Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 24442/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2013

Ședința publică de la 29 Octombrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I. T.

GREFIER: M. P. - H.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petentul V. R.-V. în contradictoriu cu pe intimata I.P.J. N. - SERVICIUL POLIȚIEI RUTIERE, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, sunt lipsă părțile.

Instanța, observând că este primul termen de judecată cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 C.proc.civ., procedând la analiza competenței, constată că în cuprinsul întâmpinării a fost invocată, de către intimat, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, motiv pentru care rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași în data de 31.07.2013, sub dosar nr._, petentul V. R. V. a solicitat instanței, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 16.07.2013 de către INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN N., ca fiind netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea cererii, petentul a învederat instanței că, potrivit celor reținute de către agentul constatator, la data de 16.07.2013 a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu o viteză de 101 km/h pe un sector de drum cu limitare de viteză la 50 km/h, fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 720 lei, 9 puncte de penalizare și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. În acest sens, petentul invocă prevederile art. 3.1.1. lit. c din Normele de Metrologie Legală NML 021-05, ce stabilesc existența unei erori tolerate de +-4km/h, în susținerea imposibilității măsurării exacte a vitezei de deplasare de către dispozitivele de măsurare a acesteia. S-a mai menționat că procesul-verbal contestat nu conține datele de identificare ale cinemometrului, condițiile în care s-a efectuat înregistrarea, astfel că înregistrările realizate nu pot servi drept mijloace de probă în stabilirea situației faptice reale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 118 și urm. din OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001, NML 021-05.

În susținerea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul V. A., fiind anexate, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele: proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/16.07.2013, CI V. R. V..

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei (f. 10), în conformitate cu dispozițiile art. 19 din OUG nr. 80/2013, act normativ aplicabil în considerarea datei formulării cererii.

La data de 11.10.2013, intimatul a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, necompetența teritorială a Judecătoriei Iași, solicitând, în consecință, declinarea competenței în favoarea Judecătoriei B., iar pe fondul cauzei respingerea plângerii contravenționale formulate ca nefondată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravențiilor ca legal și temeinic.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 15 din OG nr. 2/2001, și art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006.

În susținerea cererii, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosarul cauzei, în copie certificată, procesul-verbal . nr._/16.07.2013, planșă foto, buletinul de verificare metrologică, fila registrului radar.

La termenul de judecată din data de 29.10.2013, instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată de către intimat.

Analizând actele și lucrările dosarului față de excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/16.07.2013, petentul V. R. V. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 720 lei și pedeapsa complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, în temeiul art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, reținându-se că, la data menționată, a condus autoturismul marca Ford cu număr de înmatriculare_ pe DN 15 B, în localitatea Poiana Largului, cu viteza de 101 km/h, limita de viteză pe sectorul de drum menționat fiind de 50 km/h.

Din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit și din plângerea formulată de petent, rezultă că locul săvârșirii contravenției și locul constatării acesteia este localitatea Poiana Largului, județul N..

Potrivit art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

Instanța, analizând regulile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, constată că acestea instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost constatată contravenția. Este vorba de o competență teritorială absolută, pe care părțile nu o pot înlătura, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 NCPC., nefiind vorba de o pricină referitoare la bunuri în sensul art. 126 NCPC.

În consecință, este necesar să se verifice, analizând în acest sens conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției, la rubrica aferentă descrierii faptei, dacă locul constatării contravenției se găsește sau nu în raza teritorială a Judecătoriei Iași.

Astfel, analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.07.2013, instanța constată că presupusa faptă contravențională a fost săvârșită și constatată în localitatea Poiana Largului, aceasta aflându-se în raza teritorială a Judecătoriei B..

Prin urmare, din cele anterior expuse rezultând că presupusa faptă ilicită a fost săvârșită și constatată pe raza teritorială a Judecătoriei B. și nu în circumscripția Judecătoriei Iași, instanța apreciază, având în vedere și faptul că prevederile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 și at. 32 din OG nr. 2/2001 stabilesc o competență teritorială exclusivă, că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată de intimat prin întâmpinare este întemeiată și, în consecință, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 NCPC, potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, va admite excepția și va declina competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., în a cărei circumscripție a fost săvârșită și constatată contravenția.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată de către intimat.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul V. R. V., cu domiciliul în Iași, ., ., ., în favoarea Judecătoriei B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

T. I. P. - H. M.

Red./Tehnored./T.I.

4 ex./06.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI