Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 16054/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2013

Ședința publică de la 06 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. I. I.

Grefier S. M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent . pe intimat P. M.. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică în ordinea de pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei au lipsit părțile, situație în care, potrivit prevederilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, că s-a solicitat judecata în lipsă, după care,

Apreciind că proba cu înscrisuri propusă de reclamantă prin plângerea contravențională formulată și de intimată prin întâmpinare este admisibilă și că poate duce la soluționarea procesului, și văzând disp.art.255 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, încuviințează pentru petentă și intimată proba cu înscrisuri, din cele depuse deja la dosarul cauzei.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul disp.art.392 și 394 Noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Sub numărul de dosar de mai sus a fost înregistrată pe rolul instanței plângerea formulată de petenta . procesului verbal de contravenție nr.244/09.05.2013 întocmit de intimatul P. Municipiului Iași prin care s-a solicitat anularea acestuia.

În motivare petenta a arătat că nu sunt indicate elementele impuse de art. 16 din OG nr.2/2001. Nu sunt indicate data și locul încheierii, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate inclusiv CNP, ocupația și locul de muncă al contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicare datei, orei și locului săvârșirii, împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității și la evaluarea eventualelor pagube. Nu sunt indicate datele reprezentantului societății și s-a menționat grești calitatea de administrator. Descrierea generică a faptei echivalează cu lipsa descrierii.

Pe de altă parte petenta nu este singura unitate care, prin obiectul activității, intervine în carosabil și nu s-a dovedit că situația la care se referă procesul verbal a fost cauzată de petentă.

Instanța a dispus citarea în calitate de intimat a Primarului Municipiului Iași

La dosar a fost depusă întâmpinare semnată de P. Municipiului Iași prin care s-a solicitat respingerea plângerii.

La dosar au fost depuse procesul verbal de contravenție, alte înscrisuri.

Analizând lucrările cauzei, instanța reține:

Prin procesul verbal de contravenție indicat întocmit de agentul constatator G. G. din cadrul Primăriei Municipiului Iasi-Direcția Tehnică și Învestiții s-a reținut, urmare a controlului din 08.05.2013, că petenta nu a respectat obligația de refacere a carosabilului afectat ca urmare a intervenției la rețeaua de canalizare îngropată din Iași, ., ., lângă parcul de joacă pentru copii. Petentei i-a fost aplicată amenda de 2500 lei în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 133/2009 și s-a dispus refacerea carosabilului și a trotuarului în termen de 5 zile de la comunicarea procesului verbal.

Instanța reține calitatea procesuală pasivă a intimatului Primarului Municipiului Iași pentru că, dată fiind mențiunea din procesul verbal în sensul că agentul constatator este împuternicit al Primarului Municipiului Iași, acesta are calitatea de organ constatator în sensul OG nr.2/2001 și se impunea citarea sa în calitate de intimat. Împrejurarea că în antetul procesului verbal apare Primăria Municipiului Iași-Direcția Tehnică și Investiții-Biroul Străzi Municipale, în condițiile în care Primăria este potrivit Legii nr.215/2001 o structură funcțională menită să permită realizarea atribuțiilor autorităților administrației publice locale primarul și consiliul local, nu poate avea efect în planul atribuțiilor acestora și implicit în planul procesului civil privind modalitatea de realizare a acestora ( în planul procesului civil privitor la legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție).

Pe fondul plângerii instanța reține că procesul verbal nu este afectat de nicio cauză de nulitate dintre acelea care să poată fi invocată și din oficiu potrivit art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Instanța apreciază că descrierea faptei este corespunzătoare în sensul că permite instanței să exercite control judiciar cu privire la existența ei și incidența actului normativ care prevede contravenția. Cât privește data săvârșirii faptei, instanța apreciază că încălcarea acestuia este o situație de fapt care s-a perpetuat în timp prin omisiunea petente de a efectua lucrărilor de reparație și deci este vorba despre o contravenție continuă în sensul art. 13 alin.2 din OG nr.2/2001, care se consideră săvârșită la data constatării. Cât privește art.16 din OG nr.2/2001, căruia îi sunt circumscrise celelalte aspecte invocate de petentă, aceasta nu a dovedit nici o vătămare care ar decurge din lipsa vreunuia dintre elementele respective care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului ( a se vedea în acest sens Decizia ICCJ nr.22/2007 în recurs în interesul legii).

Cu privire la temeinicie, instanța reține că potrivit art.HCL nr.133/2009 petenta avea obligația de a reface carosabilul și trotuarul afectate de lucrările efectuate asupra rețelei de canalizare. La dosar au fost depuse adresa emisă de petenta însăși către Primăria Iași prin care informa că pe data de 18.10.2012 are programate lucrări de intervenție prin săpătură la rețelele de apă și canalizare în diverse locații din Iași, între care și ., . foto din care rezultă situația de nerefacere a carosabilului afectat de săpături la data de 08.05.2013, zona săpăturilor fiind acoperită cu piatră spartă. Petenta nu a contestat sub nici o formă prezumția simplă care se naște din adresa menționată sensul că lucrările de intervenție atestate de planșele foto îi aparțin. Mai mult, după ce petentei i-a fost comunicat cu adresa din 14.05.2013 prezentul proces verbal de contravenție, la 21.05.2013 piatra spartă de pe locul săpăturilor fusese îndepărtată, și depozitată pe trotuar, iar locul fusese asfaltat potrivit planșei foto de la fila 18. Or petenta s-a limitat la a contesta procesul verbal de o manieră generică, fără nici o referire la aspectele concrete indicate mai sus, condiții în care plângerea sa nu a putut forma convingerea instanței

Pentru aceste motive instanța apreciază plângerea ca nefondată și o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta . sediul în Iași, ..6, împotriva procesului verbal de contravenție 244/09.05.2013 întocmit de intimatul P. Municipiului Iași, ca nefondată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 06.12.2013

PREȘEDINTE GREFIER

OII 17.04.2014 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI