Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 23802/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 06 decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER-P. A. -M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15.957
La ordine fiind pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta C. A. C. R., în contradictoriu cu intimata C. -C., având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 15.11.2013, susținerile reprezentantului convențional al reclamanților fiind consemnate in încheierea de ședința din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanță, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 26.07.2013 sub numărul de dosar de mai sus, ca urmare a declinării de competență prin Hotărârea judecătorească pronunțată la data de 11.06.2013 de către Judecătoria Cornetu, petentul C. de A. C. R. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 nr._/11.01.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii.
În fapt, prin precizările depuse la data de 10.10.2013, petentul a invocat nelegalitatea procesului-verbal pentru neîndeplinirea obligației prevăzută de art 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv semnătura agentului constatator. Petentul a arătat că O.G. nr. 2/2001 nu permite și semnarea electronică a procesului-verbal, fiind obligatorie semnarea personală de către agentul constatator. Petentul nu a contestat temeinicia procesului verbal și nici aplicarea tarifului de despăgubire.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
A fost anexată plângerii copie a procesului-verbal contestat.
La momentul înregistrării, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în forma în vigoare la acea dată.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal contestat este legal întocmit, nu conține vicii de formă sau de fond și respectă prevederile O.G. nr. 2/2001, obligația achitării rovinietei revenind deținătorului menționat în certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a autovehiculului, în documente vamale sau alte documente oficiale conform art. 7 din O.G. 15/2002.
În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 nr._/11.01.2012 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei pentru că, pe Autostrada A2 km 12 +450 m, Glina, jud. Ilfov, pe data de 14.07.2011, ora 03:30, ar fi fost depistat autovehiculul deținut de către petent cu numărul de înmatriculare_ circulând fără rovinietă valabilă, faptă care, conform procesului-verbal, este prevăzută și sancționată de art. 8 alin. 2, din O.G. nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea proceselor-verbale, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității exprese.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de către petent referitor la încălcarea obligației de a semna procesul-verbal de către agentul constatator, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 7 din Legea nr. 455/2001, în vigoarea la data întocmirii procesului-verbal analizat, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisã este cerutã ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în forma electronica îndeplinește aceasta cerinta dacã i s-a incorporat, atasat sau i s-a asociat logic o semnatura electronica extinsã, bazatã pe un certificat calificat și generata prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnãturii.
Prin urmare, în cazul proceselor-verbal de contravenție semnate electronic trebuie îndeplinite cumulativ cele trei condiții. Potrivit art. 9 din Legea nr. 455/2001 partea care invoca înaintea instanței o semnatura electronica extinsã trebuie sa probeze ca aceasta îndeplinește condițiile prevãzute la art. 4 pct. 4 (este legatã în mod unic de semnatar; asigura identificarea semnatarului; este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;este legatã de datele în forma electronica, la care se raporteazã în asa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila).
A.. (2) al acestui articol prevede însă că semnatura electronica extinsã, bazatã pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumatã a îndeplini condițiile prevãzute la art. 4 pct. 4.
De asemenea, art. 10 din Legea nr. 455/2001 prevede că partea care invoca înaintea instanței un certificat calificat trebuie sa probeze ca furnizorul de servicii de certificare care a eliberat respectivul certificat îndeplinește condițiile prevãzute la art. 20.
A. (2) arată însă că furnizorul de servicii de certificare acreditat este prezumat a îndeplini condițiile prevãzute la art. 20.
În consecință, se apreciază că simpla depunere, de către intimatul C., a certificatului calificat ce conferă agentului constatator dreptul de semnătură electronică, împreună cu copia autorizației de control emisă pentru acest agent constatator, coroborate cu informațiile publice din Registrul furnizorilor de servicii de certificare pentru semnătură electronică, informații accesibile în permanență pe pagina de internet a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, este suficientă pentru a proba validitatea semnăturii electronice.
Față de aceste considerente de drept și de fapt, instanța va respinge aceste apărări ale petentului, ca neîntemeiate, procesul-verbal fiind în mod legal încheiat.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Pentru a determina dacă aceste garanții sunt sau nu aplicabile in procedura contravențională este imperios necesar ca, anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța să determine dacă procesul verbal atacat constituie „acuzație in materie penală” in sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni.
În cauzele Deweer (27 februarie 1980, . nr. 35, pag. 24, par. 48) și Foti c. Italiei (10,12,1982, . nr. 56, pag. 18) Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în continuare Curtea, a arătat ce trebuie înțeles in sensul Convenției prin „acuzație”. In opinia Curții această noțiune trebuie definită mai degrabă în sens formal și se referă la „existența unei notificări din partea autorităților cu privire la imputarea săvârșirii unei fapte penale”.
Fără îndoială așadar că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie o „acuzație” in sensul Convenției astfel că urmează a se determina dacă aceasta se referă sau nu la o faptă penală, aspect ce urmează a fi elucidat in lumina criteriilor instituite prin practica Curții.
Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului apreciază, in mod constant ca pentru a determina daca o contravenție poate fi calificată drept “acuzație in materie penală” in sensul Convenției sunt necesare a fi avute in vedere trei criterii: 1)daca textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura si gradul de severitate al sancțiunii aplicate ; toate acestea urmând a fi examinate prin raportare la scopul si obiectul art. 6 din Convenție.
În aprecierea Curții, indicațiile furnizate de dreptul intern al Statului respondent au numai valoare relativa in ce privește primul criteriu (Kadubek vs. Slovakia, 1998).
Celelalte doua criterii urmează a fi cercetate alternativ, iar nu cumulativ.
In examinarea acestor criterii Curtea apreciază că, pentru ca art. 6 sa devina aplicabil este suficient ca fapta sa fie prin natura sa « penala » din punct de vedere al Convenției, sau sa expună persoana vizata unei sancțiuni care, prin natura sa sau gradul de severitate, aparține sferei « penale ». Astfel, norma juridică ce sancționează astfel de fapte, precum cea reținută în sarcina petentului, are caracter general (O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania se adresează tuturor cetățenilor) și amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv, nu să asigure o reparație pecuniara a unei eventuale daune ci are caracter punitiv prin natura ei, Curtea apreciind constant caracterul punitiv ca fiind principala caracteristica distinctiva a sancțiunii penale.
Curtea amintește în cauza A. c. României că în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, obligația prezentării probei revenind acuzării și îndoiala folosind în avantajul acuzatului.
Combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă, între altele, statele contractante să ia măsuri pozitive. Ele constau în special în informarea acuzatului, în termenul cel mai scurt, asupra naturii și cauzei acuzației ce i se aduce, în acordarea timpului și înlesnirilor necesare pentru a-și pregăti apărarea, în garantarea dreptului la apărare personal sau fiind asistat de un avocat și în a-i permite să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că petentului i s-a adus la cunoștință, prin comunicarea procesului-verbal contestat, acuzația în mod detaliat. De asemenea, petentului i s-a asigurat exercitarea dreptului la apărare prin posibilitatea de a administra probe și de a analiza probele administrate de către intimată în fața instanței de judecată.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentului prin procesul-verbal analizat se coroborează cu materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, respectiv înscrisurile depuse în dosarul declinat, filele 16-18, petentul necriticând temeinicia procesului-verbal.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenientului, respectiv amendă în cuantum de câte 250 lei, instanța constată că aceasta reprezintă limita minimă legală, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către contravenient, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și de urmarea produsă.
In ceea ce priveste tariful de despagubire, instanta constata ca petentul nu a contestat aplicarea acestuia.
Întrucât fapta descrisă întrunește conținutul constitutiv al contravenției menționate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar sancțiunea în limita minimă este temeinică, respectând principiul proporționalității între fapta comisă și sancțiunea aplicată, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul C. de A. C. R., cu sediul în Iași, Bld. Socola, nr. 3A, ., jud. Iași împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.01.2012 în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în ., sector 6, București, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/Teh. I. Chi
4 ex/10.02.2014
| ← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 9977/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9361/2013.... → |
|---|
