Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 7199/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
Grefier I. A. C.-C.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant .-PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘIS.P.R.L. și pe pârât T. C., pârât T. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În vederea prezentării părților, instanța lasă cauza la a doua strigare a cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 244 N.C.pr.civ și art. 392 N .C.pr.civ, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
În temeiul art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamanta ., prin administrator judiciar, a solicitat instanței să oblige pârâții T. C. și T. Victorița la plata sumei de 631,17 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 01._.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
În motivare, reclamanta a arătat că, a încheiat cu pârâții contractul de furnizare a energiei termice, în temeiul căruia a furnizat acestora energie termică pentru care a emis facturi comunicate pârâților.
Contractul legal încheiat a dat naștere la obligația corelativă a plății prețului pentru pârâți. Pentru neplata la scadență a sumelor facturate s-a procedat la calcularea și facturarea de penalități de întârziere conform clauzei penale convenite prin contract.
Nu în ultimul rând a precizat reclamanta că a încercat soluționarea litigiului potrivit procedurii prevăzute de art. 720 indice 1 C.p.c
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1270, 1516 alin.1, 1169 și 1530 cod civil, Legea nr.325/2006, Ordinul ANRSC 483/2008.
În susținerea pretențiilor sale reclamanta a anexat înscrisuri în copie certificată, f.5-16.
Pârâții, legal citați, nu a formulat întâmpinare.
La solicitarea reclamantei instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În temeiul disp. art.6 alin.1 NCC și art.102 alin.1 Legea nr.71/2011, litigiul de față intră sub incidența prevederilor vechiului cod civil.
Între părți, a intervenit Contractul de furnizare a energiei termice nr. 694/01.03.2005, în baza căruia reclamanta, în calitate de furnizor, s-a obligat să furnizeze energie termică pârâților cu obligația corelativă a acestora din urmă de a achita contravaloarea acestui serviciu pe baza facturilor emise în acest scop, la scadență.
Conform clauzei penale din contract, neachitarea facturii în termen atrage majorări de întârziere conform dispozițiilor legale în vigoare, în cuantum egal cu nivelul majorării datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Rezultă din facturile depuse de reclamantă la dosar că pârâții au beneficiat de serviciile prestate de către reclamantă.
Pârâții au stins obligația de plată ulterior scadenței stabilită prin contractul de furnizare a energiei termice.
Achitarea cu întârziere a sumelor facturate de către reclamantă, atrage, conform clauzelor contractuale, aplicarea de penalități de întârziere în cuantum egal cu nivelul majorării datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Față de considerentele expuse, instanța va admite acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A., cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr.25 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâții T. C. și T. Victorița, cu domiciliul în Iași, ., ., ..
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 631,17 lei penalități de întârziere aferente perioadei: 01._.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2013.
Președinte, Grefier,
RED/TEHN. TMG/CCIA
5EX/10.02.2014
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 24-09-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|