Obligaţie de a face. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 14261/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier L. Irimița
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. M. C. R.-LA CABINET AVOCAZ F. A. C. și pe pârât ., având ca obiect obligație de a face constatare nulitate absolută clauză abuzivă; restituire sumă - Lg.193/2000.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 06.12.2013, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._, reclamanta P. M. C. R. a solicitat in contradictoriu cu parata . constatarea nulitatii absolute a clauzei nr. 5 lit. a din conventia de credit nr._/01.07.2008, repunerea partilor in situatia anterioara prin obligarea paratei sa ii restituie suma de 3880 EUR reprezentand comisionul de risc platit in baza acestei clauze, calculat de la data de 29.07.2008 si pana la data introducerii actiunii, precum si restituirea comisionului de risc aplicat lunar la soldul creditului, calculat in continuare de la data introducerii actiunii si pana la pronuntarea hotararii, la plata dobanzii legale aferenta debitului, calculata de la data introducerii actiunii si pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamanta arata ca, la data de 01.07.2008 a incheiat cu parata conventia de credit nr._ prin care a contractat un credit in valoare de_ EUR, iar in temeiul clauzei 5 lit. a din conventia partilor, a achitat bancii suma de 3880 EUR reprezentand comision de risc.
Reclamanta mai arata ca, desi a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, demersurile sale au ramas fara nici un rezultat si ca, prevederea referitoare la comisionul de risc ca si intreaga conventie, a fost prestabilita de banca, fara sa fi avut posibilitatea de a negocia sau de a influenta in vreun fel aceasta clauza.
Sustine reclamanta ca, nu i-a fost adus la cunostinta motivul pentru care a fost inclus comisionul de risc in contract, iar in conventia incheiata nu sunt informatii suficiente pentru a determina ce reprezinta acest comision, astfel incat, parata a incalcat drepturile consumatorului de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale. Perceperea comisionului de risc, fara posibilitatea de restituire a acestuia la sfarsitul perioadei contractuale in conditiile indeplinirii corespunzatoare de catre imprumutati a obligatiilor asumate, creaza un dezechilibru semnificativ in detrimentul sau, in conditiile in care returnarea imprumutului a fost deja garantata prin constituirea unei garantii reale imobiliare.
In drept, au fost invocate prevedrile Legii 193/2000, C.civ., Directiva CEE 13/93 si jurisprudenta CJUE.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Parata, legal citata, a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii, motivat de faptul ca singurul titlular al unei astfel de cereri poate fi doar ANPC, exceptia lipsei calitatii procesuale active, reclamanta avand la indemana doar prevederile comune din Codul Civil si nu cele reglementate de legea speciala si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, motivat de trecerea termenului de trei ani prevazut de lege intre momentul incheierii conventiei si momentul promovarii actiunii.
Pe fond, parata a solicitat respingerea actiunii, aratand, in esenta faptul ca, reclamanta si-a exteriorizat consimtamantul cu intentia de a crea raporturi juridice concrete, obligandu-se la rambursarea creditului cu dobanzile si comisioanele convenite, in considerarea corelativa a paratei de a-i pune la dispozitie creditul solicitat, clauza fiind negociata, nu creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si se refera la pretul contractului.
Parata mai arata ca, perceperea comisionului de risc a fost reglementat si consimtita contractual de catre ambele parti, astfel incat nu au fost incalcate prevederile Legii 193/2000.
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii 288/2010, Legea 193/2000, Directiva 193/13/CEE, art. 1 din Protocolul 1 al CEDO.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Asupra exceptiilor inadmisibilitatii actiunii, a lipsei calitatii procesuale active si a prescriptiei dreptului material la actiune, instanta s-a pronuntat in sedinta publica din data de 01.11.2013, cu motivarea aratata in incheierea de sedinta de la acea data.
Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra fondului cauzei, instanta retine urmatoarele:
Intre pârâta V. R. SA în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanta, în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția de credit nr._/01.07.2008, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantei un credit în valoare de_ EUR, pe o durată de 180 de luni. Contratului i-a fost atașat un grafic de rambursare, în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care imprumutatul era obligat să o achite către bancă.
Clauza de la art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, prevede obligația reclamantei de a achita un comision de risc de 0,05% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Încheierea contractului s-a facut prin instituirea unei garantii reale imobiliare in favoarea bancii, asupra imobilului situat in Iasi, ., nr. 23, . A si Tr. II B, parter, aflat in proprietatea reclamantei.
Raporturile contractuale dintre reclamanta și pârâta V. R. SA intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamanta), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Legea nr. 193/2000 prevede însă și o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenții de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferinte în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc.
Secțiunea 3, intitulată „Costuri” din condițiile generale ale convenției de credit, la art. 3.5, definește comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, definiție care este identică în substanță cu cea oferită de art. 3.1 cu privire la dobânda curentă. Nici o altă prevedere contractuală, fie ea din Condițiile generale sau speciale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc sau justificarea acestuia.
În consecință, se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer disp. art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu este îndeplinită în speță.
De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Această declarație va fi interpretată de instanță, raportat la situația din prezenta cauză, în sensul că, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.
In aceste conditii, poate fi analizat caracterului eventual abuziv al clauzei de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.
Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției. Pârâta nu a făcut o probă a unei eventuale negocieri, astfel că instanta constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.
În condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.
Pentru acest considerente, fiind probat prin cele retinute si dezechilibrul semnificativ creat între părti, în detrimentul consumatorului, prin inserarea acestei clauze în contract, instanța apreciază că se impune constatarea nulitatății clauzei înscrise la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale conventiei de credit nr._/01.07.2008, privind comisionul de risc, clauză constată a fi abuzivă.
Cu privire la cererea reclamantei privind restituirea comisionului de risc, instanta retine că, deși conventia de credit este un contract cu executare succesivă, doctrina si practica au subliniat în nenumărate rânduri că în cazul unor astfel de contracte se aplică exceptia de la efectul retroactiv si de la principiul repunerii în situatia anterioară, nulitatea producându-si efecte numai pentru viitor doar atunci când există o imposibilitate obiectivă a restabilirii în natură a situatiei anterioare (de exemplu, contract de închiriere, contract de întretinere executat partial). În cazul unei conventii de credit, este evident că există posibilitatea restabilirii în natură a situatiei anterioare, dat fiind că este vorba de restituirea unor sume de bani (de către bancă ori de către consumator, după caz).
F. de cele expuse, instanta va obliga parata sa restituie reclamantei comisionul de risc aplicat lunar la soldul creditului, calculat incepand cu data de 29.07.2008, data primei anuitati si pana la data de 31.12.2012, data pana la care a fost achitat acest comision de risc.
Instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei si dobanda legala, de la data introducerii actiunii, respectiv 30.04.2013 si pana la data platii efective.
In baza disp. art. 274 C.pr.civ., instanta va respinge cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata, motivat de faptul ca, reclamanta a inteles sa faca dovada acestor cheltuieli dupa ramanerea cauzei in pronuntare, fiind depuse odata cu concluziile scrise si nu inainte de inchiderea dezbaterilor.
Or, dupa inchiderea dezbaterilor si ramanerea cauzei in pronuntare, partile nu mai pot depune inscrisuri, formula cereri sau invoca exceptii, sub pedeapsa neluarii lor in seama.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamanta P. M. C. R., domiciliata in Iasi, ., ., . domiciliul ales la C.. av. C. F. A. din Iasi, .. 1, in contradictoriu cu pârâta V. R. SA, cu sediul in Bucuresti, ., . 2.
Constată nulitatea clauzei „5 lit.a” din conventia de credit nr._/01.07.2008 privind comisionul de risc, ca fiind abuzivă.
Obligă pârâta V. R. SA sa restituie reclamantei comisionul de risc aplicat lunar la soldul creditului, calculat incepand cu data de 29.07.2008 si pana la data de 30.04.2013 precum si la plata dobanzii legale aferenta acestui debit ce va fi calculata incepand cu data de 30.04.2013 si pana la data platii efective.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 06.12.2013.
Președinte, A. I. | ||
Grefier, L. Irimița |
Red/Teh.I.A
4ex-31.03.2014
| ← Anulare act. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Hotărâre din 01-11-2013, Judecătoria IAŞI → |
|---|
