Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 10119/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 31 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. IAȘI -SERVICIUL ENERGETIC ȘI DE UTILITĂȚI PUBLICE în contradictoriu cu pârâta A. A., având ca obiect actiune in raspundere contractuala .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedură fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care relevă instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 16.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 31.10.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.03.2014 sub nr._, reclamantul M. Iași – Serviciul Energetic și de Utilități Publice a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei A. A. la plata sumei de 1809,3 lei reprezentând contravaloarea utilităților de energie termică pentru perioada noiembrie 2011 – noiembrie 2012 și a sumei de 324,94 lei reprezentând penalități calculate până la data de 31.08.2013. Reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în procent de 0,04% pe zi de întârziere până la achitarea efectivă a debitului principal.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că prin HCL nr. 274/11.08.2011, Consiliul Local al Municipiului lași a hotărât încetarea Contractului de concesionare a serviciului public de producere transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat. Contractul încheiat cu . fost reziliat începând cu data de 21.10.2011.
A mai arătat reclamantul că unitatea administrativ - teritorială M. lași este titulara licenței pentru producerea energiei electrice nr.1044/28.10.2011 și a licenței pentru producerea energiei termice nr. 1045/28.10.2011, având calitatea de operator al serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în perioada 21.10._12.
Prin acordul încheiat între M. lași și . la M. lași cu nr._/10.10.2011, părțile și-au exprimat acordul pentru cesionarea în folosul Municipiului Iași - Serviciul Energetic și de Utilități Publice a contractelor încheiate de . utilizatorii serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în M. lași, de la data încetării efective a contractului de concesiune sus¬menționat. Pârâta a semnat cu reclamantul Actul adițional la contractul de furnizare a energiei termice nr. 587 din 11.06.2007 prin care . Municipiului lași contractul de furnizare a energiei termice. În conformitate cu prevederile acestui act adițional, începând cu data de 20.10.2011, consumul de energie termică va fi facturat și încasat de M. lași - Serviciul Energetic și de Utilități Publice .
S –a învederat că penalitățile de întârziere sunt calculate în conformitate cu art.42 alin. 10 din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în procent de 0,04% pe zi de întârziere.
Deși în perioada de noiembrie 2011- noiembrie 2012 pârâta a beneficiat de energie termică furnizată de M. lași, nu a înțeles să achite contravaloarea acesteia, acumulând o restanță de 1809,3 lei la facturi, la care se adaugă majorări de întârziere de 324,94 lei, calculate la data de 28.02.2014.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 326/2006, ale legii nr. 51/2006, ale art. 1270 Cod civil.
În susținerea cererii, reclamantul a depus, în copie certificată, licența pentru producerea energiei termice nr. 1045 din 28.10.2011 emisă de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, licența pentru producerea de energie electrică nr. 1044 din 28.10.2011 emisă de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, HCL Iași nr. 274/11.08.2011, modificată, contract de servicii nr._ din 20.07.2012, contract de servicii nr._ din 11.10.2011, Protocol încheiat la data de 17.12.2013 între M. Iași și S.C. Dalkia Termo Iași S.A., Acord în legătură cu contractul nr._/20.07.2007 de concesionare a serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produsă în sistem centralizat în municipiul Iași, contractul de furnizare a energiei termice nr. 6907 din 08.06.2011 și actul adițional din 02.08.2012, facturi.
Pârâta A. A. nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând susținerile reclamantului coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
S.C. C.E.T. Iași S.A., în calitate de vânzător – furnizor, și pârâta A. A., în calitate de consumator, au încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 6907 din 08.06.2011 având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum.
Potrivit contractului încheiat de către părți, pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturilor emise de către furnizor în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturilor (art. 17). Neachitarea facturilor în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage calcularea de majorări de întârziere (art. 21 alin.3).
Prin art. 1 și art. 4 din H.C.L. Iași nr. 274 din 11.08.2011 s-a aprobat încetarea contractului de concesionare a serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice produse în sistem centralizat și s-a hotărât preluarea în gestiune directă și darea în administrare a acestui serviciu către Serviciul Energetic și de Utilități Publice, de la data încetării contractului de concesionare până la . noului contract de delegare a gestiunii serviciului de producere, transport, distribuție și furnizare în municipiul Iași.
Unitatea administrativ – teritorială M. Iași a obținut licența pentru producerea energiei termice nr. 1045 din 28.10.2011 și licența pentru producerea de energie electrică nr. 1044 din 28.10.201, ambele fiind emise de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
La data de 20.07.2012, reclamantul M. Iași, în calitate de achizitor, și S.C. Dalkia România S.A., în calitate de prestator, au încheiat contractul de servicii nr._ având ca obiect prestarea de servicii pentru susținerea activității operatorului în activitatea de furnizare a serviciului public și a activității conexe.
Mai reține instanța că, la data de 20.10.2011, S.C. C.E.T. Iași S.A., în calitate de cedent, și reclamantul M. Iași, în calitate de cesionar, au încheiat actul adițional la contractul de furnizare a energiei termice nr. 587 din 11.06.2007 prin care s-a statuat că toate referirile din cuprinsul contractului cu privire la CET Iași sunt înlocuite cu referiri la M. Iași – Serviciul Energetic și de Utilități Publice din cadrul Direcției Tehnice și Investiții a Primăriei Municipiului Iași, care preia astfel calitatea de furnizor. S –a mai arătat că, începând cu data de 20.10.2011, consumul de energie termică va fi facturat și încasat de către cesionar. Actul adițional a fost semnat și de către pârâta A. A. .
În temeiul contractului de furnizare a energiei termice nr. 615 din 15.06.2007 și a actului adițional nr. 6907 din 08.06.2011, actului adițional din 02.08.2012 au fost emise facturile depuse la dosarul cauzei (filele 45-77,), neachitate de către pârâtă. Ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată asumate prin contractul și actul adițional menționate mai sus, pârâta a acumulat un debit în cuantum de 1809,3 lei reprezentând contravaloarea utilităților de energie termică furnizate în perioada noiembrie 2011 – noiembrie 2012, fiind calculate și penalități de întârziere, pentru perioada februarie 2012 – februarie 2014, în cuantum total de 324,94 lei.
În drept, sunt aplicabile prevederile art. 969 și art. 1073 din Codul civil din 1864, în vigoare la data încheierii contractului de furnizare a energiei termice nr. 615 din 15.06.2007, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației (art. 1270 alin. 1 și art. 1516 alin. 1 din Noul Cod Civil).
Instanța constată că reclamantul a dovedit că deține împotriva pârâtei din prezenta cauză, conform art. 662 alin.2 – 4 Cod procedură civilă, o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum total de 2134,24 lei (compusă din suma de 1809,3 lei cu titlu de contravaloare a energiei termice pentru perioada noiembrie 2011 – noiembrie 2012 și suma de 324,94 lei cu titlu de penalități calculate pentru perioada februarie 2012 – februarie 2014), iar pârâta nu a probat îndeplinirea obligației de plată asumate prin contractul de furnizare a energiei termice nr. 615 din 15.06.2007și actelor adiționale din 08.06.2011, respectiv 02.08.2012.
Așadar, instanța urmează a dispune obligarea pârâtei la plata sumelor menționate mai sus.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în procent de 0,04% pe zi de întârziere până la achitarea efectivă a debitului principal, însă, potrivit art. 21 alin.3 lit. c din contractul nr. 615 din 15.06.2007, valoarea totală a majorărilor nu va depăși valoarea facturii restante la plată. Instanța va admite și acest capăt de cerere cu precizarea însă că valoarea totală aPartea superioară a machetei penalitPartea inferioară a macheteiăților nu va depăși valoarea facturii la care sunt calculate.
Așadar, în temeiul art. 969 și art. 1073 din Codul civil din 1864, instanța va admite în parte acțiunea și va dispune potrivit celor arătate mai sus.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată instanța va respinge această solicitare și nu va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că la dosarul cauzei nu s-au făcut dovezi cu privire la acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta M. Iași- Serviciul Energetic și de Utilități Publice Iași.prin reprezentant legal Gheoghe N., cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr.11, în contradictoriu cu pârâta A. A., cu domiciliul în Mun. Iași, ., ., ..
Obligă pârâta la plata sumei de 1809,3 cu titlul de debit reprezentând contravaloare facturi utilități energie termică aferentă perioadei noiembrie 2011-noiembrie 2012și suma de 324,94 lei reprezentând penalități de întârziere pentru debitul aferent aceleași perioade, precum și în continuare până la achitarea efectivă a debitului principal.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nefondată
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 31.10.2014
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
09.12.2014/ 4ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 7766/2014. Judecătoria IAŞI | Validare poprire. Hotărâre din 24-11-2014, Judecătoria IAŞI → |
|---|








