Plângere contravenţională. Sentința nr. 9695/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9695/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 37610/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Nr. 9695/2013

Ședința publică de la 25.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte: Ș. B.

Grefier: R. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul I. D. M. și pe intimata POLIȚIA M. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru datele de 10.06.2013, 17.6.2013 și apoi pentru data de astăzi, când,

INSTANȚA:

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ din 07.12.2012, petentul I. D. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/26.11.2012 încheiat de I.P.J. Iași.

În motivare, petentul arată că a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal mai sus menționat, cu amenda în cuantum de 500 lei reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 2 din Legea 61/1991 pentru că în data de 26.11.2012 aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice,a provocat scandal la scara blocului A9 din ., județul Iasi,adresând injurii si cuvinte obscene altor tineri aflati in zona,fapt ce a dus la tulburarea ordinii si liniștii publice locatarilor.

Solicită anularea procesului verbal de constatare a contravenției pentru că cele menționate în acest act nu corespund adevărului deoarece nu el a fost cel care a tulburat liniștea.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În susținerea plângerii se depun înscrisuri: copia procesului-verbal de constatare a contravenției.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 15 lit. I din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

Intimatul a solicitat respingerea plângerii.

Părțile nu s-au prezentat pentru a propune probe, fiind încuviințată proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că, prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 500 lei reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 26.11.2012 aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice,a provocat scandal la scara blocului A9 din ., județul Iasi,adresând injurii si cuvinte obscene altor tineri aflati in zona,fapt ce a dus la tulburarea ordinii si liniștii publice locatarilor.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat și sancționare a contravenției, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, în cuprinsul procesului verbal.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 61/1991 republicată „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:” provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”;

În cauza de față așa cum rezultă din procesul-verbal contestat petentul a fost sancționat contravențional pentru că data de 26.11.2012 aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice,a provocat scandal la scara blocului A9 din ., județul Iasi,adresând injurii si cuvinte obscene altor tineri aflati in zona,fapt ce a dus la tulburarea ordinii si liniștii publice locatarilor.

Prin actul contestat petentul a fost sancționat pentru art. 3 pct. pct. 2 din Lg. 61/1991 republicata, cu amenda contravențională în cuantum de 500 lei.

Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă in cuprinsul procesului verbal.

Astfel, potrivit art. 1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.

Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101).

Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar într-o astfel de situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.

Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.

Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.

Or, în speță, petentul, nu a dovedit o situație de fapt contară. Petentul nu a administrat nici o probă din care să rezulte altă situație de fapt.

Prin înscrisul depus la dosar de către intimata, respectiv procesul-verbal de contraventie contestat rezulta cu certitudine săvârșirea contravențiilor de către petent, acestea fiind percepute nemijlocit atât de către agentul constatator.

Analizând sancțiunea aplicată prin procesul verbal contestat, instanța constată că aceasta respecta dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr.2/2001, conform cărora la aplicarea sancțiunii se ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, precum și de urmarea produsă, astfel încât sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

În aceste condiții, ținând cont de faptul că, pe de o parte, petentul nu a făcut contradovada asupra celor reținute în procesul verbal, iar pe de alta parte, fata de dispozițiile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de către petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentulI. D., în contradictoriu cu intimataPoliția M. Iași-I.P.J. Iași.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi,25.06.2013, în ședința publică.

Președinte, Grefier,

Ș. B. R. M.

Redactat /tehnored S.B.

4ex/4.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9695/2013. Judecătoria IAŞI