Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 40820/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. I.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta POLIȚIA L. IAȘI în contradictoriu cu pârâtul B. E. D. și intervenient în nume propriu B. D., având ca obiect autorizare desființare lucrări (legea 50/1991) .

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamanta POLITIA LOCALA IASI a solicitat in contradictoriu cu paratul B. E. D. obligarea acestuia la desfiintarea extinderii construite cu nerespectarea dimensiunilor autorizate a cladirii, efectuata la imobilul situat in Iasi, .. 52.

In motivarea cererii reclamanta arata ca, in baza art. 1 al. 1 lit. c din Legea 155/2010, Politia Locala are atributii in domeniul disciplinei in constructii si afisajul stradal. Astfel, ca urmare a unui control in teren, s-a incadrat fapta paratului in calitatea sa de proprietar al imobilului din Iasi, .. 52 sub incidenta disp. art. 26 al. 1 lit. b din Legea 50/1991, fiind sanctionat cu o amenda in cuantum de 3000 lei, dispunandu-se si . termen de 90 zile, respectiv 01.04.2011, in caz contrar demolarea.

Reclamanta mai arata ca, potrivit aspectelor consemnate in procesul verbal de contraventie nr._/04.01.2011, agentul constatator a individualizat fapta contraventionala si sanctiunea principala, cumulate cu cea complementara corespunzatoare, procesul verbal devenind titlu executoriu ca urmare a respingerii in mod definitiv si irevocabil a plangerii contraventionale formulate de catre parat impotriva acestuia.

Sustine reclamanta ca, de la data la care sentinta civila nr._/2011 a devenit irevocabila si pana in prezent, paratul nu s-a conformat masurilor dispuse si nici nu a intrat in legalitate.

In drept, au fost invocate disp. art. 194 C.pr.civ., Legea 155/2010, Legea 50/1991, OG 2/2001.

In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.

Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.

Fiindu-i comunicata cererea de chemare in judecata, paratul nu a formulat intampinare.

La data de 12.05.2014, numita Badarau D., a depus prin serviciul de registratura al instantei, cerere de interventie in interes propriu si in interes alaturat reclamantei, prin care a solicitat obligarea paratului la desfiintarea lucrarilor de extindere a constructiei situate in Iasi, .. 52, realizata fara autorizatie de construire si cu incalcarea proiectului de executie si a autorizatiei initiale nr. 202/06.07.1993, precum si cu nerespectarea sarcinilor recunoscute imobilului invecinat situat in Iasi, .. 56, proprietatea sa.

In motivarea cererii, intervenienta arata ca, fara a respecta autorizatia de construire, in cursul anului 2010-2011, paratul a efectuat mai multe lucrari de renovare si extindere la o constructie edificata in anul 1993, prin care, suprafata cladirii a fost extinsa pe orizontala pana la linia de demarcatie dintre proprietatile invecinate ale partilor, fara a respecta distanta legala de construire de minim 3 metri fata de limita proprietatii si fara a exista acordul sau cu privire la vreo derogare de la aceasta servitute legala, care reprezinta o ingradire a dreptului de proprietate.

Intervenienta mai arata ca, aceasta constructie extinsa, impieteaza asupra eventualei granituiri ce va fi dispusa intre terenurile partilor, precum si asupra exploatarii terenului proprietatea sa, in sensul ca ii restrange posibilitatea exercitarii dreptului de a construi un imobil cu destinatia de locuinte pe acel teren, intrucat, prin extinderea si amplasarea cladirii paratului chiar pe linia de hotar dintre proprietatile invecinate ale partilor, nu se poate respecta distanta minima de 15 m dintre locuinte si cladirea invecinata.

Sustine intervenienta ca, este vecina cu paratul si ca ambii au drepturi similare, de aceeasi natura, respectiv, drepturi de proprietate asupra unor imobile invecinate, precum si dreptul de construire care se acorda in conditii egale tuturor proprietarilor, in conformitate cu documentatiile de urbanism, cu regulamentele locale de urbanism aferente si cu respectarea servitutilor urbanistice si civile recunoscute in favoarea proprietarilor imobilelor invecinate.

Intervenienta mai arata ca, pentru extinderea constructiei fara autorizatie de construire paratul a fost sanctionat contraventional si ca, in calitatea sa de titulara a dreptului de proprietate asupra imobilului invecinat, care reclama incalcarea unor drepturi subiective ale sale, isi justifica atat interesul cat si calitatea procesuala activa de a interveni in prezenta cauza, intrucat, atata reclamanta cat si ea, in calitate de creditori, pot solicita obligarea paratului, in calitate de debitor al obligatiei, de a respecta normele legale privind regimul juridic al constructiilor, la demolarea extinderii efectuata nelegal.

In drept, au fost invocate disp. art. 61-67 C.pr.civ., art. 1349, 1357, 1516, 1527 C.civ., art. 28 si 32 din Legea 50/1991.

In cauza, a fost administrate proba cu inscrisuri.

In sedinta publica din data de 27.06.2014, instanta a incuviintat in principiu cererea de interventie in interes propriu si cererea de interventie in interes alaturat reclamantei, cu motivarea aratata in incheierea de sedinta de la acea data.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 1, alin. 1 din Legea 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desfiintare, emisa in conditiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren si/sau constructii – identificat prin numar cadastral, in cazul in care legea nu dispune altfel.

Conform art.32 din Legea 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, ,,In cazul in care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art.28 al.1, organul care a aplicat sanctiunea va sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune, dupa caz:

a) incadrarea lucrarilor in prevederile autorizatie;

b) desfiintarea constructiilor realizate nelegal;,,

Din actele aflate la dosarul cauzei rezulta ca, in fapt, prin procesul verbal de constatre si savarsire a contraventiilor nr.1 din 04.01.2010 s-a constatat savarsirea de catre parat a contraventiei prevazuta de art. 26 al.1 lit.b din legea 50/1991, constand in aceea ca nu a respectat prevederile proiectului anexa la autorizatia de construire nr. 202 din 06.07.1993 in ceea ce priveste dimensiunile imobilului din .. 52, acesta fiind extins de la o suprafata de 52 mp amprenta la sol la suprafata de 221 mp amprenta la sol.

Prin acelasi proces verbal, alaturi de amenda contraventionala, s-a dispus . termen de 90 zile, in caz contrar demolare.

Aceste masuri au avut la baza prevederile art.28 al.1 din legea 50/1991 si nu au fost respectate de catre parat, care, desi a semnat procesul verbal de contraventie, nu a facut nici un demers pentru obtinerea autorizatiei de construire pana la termenul stabilit prin actul sanctionator.

In baza acestor considerente, observand indeplinirea conditiilor prevazute de lege, instanta va admite cererea formulata si va obliga paratul sa desfiinteze lucrarile de constructie realizate fara autorizatie de construire, in termen de 90 zile de la ramanerea definitiva a hotararii, termen stabilit conform art.32 al.2 din legea 50/1991.

Pentru aceleasi motive, instanta va admite atat cererea de interventie in interes alaturat reclamantei cat si cererea de interventie in interes propriu formulate de intervenienta Badarau D., avand in vedere faptul ca, intervenienta solicita acelasi lucru ca si reclamanta si in contradictoriu cu aceeasi persoana, respectiv obligarea paratului la desfiintarea lucrarilor de extindere realizate fara autorizatie de construire, intervenienta fiind proprietara imobilului invecinat cu imobilul proprietatea paratului, lucrarile astfel effectuate, cu nerespectarea prevederilor legale, fiind de natura sa aduca atingere dreptului sau de proprietate.

In temeiul disp.art.453 C.pr.civ., instanta va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamanta POLITIA LOCALA IASI, cu sediul in Iași, ., jud. Iași in contradictoriu cu paratul B. E. D. - CNP_, cu domiciul in Iași, ., ..4, .

Obliga paratul sa desfiinteze lucrarile de constructie realizate fara autorizatie de construire conform procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor nr. 1/04.01.2010 in termen de 90 zile de la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

Admite cererea de interventie in interes propriu si in interes alaturat reclamantei formulata de Badarau D., cu domiciliul ales in Iași, ., ..24, jud. Iași

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.

Pronuntata in sedinta publica azi, 19.11.2014.

Președinte,Grefier,

I. AnaAnichitei C.

Red./tehnored.I. A./ 5 ex / 13.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI