Acţiune în constatare. Sentința nr. 07/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 1467/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. I., P. L. și pe pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare constatare nulitate clauză abuzivă; restituire sumă-Lg.193/2000.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 30.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 07.10.2014, când,
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul de mai sus, reclamantii P. I. si P. L. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A. să dispună clauzelor contractuale incluse în convenția de credit nr._/15.05.2007 la art. 3 litera d) si respectiv, art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale, restituirea sumei de 6627,23 chf achitat cu titlul de comision, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantii au arătat că au încheiat cu pârâta convenția de credit indicată iar clauzele respective sunt vădit abuzive. Fiind vorba despre un contract de adeziune, cu clauze preformulate, reclamantii nu au fost informat și nu au avut posibilitatea de a negocia aceste clauze.
În disprețul sintagmei „dobândă fixă”, art.3 lit.d din condițiile speciale ale convenției consfințește un drept abuziv din partea băncii, în sensul că în mod unilateral își rezervă dreptul (noțiune nedefinită) de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară (noțiune nedefinită), comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Această clauză este una abuzivă și este contrară clauzei din art.3 lit.a din contract, potrivit căruia dobânda este fixă, fiind aplicabilă regula de interpretare prevăzută de 983 C.Civ. și art.1 alin.d din legea 193/2000. Practic, Banca își rezervă dreptul discreționar de a modifica rata dobânzii.
Nu le-a fost comunicat motivul prevederii comisionului de risc, iar suma pretinsă cu acest titlu este nejustificat de mare raportat la valoarea creditului. În realitate pârâta beneficiază de un venit suplimentar dobânzii, escamotat sub forma comisionului de risc. În conformitate cu OUG nr.50/2010 banca nu mai are dreptul de a încasa acest comision.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 193/2000.
În susținerea cererii, reclamantii au depus convenție de credit, planul de rambursare credit, alte înscrisuri.
Pârâta S.C. V. România S.A., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să dispună respingerea cererii de chemare în judecată. Pe fond, perceperea comisionului de risc are o cauză legală și nu este vorba despre un cost suplimentar costului total ci comisionul de risc face parte din dobânda anuală efectivă –D.. Fiind vorba despre un credit în valută banca are obligația de a constitui un provizion de 5-7% din valoarea creditului indiferent de existența sau inexistența unor întârzieri la plată, provizion care figurează în contabilitatea sa ca o pierdere. Se pune problema unei garanții cu privire la un risc ce nu este acoperit de ipotecă, al deprecierii bunului ipotecat. OUG nr.50/2010 a fost modificată în sensul că nu se aplică contractelor în curs de derulare.
Cu privire la condițiile impuse de Legea nr.193/2000, este vorba despre un contract de refinanțare al împrumuturilor la alte instituții de credit, ceea ce în sine denotă cunoașterea și înțelegerea semnificației contractului, respectiv reclamanții au optat pentru refinanțare în condiții presupus mai bune privind prețul și celelalte clauze. Contractul a fost semnat în 2007 și pentru prima oară reclamanții au ridicat problema caracterului abuziv al comisionului de risc după . OUG nr. 50/2010. Condițiile speciale au fost negociate, dovada cuantumul diferit al comisionului de risc între diverși consumatori și conținutul contractului este cel obținut prin negociere. Nu se poate reține reaua credință a băncii la încheierea contractului și nu există un dezechilibru contractual cât timp a fost atins scopul de a obține o rată lunară mai mică decât a creditului refinanțat. Clauza nu poate face obiectul cercetării caracterului abuziv în lumina Directivei 93/13/CEE și a principiului priorității dreptului comunitar întrucât se referă la obiectul principal al contractului. În orice caz constatarea nulității datorită caracterului abuziv nu ar putea produce efecte retroactive față de caracterul succesiv al pretențiilor.
La dosar au fost depuse Convenția de credit, grafic de rambursare, alte înscrisuri.
Analizând lucrările cauzei, instanța reține:
La data de 15.05.2007 pârâta S.C. V. România S.A., în calitate de „bancă” și reclamantul în calitate de împrumutat, au încheiat convenția de credit nr._ pe o durată de 271 luni, având ca obiect suma de_ CHF.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a), a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
Instanța reține că reclamantii s-au întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, act normativ incident în speță având în vedere calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar pârâta S.C. V. România S.A., în calitate de împrumutător a încheiat contractul, acționând în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin.2 din aceeași lege. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Totodată, o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții în mod cumulativ și anume 1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și 2) această clauză să genereze, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Legea nr. 193/2000 prevede, într-adevăr, o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, la care face referire pârâtă, prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Comisionul de risc reprezintă fără îndoială element al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Clauza referitoare la perceperea comisionului de risc ( ca atare, independent de cuantumul său) este în mod evident standard preformulată, chiar dacă este inclusă în Condițiile Speciale ale convenției de credit. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede, de asemenea, că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. În speță pârâta S.C. V. România S.A a invocat cuantumul comisionului de risc (distinct față de alte contracte), în sensul că acesta a fost stabilit urmare a negocierii, și a solicitat citarea reclamantilor la interogatoriu vizând inclusiv eventuala solicitare de negociere care ar fi fost formulată de reclamant anterior semnării contractului. Reclamantul P. L. a raspuns la interogatoriu la intrebarea nr. 7 („v-ati documentat despre riscul valutar al unui credit in franci elvetieni?”) „cred ca nu am luat in calcul cresterea francului”.
Situația de fapt relevă că de fapt problema litigioasă a fost declanșată de rata de schimb leu/franc elvețian, deprecierea monedei naționale coroborat cu aprecierea francului elvețian conducând la creșterea ratei lunare suportate de consumator și, implicit, la creșterea costului total al creditului.
Pe de altă parte pentru reținerea caracterului abuziv al unei clauze nu este suficient ca aceasta să aibă caracter oneros și nici să determine creșterea obligațiilor financiare pentru consumator pe parcursul contractului ( între altele în condițiile deprecierii monedei în care obține venituri raportat la moneda creditului) ci reclamantii ar fi trebuit să dovedească că respectiva clauză a creeat prin ea însăși sau împreună cu alte clauze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, existent încă de la momentul contractului chiar dacă s-a manifestat ulterior, sub acest aspect revenindu-le sarcina probei. În aceste condiții împrejurarea că reclamantii au introdus prezenta cerere la mai mult de 6 ani de la încheierea contractului, după ce a achitat aproape jumătate din valoarea totală a comisionului de risc, creează un dubiu semnificativ cu privire la susținerile privind împrejurările încheierii contractului și atitudinea lor subiectivă la acea dată, care profită pârâtei.
Instanta observa din continutul extrasului de cont, ca de la 30.08.2010, parata a incasat comision de administrare, insa reclamantii nu au facut dovada ca acesta reprezinta in fapt acelasi comision de risc, atat timp cat instanta constata ca cel de administrare este prevazut in mod distinct, la art. 3.6 din conventie.
Pentru aceste motive instanța apreciază că nu sunt îndeplinite în speță condițiile prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, acest capat de cerere impreuna cu capatul de cerere privind restituirea sumelor achitate cu acest titlu urmând a fi respinse ca nefondate.
În ceea ce privește art.3 lit.d din contract, instanța constată că aceasta are un caracter abuziv. Se impune însă constatarea că, prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, aceasta clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natura să îl prejudicieze pe consumator.
Astfel, aceasta clauză dă dreptul împrumutătorului să modifice unilateral dobânda și nu este raportată la un indicator precis, individualizat, folosindu-se doar exprimarea generică „în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară”, fiind de netăgăduit ca piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care te raportezi. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză sa fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională cu scopul urmărit.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art.3 lit.d din Convenție.
Observand si dispozitiile art. 453 cod proc. Civ., instanta va dispune compensarea cheltuielilor de judecata efectuate de parti, pana la concurenta sumei de 1000 lei si va obliga reclamanții la plata către pârâta a sumei în cuantum de 250 cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. I. SI P. L., ambii cu dom. proc. ales la C.. AV. T. R., .. 35, ., ETAJ 3, . cu pârâta S.C. V. România S.A, cu sediul în, București, ., ., sector 2.
Constată nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzuta în art.3 lit.d din Convenția de credit nr._ din 15.05.2007.
Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Dispune compensarea cheltuielilor de judecata efectuate de parti, pana la concurenta sumei de 1000 lei.
Obligă reclamanții la plata către pârâta a sumei în cuantum de 250 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7.10.2014.
Președinte, Grefier,
F. R. M. P. A. M.
Red. Tehnored. R.M.F.
22.12.2014/ 5 ex.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7279/2014.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 1800/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
