Plângere contravenţională. Sentința nr. 32/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 32/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 22088/245/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. N.
Grefier: P. T.
Sentința civilă nr. 32/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta E.ON G. DISTRIBUȚIE SA și pe intimatul P. M. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă reprezentanții părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că, prin Serviciul Registratură, intimatul a înaintat înscrisurile solicitate de instanță.
Instanța reține că ambele părți au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Apreciind că proba cu înscrisuri este concludentă, pertinentă și utilă în soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 167 din Codul de procedură civilă, o încuviințează. Constată administrată proba.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere și împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei plângeri contravenționale, instanța reține următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 16 iulie 2012, înregistrată pe rolul Judecătoriei iași sub nr._ , petenta S.C. E. G. DISTRIBUȚIE S.A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal nr._/02.07.2012 întocmit de M. Iași – Direcția Tehnică și Investigații, solicitând în principal admiterea plângerii și anularea procesului verbal, și în subsidiar transformarea amenzii în avertisment.
În motivare, societatea petentă a invocat mai multe motive de nulitate: încălcarea dispozițiilor privind dreptul de a face obiecțiuni, încheierea procesului verbal în lipsa unui martor asistent, încheierea procesului verbal la sediul intimatei și nu la locul săvârșirii faptei, încheierea procesului verbal de o instituție care nu este abilitată să aplice sancțiuni. În fapt, petenta a susținut că nu a realizat lucrări în zonă, neputându-se dispune sancționarea societății petente pentru fiecare groapă sau movilă de pământ identificată în orașul Iași. A subliniat că nu a efectuat lucrarea și implicit nu incumba societății nici o obligație legală față de asfaltarea și predarea amplasamentului la starea inițială, neavând calitatea de contravenient.
În drept, au fost invocate prevederile OG 2/_, Legea nr. 351/2004 și art. 112 Cod procedură civilă, solicitându-se și judecarea cauzei în lipsa reprezentaților societății petente.
S-a solicitat în dovedire, proba cu înscrisuri, anexându-se în copie autorizația de construire nr. 1365/05.1.2009, adresa nr._/03.07.2012, procesul verbal contestat și patru planșe fotografice. .
Plângerea contravențională este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
La data de 26 octombrie 2012, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând că în urma controlului efectuat la data de 02 iulie 2012, ora 1200, în Iași, ., s-a constatat că petenta nu a respectat obligația de refacere a carosabilului a afectat în urma lucrărilor de intervenție la rețeaua de canalizare îngropată. Mai mult, petenta a confirmat în plângerii că a efectuat lucrări de branșament la rețeaua de gaze la adresa menționată. Apreciază intimatul că nu există motive de nelegalitate ale procesului verbal, iar petenta nu poate invoca faptul că nu are cunoștință de fapta reținută. Acesteia îi revine obligația legală, în calitate de administrator al rețelei de utilități să efectueze personal sau prin societăți de specialitate reparațiile necesare. S-a solicitat a se avea în vedere, faptul că petenta nu este la prima abatere de acest fel, adoptând o atitudine de ignorare a prevederilor legale. În drept, au fost invocate dispozițiilor art. 115-118 Cod procedură civilă, solicitându-se și judecarea cauzei în lipsa reprezentanților instituției. Au fost anexate întâmpinării, în copie conformă cu originalul următoarele înscrisuri: adresa nr._/03.07.2012, procesul verbal nr._/02.07.2012, dovada comunicării acestuia,, precum și 10 planșe fotografice.
Prin sentința civilă nr. 692/17.01.2013 pronunțată în cauză, Judecătoria Iași a respins excepția nulității procesului verbal de contravenție și pe fond a respins plângerea contravențională, formulată de petenta E.ON G. Distribuție S.A., în contradictoriu cu Primăria M. Iași. Prin decizia civilă nr. 707CA/06.05.2013, Tribunalul Iași, Secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de E.ON G. Distribuție S.A.,, cauza fiind trimisă spre rejudecare, dosarul fiind reînregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 01.10.2012 sub nr._ .
În baza considerentelor reținute de instanța de recurs, s-a dispus citarea în calitate de agent constatator a PRIMARULUI M. IAȘI, dispunându-se citarea părților.
La solicitarea instanței, intimata a atașat la dosar în copie dispoziția nr. 1854/17.12.2009, dispoziția nr. 2902/06.10.2010, HCL 133/2009, regulamentul de executare a lucrărilor la rețelele tehnico-edilitare aflate pe domeniul public al M. Iași, HCL 467/2009.
În cadrul cercetării judecătorești s-a procedat la încuviințarea probei cu înscrisuri și planșe foto și s-a reținut cererea spre competentă soluționare.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal numărul_/02.07.2012, petenta a fost sancționată contravențional prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 2500 lei, pentru reținerea în sarcina sa a următoarei fapte contravenționale: în urma controlului efectuat la data de 02.07.2012 ora 12.00 pe . s-a constatat nerespectarea obligației de refacere a carosabilului afectat ca urmare a intervenției la rețeaua de gaz îngropată în infrastructura carosabilului, situată în Iași, .. S-a menționat totodată, faptul că intervenția a fost executată de peste 1-2 ani, dar refacerea carosabilului nu a mai fost executată. Fapta a fost încadrată în prevederile HCL 133/2009, modificată prin HCL 467 /2009, aplicându-se în baza art. 3.2 HCL 133/2009 modificată prin HCL 467/2009 și anexa 1 din Regulament o amendă în cuantum de 2500 lei . Procesul verbal a fost încheiat în absența persoanei sancționate contravențional, fiind comunicat prin scrisoare recomandată acesteia.
Plângerea a fost formulată în termen legal, la data de 17.07.2012, procesul verbal fiind încheiat la data de 02 iulie 2012.
În temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are îndatorirea de a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărând asupra sancțiunii.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat prin plângerea care formează obiectul prezentei cauze, instanța, analizând din oficiu conținutul acestuia prin prisma dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate elementele prevăzute de articolul menționat sub sancțiunea nulității absolute. Din studierea procesului verbal depus în copie la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Instanța reține că toate criticile formulate de către petentă sunt neîntemeiate.
Referitor la criticile privind întocmirea procesului verbal de o structură fără personalitate juridică, instanța reține că instituția emitentă a procesului verbal este P. M. Iași, care în baza prevederilor exprese ale HCL 172/2002 are posibilitatea de a abilita persoane din structura Primăriei să constate faptele contravenționale. Potrivit art. 4 cap. XII: Constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite în prezenta hotărâre se face de către: a) Primar, ofițeri și subofițeri de poliție pentru toate contravențiile; b)Angajații împuterniciți ai direcțiilor din cadrul Primăriei Iași pentru contravențiile săvârșite în domeniul lor de activitate prin Dispoziție a Primarului M. Iași; c) Alte persoane anume împuternicite de către Primar. Rezultă așadar că prin abilitarea expresă a Primarului M. Iași în baza dispoziției nr. 1854 din 17.12.2009, agentul constatator din cadrul Direcției menționate a fost abilitat să constate și sancționeze fapta descrisă, în totalitate concordanță cu dispozițiile legale. Astfel, nu se poate vorbi de încheierea procesului verbal de o persoană fără personalitate juridică.
Referitor la lipsa martorului asistent, instanța reține că au fost respectate dispozițiile art. 19 alin. 3 OG 2/2001, specificându-se în cuprinsul procesului verbal că persoanele de față nu pot semna procesul verbal, având calitate de agenți constatatori. Nici o dispoziție legal nu împiedică încheierea procesului verbal la sediul instituției din care face parte agentul constatator, iar lipsa obiecțiunilor nu reprezintă un aspect care să ducă la anularea procesului verbal, contravenientul având posibilitatea de a formula obiecțiunile pe cale plângerii contravenționale.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta nu a reușit să facă dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, acesta beneficiind în continuare de prezumția de legalitate și temeinice instituită de lege în favoarea sa.
Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările constatate de agentul de circulație.
Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectare tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).
Instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal nr._/02.07.2012, reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu cu privire la fapta săvârșită. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză instanța constată că fapta de nerespectare a obligației de reparare și refacere parte carosabilă deteriorată ca urmare a intervenției la rețeaua de apă canalizare are o existență reală, obiectivă. Astfel, coroborând atitudinea petentei, care a recunoscut efectuarea de lucrări la adresa menționată, în conformitate cu autorizația nr. 1365/05.11.2009, cu detaliile cadrelor foto surprinse se poate observa fără urmă de îndoială faptul că intervenția a determinat realizarea unor lucrări care au condus la dezafectarea părții carosabile, aceasta fiind acoperită cu pietriș. Instanța va respinge apărările petentei privind persoana care avea obligația de a reface carosabilul, petentei revedindu-i obligația de a face aceste lucrări, dacă nu sunt executare în termen de 5 zile de la efectuarea intervenției. Astfel potrivit art. 2.5 Regulament, Anexa 1 din HCL 133/2009, modificată prin HCL 467/2009, obligația de a reface infrastructura carosabilului aparține deținătorilor de rețele de utilități, îngropate în infrastructura părții carosabile.
Astfel cum se poate observa din redactarea textului de lege, sarcina realizării acestor lucrări de intervenție și refacere revine în totalitate administratorului rețelei de gaz, această calitate nefiind contestată de către societatea petentă.
Instanța observă că deși petenta are sarcina probării unei alte situații de fapt decât cea reținută prin procesul verbal de contravenție contestat, aceasta nu a probat în nici un fel o altă situație de fapt, aptă să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat. În consecință, instanța va reține legalitatea și temeinicia actului administrativ analizat.
Față de cele expuse, instanța apreciază că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzute de art. 2.5 HCL 133/2009, modificată prin HCL 467/2009, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale.
Referitor la individualizarea sancțiunii instanța va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Astfel fiind, dată fiind situația de fapt reținută și gradul de pericol social semnificativ al faptei contravenționale reținute, instanța apreciază că sancțiunile aplicate de agentul constatator îndeplinesc cerința proporționalității în sensul art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și că o sancțiune nepecuniară, nu ar fi justificată, întrucât din atitudinea petentei nu rezultă că o astfel de măsură ar fi aptă să își atingă scopul preventiv. Pericolul social este unul semnificativ, rezultând pe din posibilitatea producerii de accidente determinate de existența unei suprafețe ce prezintă urmele unui șanț extins.
Având în vedere cele consemnate anterior și faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța constată că procesul-verbal contestat se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În baza acestor considerente, reținând faptul că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul verbal contestat, și având în vedere dispozițiile art. 31 și 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea formulată, ca neîntemeiată și va menține ca legal si temeinic procesul verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. E. G. Distribuție S.A., cu sediul în Tg. M., Piața Trandafirilor nr. 21, județul M., împotriva procesului – verbal nr._ încheiat la data de 02.07.2012 de intimatul P. municipiului Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri.
Pronunțată în ședința publică din 08 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
4Ex./06.02.2014
Red./Tehnored. M.N.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4526/2014.... → |
|---|








