Daune cominatorii. Sentința nr. 9416/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9416/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 21341/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 9416/2013

Ședința publică de la 19 Iunie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE T. B.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. R. în contradictoriu cu pârâta G. M., având ca obiect pretenții daune morale; obligație de a face; daune cominatorii.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâta asistată de av. S., lipsă fiind reclamanta. Este prezent martorul propus de pârâtă Z. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că prin serv. Registratură s-au depus precizări de către pârâtă, într-un singur exemplar, iar reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării diferenței de taxă de timbru in cuantum de 550,94 lei și timbru judiciar in valoare de 4,85 lei, după care:

Av. S. pentru pârâtă solicită admiterea excepției insuficientei timbrări a cererii cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța constată că reclamanta nu a depus la dosar dovada achitării diferenței de taxă de timbru in cuantum de 550,94 lei și timbru judiciar in valoare de 4,85 lei, așa cum i s-a pus in vedere prin citație, aferentă cererii de majorare a pretențiilor formulată prin precizările depuse la dosar la fila 19 și rămâne în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări a cererii

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la instanță sub nr._/11.07.2012 reclamanta G. R. a chemat în judecată pe pârâta G. M. solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească:

- obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 4000 lei pentru încălcarea demnității, onoarei și imaginii publice;

- obligarea pârâtei a-și cerere scuze public prin sintagme „Iartă-mă iubită surioară! – G. M.” ce urmează să fie publicată pe cheltuiala ei, în ziarele locale „Bună ziua Iași” și „Ziua de Iași” timp de două luni, vinerea și sâmbăta;

- obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 30 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata daunelor și publicarea scuzelor.

Reclamanta arată că în întâmpinarea formulată de pârâtă în D_/2012 a susținut că este consumatoare de băuturi alcoolice și că întreține relații intime cu un om al străzii.

La termenul din 17.03.2013 reclamanta a depus precizări prin care a arătat că își majorează cuantumul daunelor la suma de 8000 lei.

Aceasta a timbrat acțiunea cu 40 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

La termenul din 22.05.2013 instanța a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a completa timbrajul cu 550,94 lei taxă de timbru și 4,85 lei timbru judiciar însă aceasta nu s-a conformat, astfel că în temeiul art. 20 din Lg. 146/1997 urmează a se dispune anularea acțiunii ca insuficient timbrate.

În temeiul art. 274 (3) C.pr.civ. reduce onorariul avocatului pârâtei de la 2000 lei la 800 lei apreciat ca nejustificat de mare.

În temeiul art. 274 (1) C.pr.civ. obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca insuficient timbrată acțiunea civilă formulată de reclamanta G. R. cu domiciliul în Iași, . în contradictoriu cu pârâta G. M., cu același domiciliu.

Reduce onorariul avocatului pârâtei de la 2000 lei la 800 lei.

Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Iunie 2013.

Președinte, Pentru grefier, aflat în C.O.

semnează Grefierul Șef al Secției civile,

Redactat T.B.

Teh. 4ex. I.L.- 31.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Daune cominatorii. Sentința nr. 9416/2013. Judecătoria IAŞI