Contestaţie la executare. Hotărâre din 30-10-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 32100/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 30 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. I. I.
Grefier D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. M., contestatoarea P. A. M., contestatorul S. M., contestatoarea S. L., contestatorul T. M., contestatoarea M. F., contestatorul P. I. și pe intimata B. E. JUDECĂTORESC A. C., intimata ., intimat A. DE P. ., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, precum și faptul că prin compartimentul registratură s-au depus întâmpinarea și o . înscrisuri din partea pârâtului, cu duplicat pentru comunicare.
Instanța având în vedere în prezenta cauză contestatorii au fost citați cu mențiunea achitării taxei de timbru de 1000 lei, invocă din oficiu excepția netimbrării și rămâne în pronunțare.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Sub numărul de dosar de mai sus a fost înregistrată pe rolul instanței la 04.10.2013 contestația prin care contestatorii nominalizați în practicaua care face parte integrantă din prezenta hotărâre au solicitat în contradictoriu cu intimații B. E. JUDECĂTORESC A. C., . și A. DE P. . anularea adresei de înființare din 11.09.2013 și a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de judecată din 26.05.2011 emise în dosarul de executare silită nr. 151/2011, cu cheltuieli de executare.
În baza art. 3 din Legea nr.76/2012, fiind vorba despre o executare silită declanșată anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă instanța a stabilit că este aplicabil codul de procedură civilă de la 1865.
Analizând lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Având în vedere că, deși au fost citați cu mențiunea de a achita taxă de timbru de 1000 lei potrivit art. 10 din OUG nr.80/2013 pentru primul termen de judecată, contestatorii nu au făcut dovada în acest sens, în baza art. 33 din acest act normativ instanța va admite excepția netimbrării și va anula cererea. Instanța menționează că prevederile art.200 din Noul Cod de procedură civilă nu își găsesc aplicarea în cauză pentru motivul indicat anterior însă se impune a aplica indubitabil soluția de anulare a cererii în modalitatea procesuală specifică Codului de procedură civilă, prin invocarea și admiterea excepției netimbrării.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează, ca netimbrată, cererea formulată de contestatorii
P. M. - IAȘI, ., . |
P. A. M. - IAȘI, ., ., . |
S. M. - IAȘI, ., ., . |
S. L. - IAȘI, ., ., . |
T. M. - IAȘI, ., ., . |
M. F. - IAȘI, ., ., . |
P. I. - IAȘI, ., ., . |
În contradictoriu cu intimații |
B. E. JUDECĂTORESC A. C. - IAȘI, ., . |
. - IAȘI, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE SPRL, CALEA CHISINAULUI NR. 25, J. IAȘI |
A. DE P. . - IAȘI, .. 8, ., J. IAȘI. |
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi 30.10.2013. Președinte, Grefier Pt.Grefier aflat în C.O. semnează Grefier Șef de secție OII 30.01.2014 12 ex |
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|