Plângere contravenţională. Hotărâre din 24-09-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 7804/245/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică din 24.09.2013
Instanța constituită din:
Președinte: Z.-L. M.-O.
Grefier - B. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul O. A. A. în contradictoriu cu intimata I. IAȘI- POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI -SECȚIA 2 POLIȚIE, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 17.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată de petentul O. A.-A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.03.2013 sub nr._, acesta a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI –Poliția Municipiului Iași – Secția a II-a, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 21.02.2013, prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 100 alin.3 lit.e din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Plângerea a fost legal formulată în termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001 și este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001.
Cererii de chemare în judecată i-au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._/21.02.2013, carte de identitate.
Prin rezoluția din data de 25.03.2013 instanța a dispus regularizarea cererii de chemare în judecată, punând în vedere petentului: să indice codul numeric personal, denumirea și sediul intimatei, să precizeze motivele de fapt și de drept ale plângerii, să indice mijloacele de probă (înscrisurile să fie depuse în dublu exemplar și certificate pentru conformitate cu originalul), precum și copia certificată pentru conformitate cu originalul de pe procesul-verbal contestat.
Răspunzând solicitărilor instanței, în data de 09.04.2013, petentul a depus la dosar, în original, procesul verbal . nr._/21.02.2013 și completarea plângerii contravenționale cu arătarea elementelor de identificare ale intimatei, precum și motivarea în fapt a acesteia.
Referitor la motivele plângerii, arată că în data de 21.02.2013 se deplasa cu mașina personală pe . direcția Gară către . direcția stației de tramvai, din cauza lucrărilor care se efectuau, traficul era direcționat pe o nouă bandă marcată cu ajutorul unor jaloane. Pe banda astfel creată circula inclusiv tramvaiul. Precizează petentul că în acea zonă nu exista niciun indicator de circulație, autoturismele fiind nevoite să depășească linia dublă continuă pentru a se putea încadra pe banda creată provizoriu până la finalizarea lucrărilor.
Încadrându-se pe banda provizorie, petentul a trecut de stația de tramvai, după care a revenit pe banda regulamentară, iar după stația d carburanți Rompetrol a fost oprit de către reprezentanți ai intimatei.
Apreciază petentul că agenții constatatori nu puteau percepe presupusa contravenție întrucât se aflau la o distanță considerabil de mare. Mai mult, în acel loc, toate autoturismele sunt obligate, pentru a putea trece, să încalce linia continuă, jaloanele fiind singurele indicatoare care separă benzile de mers.
Având în vedre aceste considerente, apreciază că fapta reținută în procesul verbal contestat nu există.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii contravenționale aplicată cu sancțiunea avertismentului și înlăturarea măsurii suspendării dreptului de a circula pe drumurile publice.
Pentru aceste motive, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile atașate au fost comunicate intimatei la data de 13.05.2013 (fila 1 dosar - verso) și primite de către aceasta la data de 14.05.2013 (proces verbal - fila 14 dosar). Prin rezoluția din data de 13.05.2013, instanța a pus în vedere intimatei să înainteze la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat și copia lizibilă a acestuia.
În termenul de 25 zile, prevăzut de dispozițiile art. 201 alin.1 N.C.P.C., intimata a formulat întâmpinare, fiind depusă la dosar în data de 22.05.2013 (fila 18 dosar). Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, arătând că sancțiunea a fost aplicată în mod legal.
Astfel, intimatul arată că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 constând în aceea că în data de 21.02.2013 a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare nr._ pe . Municipiul Iași și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unor autoturisme ce formau o coloană, manevră prin care a încălcat marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de circulație.
Apreciază intimata că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, fapt ce poate fi dovedit prin probatoriul ca va fi administrat în prezenta cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 223 și art. 411 alin. 2 C.proc.civ, intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, iar în temeiul art. 36 alin. 2 O.G. nr. 2/2001 obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 lei.
Întâmpinarea a fost comunicată petentului la data de 17.06.2013.
Urmare a solicitării instanței prin adresa din data de 05.06.2013, intimata a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator.
Constatând că proba cu înscrisurile existente la dosar este admisibilă potrivit legii și concludentă pentru soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255 Noul Cod procedură civilă, instanța a încuviințat-o și le constată administrate.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție CP nr._ întocmit la data 21.02.2013, petentul O. A. A. a fost sancționat cu 300 lei amendă și patru puncte penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, precum și reținerea permisului de conducere, constând în aceea că în data de 21.02.2013, a condus autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare nr._ pe . Municipiul Iași și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a unor autoturisme ce formau o coloană, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, circulând pe contrasens.
Analizând procesul verbal sub aspectul legalității, instanța urmează a constată că acesta nu este viciat de motive de nulitate relativă sau absolută.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte (...) nerespectarea regulilor privind depășirea”, iar potrivit dispozițiilor art. 111 alin.1 lit. c din același act normativ: „Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri (...) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și la art. 115 alin. (1)” .
Analizând procesul verbal sub aspectul temeiniciei, instanța are în vedere că, potrivit art. 249 N.C.P.C., cel care face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Astfel, ca un element fundamental al prezumției de nevinovăție se instituie sarcina probei în cadrul obligațiilor organului constatator, încât acestuia îi revine sarcina să facă dovada că petentul a săvârșit faptele pentru care a fost sancționat.
Pe de altă parte însă, prezumția relativă de legalitate subzistă în situația în care fapta a fost constatată personal de către agentul constatator, astfel încât petentul va trebui să dovedească prin probe, o situație contrarie celei reținute în procesul verbal contestat.
Or, în cauza dedusă judecății, petentul nu contestă săvârșirea faptei contravenționale, ci împrejurarea că în acea zonă nu exista niciun indicator de circulație, autoturismele fiind nevoite să depășească linia dublă continuă pentru a se putea încadra pe banda creată provizoriu, apreciind că nu a circulat pe contrasens. Mai mult, din cuprinsul procesului-verbal contestat, care a fost semnat de către petent, rezultă că acesta nu a făcut obiecțiuni la consemnările agentului constatator, declarând că „se grăbea”.
Așa cum se apreciază constant în doctrina și practica judiciară, în lipsa unei norme echivalente art. 19 alin. ultim C.penal și a unei precizări exprese sau implicite în norma de stabilire și sancționare a contravenției, aceasta se va considera comisă, inclusiv cu forma de vinovăție a culpei.
Din acest punct de vedere, instanța apreciază că forma de vinovăție a culpei poate fi reținută în sarcina petentului prin raportare la modalitatea de săvârșire a faptei.
În consecință, având în vedere că potrivit faptelor reținute în procesul-verbal de contravenție organul constatator a aplicat în mod corect sancțiunile contravenționale, instanța în temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, republicată, va respinge ca nefondată plângerea contravențională.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 O.G. nr. 2/2001, introdus prin Legea nr. 74/2012, în vigoare în perioada 15.02.2013 – 29.06.2013, până la modificarea sa prin art. 53 O.U.G. nr. 80/2013: „În cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat”.
Față de aceste prevederi legale și de soluția dată asupra plângerii contravenționale, având în vedere ansamblul cheltuielilor judiciare ocazionate de prezentul litigiu, instanța va obliga petentul să plătească în favoarea Statului cheltuieli judiciare în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul O. A.-A., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/21.02.2013 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI –Poliția Municipiului Iași – Secția a IIa, cu sediul în Iași, .. 6, județul Iași.
Obligă petentul să plătească în favoarea Statului cheltuieli judiciare în cuantum de 50 lei.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din data de 24.09.2013.
Președinte, Grefier,
Z.-L. M.-OanaBondar R.
Red/ Tehnored Z-L M-O./B.R.
4 ex./18.12.2013./2 .
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|