Plângere contravenţională. Sentința nr. 9817/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9817/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 4831/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 25.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte: Z. L. F. M.

Grefier: R. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9817/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta prin administrator C. V. care depune împuternicire la dosar, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța procedează la legitimarea administratorului cu CI . nr._.

Instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Administrator solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 Cod Procedură Civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea cererii cum a fost formulată, anularea procesului verbal, iar in subsidiar înlocuirea cu avertisment având in vedere pericolul social redus al faptei. Pe fond, arată că conducătorul auto nu cunoștea hotărârea consiliului local prin care este interzisă parcarea in mun. Iași, că nu există indicator, iar în privința parcării conducătorii respectă codul rutier. Arată că planșa foto nu este relevantă fiind făcută din fața autovehiculului. Având in vedere că aduc legume, fructe in județ arată că nu pot desfășura relații comerciale întrucât nu pot parca.

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 12.02.2013, cu nr. mai sus menționat (în antet), petenta .. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 15.01.2013, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatei Poliția L. Iași – Serviciul Siguranța Circulației, solicitând anularea acestuia și, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivare, a arătat următoarele:

Autoritățile administrației publice locale nu au dreptul să stabilească și să sancționeze contravențiile privind circulația pe drumurile publice, conform art.2 alin.2-4 din OG 2/2001.

Nu a fost respectat art.19 din acest act, deoarece nu a fost semnat de cel puțin un martor.

Autocamionul respectiv livra marfă în Iași la mai multe firme în ziua respectivă și a fost nevoit să oprească în parcarea semnalizată cu “P” de la I. Mall, parcare în care mai erau două tiruri de 16 m fiecare și să rămână în Iași până în ziua următoare.

Conducătorul auto a livrat marfă a doua zi fără să știe că li s-a întocmit proces-verbal, ceea ce au aflat la comunicarea procesului-verbal.

În drept, a invocat prevederile menționate.

În dovedirea celor precizate, a anexat procesul-verbal și documente de transport, facturi, o declarație a șoferului etc..

Intimata a formulat întâmpinare, înregistrată la 28.02.2013 (f.15), prin care a reiterat cele reținute în procesul-verbal și a solicitat respingerea plângerii, anexând originalul procesului-verbal și o fotografie (f.18).

Plângerea contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15, lit. i din legea 146/1997 și art. 36 din O.G. 2/2001.

La ultimul termen, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul-verbal . nr._ din 15.01.2013, agentul intimatului a sancționat petenta cu amendă contravențională în cuantum total de 1500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.1 pct.1 din H.C.L.M. Iași nr.153/2010.

La secțiunea privind descrierea faptei, s-a reținut că în data de respectivă, la orele 2230, în Iași, . pe domeniul public al Municipiului Iași un autovehicul având lungimea mai mare de 5,2 metri ca dimensiune de gabarit, având numărul de înmatriculare_, lângă I. Mall.

Petenta nu a semnat procesul-verbal, acesta fiind întocmit în lipsă, nefiind semnat nici de un martor asistent.

S-a menționat și că s-a efectuat planșă foto, aceasta fiind depusă și la dosar și din ea rezultând că autovehiculul în discuție era într-adevăr staționat în momentul respectiv pe un bulevard în Iași (cel mai probabil în locul indicat).

Ținând cont de această situație de fapt și de legislația incidentă, instanța constată următoarele:

Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 și care ar putea fi invocate din oficiu.

Totuși, instanța constată însă că potrivit art.3 alin.2 din OG nr.2/2001, persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și în condițiile prevăzute în actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravenții.

Prin urmare, răspunderea contravențională a persoanei juridice poate fi angajată doar în situația în care actul normativ care prevede și sancționează fapta considerată contravenție prevede în mod expres această posibilitate.

Cu titlu comparativ, pot fi avute în vedere dispozițiile art.105 din OUG 195/2002, art.26 alin.1 din legea 50/1991, art.1 alin.1 lit.d, e, f. sau chiar dispozițiile H.C.L.M. Iași 172/2002 (cap.III, cap.V, cap.VI etc), în care se prevăd situații clare în care persoana juridică răspunde contravențional.

Or, H.C.L. Iași nr.153/2010 nu prevede posibilitatea ca sancțiunea să fie aplicată persoanei juridice. Mai exact, acest act normativ arată doar că „se interzice staționarea pe domeniul public al municipiului Iași a următoarelor tipuri de vehicule: autovehiculele sau ansamblurile de vehicule cu lungimea mai mare de 5,2 metri, stabilită ca dimensiune (însumată) de gabarit” și că nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 2.500 lei.

Este adevărat că unele elemente de reglementare par să indice faptul că intenția legiuitorului local a fost să sancționeze persoanele juridice (cuantumul mare al minimului amenzii, împrejurarea că de regulă aceste persoane dețin vehicule cu gabarit mare etc.), dar, în domeniul sancționării contravenționale, niciun legiuitor nu poate opera cu astfel de noțiuni incerte și cu presupuneri, ținând cont de exigența principiului legalității sancționării și al principiului previzibilității legii.

Totodată, scopul legii contravenționale în cazul de față este decongestionarea traficului, în care de cele mai multe ori este implicat conducătorul auto, nu persoana juridică pentru care el lucrează. Astfel, chiar presupunând că s-ar putea deduce posibilitatea de a angaja răspunderea persoanei juridice din conținutul constitutiv al acesteia, fapta în discuție nu face parte dintr-o asemenea categorie.

Desigur, în măsura în care legiuitorul local ar fi dorit să fie angajată răspunderea contravențională a persoanei juridice pentru aceste fapte, lucru perfect posibil, ar fi putut să prevadă acest lucru în mod expres. De altfel, după cum s-a menționat mai sus, el a făcut acest lucru, prevăzând în cuprinsul aceluiași act normativ contravenții pentru care se angajează și răspundurea persoanei juridice, pe lângă faptele contravenționale pentru care răspunde doar persoana fizică sau doar persoana juridică (H.C.L.M. Iași 172/2002). Până la o eventuală modificare sau completare a HCL Iași nr. 153/2010 în acest sens, instanța consideră că nu poate fi angajată răspunderea persoanei juridice pentru fapta în discuție.

Prin urmare, întrucât în mod nelegal a fost aplicată sancțiunea petentei persoană juridică, iar neregularitatea aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentă, va anula procesul-verbal contestat și va exonera petenta de la plata amenzii aplicate prin acesta, în cuantum de 1500 lei.

Ținând cont de aceste aspecte, instanța nu va mai analiza și apărările formulate de petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta .. (cu sediul în comuna Bălțătești, ., jud.N.) în contradictoriu cu intimata Poliția L. Iași.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 15.01.2013 și exonerează petenta de la plata amenzii aplicate prin acesta.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2013.

Președinte Grefier

Z.L.F.M. M.R.

Red/ Tehnored Z.L.F.M.

4 ex./19.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9817/2013. Judecătoria IAŞI