Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 28707/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. I. I.
GREFIER N. Z.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent D. G. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta personal, lipsă fiind intimatul - prin reprezentanții săi legali.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită, precum și faptul că petenta a depus la dosarul cauzei precizări, prin C. Registratură al Judecătoriei Iași.
Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție_/30.07.2012 întocmit de intimata I. Iași, invocată din oficiu la termenul de judecată anterior.
Petenta, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței pronunțarea asupra excepției autorității de lucru judecat.
Instanța pune în discuție utilitatea disjungerii plângerii formulate de petentă împotriva procesului verbal de contravenție nr._/26.09.2013 întocmit de intimata I. Iași, formarea unui nou dosar și repartizarea manuală pe rolul aceluiași complet.
Petenta, având cuvântul, solicită judecarea ambelor plângeri în cadrul acestui dosar.
Instanța reține cauza spre soluționarea excepției autorității de lucru judecat în ceea ce privește plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție_/30.07.2012 și pe utilitatea disjungerii plângerii formulate de petentă împotriva procesului verbal de contravenție nr._/26.09.2013 întocmit de intimata I. Iași, formarea unui nou dosar și repartizarea manuală pe rolul aceluiași complet.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la 19.09.2012 petenta R. I. a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției PA nr._/30.07.2012 întocmit de intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Iași.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii
La dosar au fost depuse procesul verbal de contravenție, alte înscrisuri.
Prin încheierea din 20.03.2013 instanța a constatat că aceeași plângere, privind aceleași părți, același proces verbal de contravenție pentru aceleași motive, fusese soluționată în sensul respingerii ca neîntemeiată prin sentința nr.186/08.01.2013 în dosarul nr._/245/2012 al Judecătoriei Iași și a dispus suspendarea judecății în baza art.244 pct.1 C.proc.civ până la soluționarea irevocabilă a respectivului dosar, sentința nefiind irevocabilă la acea dată, pentru a evita pronunțarea unei hotărâri contradictorii.
Sentința nr.186/08.01.2013 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia nr.757/2013/CA a Tribunalului Iași.
La termenul din 06.11.2013 instanța a dispus repunerea pe rol a prezentului dosar și a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința nr.186/08.01.2013
Analizând lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției indicat s-a reținut că la data de 30.07.2012 ora 16.510 petenta a apelat nejustificat SNUAU 112 reclamând în mod nejustificat o problemă care nu era adevărată. Petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 700 RON pentru săvârșirea contravenției prev. de art.32 pct.1 lit.a din O.U.G. nr.34/2008
Instanța reține că petenta a formulat împotriva acestui proces verbal plângere care a fost înregistrată pe rolul instanței de două ori, sub numerele de dosar_/245/2012 și_ . Dosarul nr._/245/2012 a fost soluționat irevocabil prin sentința nr.186/08.01.2013.
În consecință în prezentul dosar sunt incidente prevederile art. 166 C.proc.civ referitoare la excepția de lucru judecat în sensul că, existând identitate între cele două cauze sub aspectul obiectului, părților și a cauzei, litigiul a fost deja soluționat și această a doua cauză nu mai poate fi soluționată în fond pentru că nu mai poate avea loc o a doua judecată. Pentru aceste motive instanța va admite excepția și va respinge plângerea pentru existența autorității de lucru judecat.
Cu privire la plângerea formulată de petenta D. G. la 10.10.2013 împotriva procesului verbal de contravenție nr._/26.09.2013 concomitent cu cererea de repunere pe rol a plângerii privind procesul verbal nr._/30.07.2012, instanța apreciază că nu există nici un motiv pentru soluționarea împreună a celor două plângeri se referă la împrejurări distincte iar prima plângere este deja în stare de judecată, astfel că se impune disjungerea și judecarea separată a ultimei plângeri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge plângerea formulată de petenta D. G., cu domiciliul în Iași, ., împotriva procesului verbal de contravenție_/30.07.2012 întocmit de intimata I. Iași pentru existența autorității de lucru judecat.
Disjunge plângerea formulată de petenta D. G. împotriva procesului verbal de contravenție nr._/26.09.2013 întocmit de intimata I. Iași, dispune formarea unui nou dosar și repartizarea manuală pe rolul aceluiași complet. Acordă termen la 29.01.2014 pentru când se vor cita părțile și martorul asistent H. C..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 27.11.2013.
Președinte,Grefier,
I. O.-I. Z. N.
OII 11.04.2014 4 ex
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 9448/2013. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|