Plângere contravenţională. Sentința nr. 1151/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1151/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 10033/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 12 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. C.

GREFIER V. I. D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Conform procesului – verbal nr. 1151 din 03.12.2013, întocmit de judecătorul delegat pentru evidența incidentelor procedurale, d-na judecător C. C. a fost desemnată pentru a asigura conducerea ședinței de judecată a completului de judecată C24, titularul completului de judecată, d-na judecător M. C. aflându-se în concediu medical.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. V. în contradictoriu cu intimatul P. M. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei, au avut loc în ședință publică din data de 05.12.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 12.12.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

F. de plingerea petentului S. V. I. inregistrata cu nr_ la data de 25.03.2013 formulat impotriva procesului verbal de contravetie nr_ intocmit la data de 12 martie 2013 de catre intimatul Primaria Municpiului IASI prin care se solicita anularea actului.

In susținerea plângerii sale petentul arată ca, în fapt, în calitate de administrator al ASOCIAȚIEI DE proprietari P.T. 1 Moara P. – Nord” a fost sancționat de către reprezentanții Primăriei M. Iași, pe motiv că a încălcat dispozițiile legale prevăzute de Legea nr. 230/2007 și H.G. nr. 1588/2007. Astfel, se rată în procesul verbal de constatare a contravenției că, lista de plată aferentă lunii decembrie 2012, pentru blocul 571 .. 87, termenul de plată este de 30 zile și se menționează că după 3 zile de la scadență se percep penalități, fapt ce contravine dispozițiilor art. 49alin (1) si (2) din Legea nr. 230/2007.

Cu privire la acest aspect, învederează instanței de fond faptul că potrivit art. 36 din Legea nr. 230/2007 administratorul nu are atribuții legate de întocmirea listelor de plată și de percepere a penalităților. Din acest punct de vedere, a fost sancționat în mod nelegal, deoarece nu a întocmit el aceste liste de plată. În mod practic, listele de plată ce cuprind cheltuielile de întreținere se pot întocmi după cinci zile lucrătoare de la data primirii ultimei facturi emisă de către furnizorii de utilități și servicii. La stabilirea scadenței și a datei de la care încep să curgă penalitățile trebuie respectate datele precizate de către furnizorii de utilități și servicii. În cazul în care Asociația stabilește termene mai lungi decât cele stabilite de către furnizorii apar diferențe semnificative de sume care nu au cum fi acoperite. Aici este vorba de o disfuncționalitate care nu poate fi corectată de către Asociație.

Plângerea este scutita de la plata taxei de timbru

Intimatul depune întimpinare arătând că având în vedere sesizările precum și adresele unor proprietari din cadrul asociației de proprietari, prin care își exprimă nemulțumirea față de activitatea administratorului asociației de proprietari, Serviciul Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei M. lași a urmărit respectarea prevederilor actelor normative în vigoare de care asociațiile de proprietari a verificat printre altele și modul de îndeplinire a sarcinilor pentru întocmirea corectă a listelor de plată, încălcând atât Legea nr. 230 / 2007 cât și H.G. nr.1588 / 2007.

Față de aceste sesizări au fost solicitate mai multe documente în vederea clarificării situației relatate. Din analiza listelor de plată aferente s-au constatat mai multe aspecte care sunt prezentate detailat în documentația depusă la dosarul cauzei.

Atât timp cât administratorul a semnat listele de plată care au fost întocmite greșit, el răspunde împreună cu ceilalți semnatari de corectitudinea acestora inclusiv cu privire la termenul de scadență și cel al majorărilor de întârziere ce se percep, ținând cont de faptul că au fost încălcate prevederile art.49 al. 1 și 2 din Legea nr.230 / 2007 care stipulează că: "Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășesc termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”.

Potrivit Legii 56 alin. (1) lit. b) din legea menționată sancționează "neîndeplinirea atribuțiilor de către președinte, membrii comitetului executiv, cenzori, administrator de imobil". Legea nr. 230/2007 sancționează neîndeplinirea atribuțiilor de către președinte cu o amendă de la 500 la 3000 de lei.

Sub aspectul legalității, intimata precizează că nu există motive de nulitate absolută, procesul-verbal atacat conținând toate mențiunile prevăzute de Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sub sancțiunea nulității absolute.

Procesul-verbal contestat reprezintă un act administrativ care se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. Fapta reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal menționat a fost constatată personal de către agentul constatator, al compartimentului de specialitate, astfel că actul constatator se bucură de prezumția de temeinicie și legalitate recunoscută actelor administrative.

În dovedirea celor afirmate mai sus sunt și prevederile art. 57 din Hotărârea nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociației de proprietari care stipulează că, „consiliile locale ale municipiilor, orașelor, comunelor și ale sectoarelor M. București organizează compartimente de specialitate în scopul sprijinirii proprietarilor pentru înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și pentru realizarea scopurilor și sarcinilor ce le revin în administrarea imobilelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Compartimentele specializate înființate în cadrul autorităților administrației publice locale au în componență specialiști în domeniul financiar contabil, tehnic, juridic, al legislației muncii și a raporturilor de muncă ".

In cauza a fot administrata proba cu inscrisuri

Instanta deliberind asupra plângerii petentului retine ca prin procesul verbal de contravetie nr_ intocmit la data de 12 martie 2013 de catre intimatul Primaria muncipiului IASI a foat sanctionat contraventional CU suma de 500 pentru incalcarea dis part DE COPIAT DELA FILA 17 A-B

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat prin raportare la situația de fapt descrisă în procesul verbal și la încadrarea juridică dată acesteia de către agentul constatator, instanța reține faptul că procesul-verbal poate fi calificat drept un act administrativ iar, condițiile de valabilitate a acestor acte sunt: respectarea competenței, a formei și procedurii de emitere a actului, a conformității conținutului actului cu actele juridice cu forță superioară, precum și cu scopul legii.

Așadar, în speță, instanța constată că prezentul act a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute indicate de dispozițiile art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001, retinand, de asemenea, si împrejurarea că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).

Pe de alta parte a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.

Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal .-OP nr._ din 12.08.2011 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe sau nu prezinta o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional

În acest context, ținând cont că pe parcursul judecății contestatorul nu a făcut în niciun fel dovada situației de fapt pe care o invoca, deși, potrivit art. 249 C. pr. civ., lui îi revenea această probă, instanța consideră că forța probantă a procesului-verbal de contraventie nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția temeinicie instituită în favoarea sa.

Cât privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată - - instanța apreciază că măsura avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce-i revin.

Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite), art. 21 alin. 3 din același act normativ (conform căruia, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”), precum și de art. 7 alin. 3 în care se învederează că „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.

Pe de altă parte, instanța are în vedere deopotrivă gradul de pericol social concret relativ scăzut al contravenției dat fiind faptul ca petentul este la prima abatere, și, nu în cele din urmă, convingerea pe care și-a format-o în sensul că petentul nu va mai repeta această faptă (prima, de altfel, de această natură) chiar și fără aplicarea unei amenzi contravenționale.

În consecință, instanța urmează a admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii contraventionale de 500 lei aplicata prin procesul-verbal de contravenție de către intimat, cu sancțiunea avertismentului, mentinand celelalte dispozitii din cuprinsul actului constatator.

De asemenea, instanța atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptelor săvârșite și îi recomandă ca, pe viitor, să se conformeze dispozițiilor legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plingerea petentului S. V. I. domiciliat in Iasi . 577 . nr_ la data de 2 03 2013 formulata împotriva procesului verbal de contravetie nr_ intocmit la data de 12 martie 2013 de catre intimatul PRIMARIA M. IASI .

Exonereaza petentul de la plata amenzii contraventionale de 500 lei .

Inlocuieste amenda contraventională de 500 lei stabilita prin procesul verbal de contravetie nr_ intocmit la data de 12 martie 2013 cu avertismentul .

Cu apel in 30 de zile de la comunicare,calea de atac urmind a fi depusa la jusecatoria IASI .

Pronuntata azi 12 .12.2013 in sedinta publica.

Președinte, Grefier,

RED./ TEHNORED.: C.C./D.V.I.

07.01.2013/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1151/2013. Judecătoria IAŞI