Fond funciar. Hotărâre din 14-11-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 15680/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 14.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. D. C.
Grefier - L. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant L. V.-LA SOCIETATEA DE AVOCAȚI N.M.-O.C., reclamant L. E.-LA SOCIETATEA DE AVOCAȚI N.M.-O.C., reclamant L. R.-LA SOCIETATEA DE AVOCAȚI N.M.-O.C., reclamant L. P.-LA SOCIETATEA DE AVOCAȚI N.M.-O.C., reclamant L. L.-LA SOCIETATEA DE AVOCAȚI N.M.-O.C., reclamant L. NUȘA-LA SOCIETATEA DE AVOCAȚI N.M.-O.C. și pe pârât C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar rectificare T.P.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. E. pentru reclamanți, lipsă fiind pârâtul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită,după care:
Instanța acordă cuvântul pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași invocată din oficiu, mențiune cu care părțile au fost citate.
Având cuvântul asupra excepției invocată de către instanță din oficiu, avocat D. E. pentru reclamanți solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, competentă fiind Judecătoria Răducăneni.
Luând concluziile reclamanților privind excepția invocată, instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași, reclamanții L. V., L. E., L. R., L. P., L. L. și L. NUȘA au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/03.06.1993, în sensul de a se înscrie în loc de suprafața de 5157 mp. teren intravilan din T 24, P A1211, suprafața de 121 mp. teren intravilan, T 24, P A1211, suprafața de 3228 mp. teren extravilan ./1, P A844/6 și suprafața de 1808 mp. teren în T 44/1, P VH821.
În motivare reclamanții au arătat că au cumpărat de la beneficiarul titlului de proprietate, A. E., suprafața de teren de 5691 mp,adică întreaga suprafață reconstituită vânzătorului în intravilanul Comunei Grozești, județul Iași, prin T.P. nr._ din 03.06.1993. Actul autentic de dobândire poartă numărul 507 din 15.07.1997 și a fost încheiat la B.N.P. S. T..
Pentru construcție și pentru o suprafață de 905 mp teren s-a admis cererea de înscriere în cartea funciară, prin încheierea nr. 1550 din 14.02.2013 a O.C.P.I. Iași, Biroul Răducăneni. Această suprafață de teren este situată în tarlaua 24, . și în tarlaua 24, ..
Pentru restul terenului, în suprafață de 5212 mp s-a dispus prin încheierea nr. 4182 din 02.04.2012 a O.C.P.I. Iași - Biroul Răducăneni, respingerea cererii de intabulare pe motiv că imobilul ce face obiectul dosarului este situat în extravilanul Comunei Grozești, nu în intravilan cum este menționat greșit în titlu și pe motiv că identificatorii cadastrali prevăzuți în titlu, în ceea ce privește numărul de . parcelă sunt eronați.
Astfel, în titlu se menționează în intravilan o suprafață totală de 5961 mp, când în realitate în intravilan există doar o suprafață de 905 mp, deja intabulată prin încheierea nr. 1550 din 14.02.2013. Această suprafață se regăsește în tarlaua 24, . și ..
Restul terenului de 5212 mp este situat în realitate în extravilanul Comunei Grozești și este identificat cadastral nu în tarlaua 24, . tarlaua 44/1, . – suprafața de 3228 mp și . de 1808 mp.
În drept au fost invocate prevederile art. 55, 58 din Legea nr. 18/1991.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză topometrică.
Prin întâmpinare, pârâta a menționat că nu este în culpă procesuală, deoarece titlul a fost emis pe baza documentației întocmite și înaintate de către C. locală de fond funciar Grozești.
Au fost invocate prevederile art. 5, 36 din H.G. 890/2005 și art. 58 din Legea nr. 18/1991 rep.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Din oficiu, a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, având în vedere că suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate a cărui rectificare s-a solicitat se află pe raza . circumscripția Judecătoriei Răducăneni.
Prin urmare, văzând și prevederile art. 117 Cod civil, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Răducăneni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și în consecință:
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răducăneni, jud. Iași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.11.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
Redactat C.D.A.
Tehnored. U.E.
9 ex./6.12.2013
← Pretenţii. Hotărâre din 16-12-2013, Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|