct.9 lit. b din contractul de credit privind dobânda curentă și comisionul de administrare reprezintă clauze abuzive, conform prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauzele referitoare la dobânda curentă și comisionul de administrare nu pot fi considerate ca fiind negociate direct cu reclamantul, întrucât contractul este unul tip, preformulat, cu clauze standardizate, nenegociabile, aspect care rezultă și din răspunsurile părților la interogatoriu. Chiar dacă reclamantul consumator are posibilitatea de a opta pentru un anumit tip de contract, aceasta nu semnifică negocierea clauzelor contractului care face obiectul prezentei cauze.
De altfel, art.4 al.3 din Legea nr.193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor standard, prestabilite, prezumție ce poate fi răsturnată prin dovedirea de către banca pârâtă a caracterului negociat al contractului ori al unor clauze ale acestuia. Or, în prezenta cauză, pârâta nu a probat negocierea directă și efectivă cu reclamantul a clauzelor privind dobânda curentă și comisionul de administrare, sarcină ce îi incumbă potrivit art.4 al.3 din Legea nr.193/2000, astfel că prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.
Împrejurarea că reclamantul a avut cunoștință de existența și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau și a semnat contractul de credit, nu poate determina inaplicabilitatea prevederilor Legii nr.193/2000, având în vedere că legiuitorul a urmărit să protejeze consumatorii care au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Dispozițiile Codului civil de la 1864 consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ., conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând situațiile în care clauze contractuale consimțite de parte prin semnarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 din contractul de credit, se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Articolul 1 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000 condiționează posibilitatea furnizorului de servicii bancare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral de existența unui motiv întemeiat prevăzut în contract și de informarea imediată a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Analizând modul de formulare a clauzei de la pct.5, instanța constată că banca pârâtă nu a stabilit în cuprinsul contractului indici de referință obiectivi, concreți, previzibili și verificabili, la care să se poată raporta modificarea unilaterală a dobânzii curente, ceea ce conduce la interpretarea clauzei doar în favoarea băncii și la modificarea dobânzii în mod discreționar, fără posibilitatea pentru consumator de a cunoaște data modificării dobânzii de referință variabilă, cuantumul acesteia, dacă modificarea a fost judicios dispusă și fără să ofere consumatorului posibilitatea de a înțelege mecanismul de formare a dobânzii.
De asemenea, reține instanța că prin afișarea dobânzii de referință variabilă la sediile BCR, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000, de informare imediată a clientului în cazul modificării ratei dobânzii în mod unilateral de către pârâtă.
Prin urmare, cu privire la clauza stipulată de pct. 5 din contractul de credit, instanța constată existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit, contrar bunei credințe și de natură a-l prejudicia pe consumatorul reclamant.
În momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, reclamantul s-a aflat într-o situație de inferioritate față de banca pârâtă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către bancă, fără a da posibilitatea acestuia de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze și fără a-l informa la momentul perfectării convenției în mod corect și echidistant.
Astfel, clauza în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor, încalcă principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
În consecință, apreciind că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv și nul absolut al clauzei prevăzute la pct. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.191/24.08.2007.
În ceea ce privește comisionul de administrare, la punctul 9 lit. b din contractul de credit a fost stipulată clauza conform căreia „pentru creditul pus la dispoziție banca percepe comision de administrare de 23,25 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct.1”.
Conform pct.3.9 din condițiile generale ale contractului de credit, comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct.1 din contract, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare. Clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
Astfel, instanța reține că prevederea contractuală referitoare la comisionul de administrare este exprimată în mod clar și inteligibil conform cerințelor art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 și, întrucât acest comision este parte a costului total al creditului, nu va analiza celelalte condiții stabilite de art. 4 alin. 1 din același act normativ, urmând a respinge capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la pct.9 lit. b și restituirea sumei de 1023 euro reprezentând valoarea comisionului de administrare achitat de reclamant.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la încheierea unui act adițional la contractul de credit, prin care părțile să stabilească că dobânda curentă este formată din EURIBOR la care se adaugă marja fixă stabilită în convenția inițială de 1,5 PP, instanța nu poate interveni în raportul juridic dintre părți și nu poate suplini consimțământul părților la încheierea unui act juridic, condiții în care va respinge acest capăt de cerere.
Pentru aceleași considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Actului adițional din septembrie 2010, instanța îl va respinge.
Având în vedere solicitarea reclamantului, instanța va dispune continuarea derulării contractului cu excluderea clauzei înscrise la pct.5.
Ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a Actului adițional din septembrie 2010, instanța îl va respinge.
În temeiul dispozițiilor art.274 C.p.civ., având în vedere că părțile nu au făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor, instanța va respinge cererile de acordarea a acestor cheltuieli, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul pârât P. C. G., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat Kmen M. C., în Iași, ..25, .. Iași, în contradictoriu cu pârâta reconvenientă BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București, ..5, sector 3.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă în contradictoriu cu reclamantul pârât, ca neîntemeiată.
Constată nulitatea absolută a clauzei înscrise la pct. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.191/24.08.2007, referitoare la dobânda curentă, ca fiind abuzivă.
Respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului adițional din luna septembrie 2010, ca lipsit de interes.
Respinge, ca neîntemeiate, capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la încheierea unui act adițional la Contractul de credit bancar nr.191/24.08.2007, constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la pct.9 lit.b din contract referitoare la comisionul de administrare și restituirea sumei de 1023 euro reprezentând valoarea comisionului de administrare achitat de reclamant.
Dispune continuarea derulării Contractului de credit bancar nr. 191/24.08.2007 cu excluderea clauzei înscrise la pct. 5, privind dobânda curentă.
Respinge, ca neîntemeiate cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.11.2013.
Președinte, Grefier,
A.T.S. I.A.V.
Red./Tehnored.A.T.S.
4ex./08.04.2014
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013.... | Obligaţie de a face. Hotărâre din 22-11-2013, Judecătoria IAŞI → |
|---|
