Fond funciar. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 8975/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 13 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER-P. A. -M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr.16.485
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S. M. și pe pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR LEȚCANI, P. C. LEȚCANI - PREȘEDINTE AL COMISIEI DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 57), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe excepția perimării cererii de chemare in judecata.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.03.2012 sub nr._, reclamanta S. M. a solicitat instanței, in contradictoriu cu paratele C. L. DE FOND FUNCIAR LEȚCANI, P. C. LEȚCANI - PREȘEDINTE AL COMISIEI DE FOND FUNCIAR , obligarea la punerea in aplicare a Hotarârii nre.1030/2010 emisă de către C. Județeana de fond funciar Iași.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă decretat in 1865.
Prin încheierea de ședință din data de 12.10.2012, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 155 ind.1 din codul de procedură civilă decretat in 1865, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor stabilire in sarcina reclamantului, in cursul judecații.
Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă decretat in 1865 a dispus repunerea pe rol a cauzei.
Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 12.10.2012 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art155 ind.1 din Codul de procedură civilă decretat in 1865.
De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 249 și art. 250 din Codul de procedură civilă decretat in 1865, față de prevederile art. 248 din Codul de procedură civilă decretat in 1865, potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 din Codul de procedură civilă decretat in 1865, conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta S. M., cu domiciliul în Iași, ., ., județul Iași, in contradictoriu cu parații C. L. DE FOND FUNCIAR LEȚCANI și P. C. LEȚCANI.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunțare.Pronunțată în ședință publică, azi, 13.12.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A. M.
Red/tehnored.C.I.
6ex/17.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-12-2013,... → |
---|