Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8057/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8057/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 2930/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 05 Iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. C.

Grefier: C. M. R.

Sentința civilă Nr. 8057/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 15.05.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 29.05.2014, și apoi pentru astăzi când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Asupra somației de plată de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_ reclamanta S.C. R.&R. S.A. a solicitat instanței obligarea paratului . pentru suma 1006,3 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie și televiziune, penalități de întârziere aferente aceleiași perioade de 0,20 % pe zi de întârziere. Totodată, creditoarea a solicitat obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, creditoarea a arătat că, între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._ din 06.12.2011, prin care s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contract (internet, telefonie fixă și mobilă), în schimbul plății tarifelor agreate. În baza procesului-verbal semnat la data de 14.12.2011, pârâtului i s-a predat în custodie un telefon mobil și cartela S. aferentă. În data de 12 iulie 2012, acesta a mai primit în custodie un modem de date mobile și cartela S. aferentă, iar în baza procesului-verbal semnat în data de 17 octombrie 2012, debitorul a primit în custodie un aparat de telefon fix și cartela S.. În temeiul contractelor și actelor adiționale semnate, pârâtului i-ai fost furnizate serviciile contractate, fără ca acesta să-și respecte obligația corelativă de plată, asumată prin contract.

S-a arătat că, potrivit art. 3 pct. 3.4, 3.5, 3.6 și 3.7 din contract, pârâtul era obligat la plata facturilor în termenul de plată înscris n cuprinsul acestora. Pentru plata cu întârziere, pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenței înscrise pe fiecare factură, până la data plății efective.

De asemenea, s-a arătat că pârâtul datorează societății R.&R. contravaloarea echipamentelor predate în custodie acesteia și nerecuperate de societate, conform prevederilor din procesele-verbale de predare-primire încheiate, respectiv conform clauzelor penale prevăzută, suma totală de 667,95 lei (sume detaliate în cadrul anexei „Calcul sume datorate.”) S-a precizat că, în temeiul art. 5.2 alin. 1 din contract, respectiv, în temeiul pactului comisoriu de grad IV inclus în clauzele contractuale, societatea a denunțat unilateral contractul în data de 18 februarie 2013.

S-a solicitat, de către reclamantă, obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: valoarea facturilor neachitate (338,35 lei), valoarea clauzei penale (667,95 lei), penalități de întârziere în cuantum de 0,20% pe zi de întârziere, pentru fiecare dintre facturile neachitate, până la data plății efective a debitului și cheltuieli de judecată (50 lei.)

În drept, au fost invocate prevederile art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă, art. 1270 Cod civil.

În dovedirea cererii, au fost depuse la dosarul cauzei copii de pe înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Parata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul cauzei, instanța constată următoarele:

In temeiul contractului de furnizare servicii nr._/06.12.2011, reclamanta S.C. R.&R. S.A. a prestat servicii în valoare de 1006,3 lei lei paratului, reprezentând contravaloarea facturilor scadente si neachitate ( 338,35lei) si contravaloarea clauzei penale de 667,95. Deși paratul s-a angajat să achite contravaloarea abonamentului aferent fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective și serviciile prestate pentru luna anterioară până la sfârșitul lunii (în care sunt emise facturile), sub sancțiunea calculării de penalități în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere, aceasta nu le-a achitat în termen, motiv pentru care i-au fost calculate si penalități de întârziere.

Din actele dosarului nu rezultă că debitorul ar fi plătit creditoarei suma sus arătată.

Cât privește capătul principal de cerere, instanța reține că, potrivit art. 1516 din Codul civil ,,creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exact și la timp a obligației”.

Din analiza art. 249 Codul de procedură civilă, care prevede că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege, rezultă că reclamantul - creditor care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul - debitor care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.

Prin urmare, pentru motivele de fapt și de drept prezentate, instanța urmează a admite acest capăt de cerere și a obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de1006,3 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie și televiziune prestate si contravaloarea discountului acordat la încheierea contractului.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere aferente debitului, instanța reține că potrivit contractului intervenit între părți, pârâtul avea obligația de a achita suma înscrisă în facturi, in caz contrar putând fi percepute începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare de plata, penalități de întârziere de 0,20 % pe zi de întârziere.

În concluzie, pentru motivele de drept și de fapt expuse, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a obliga pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,20 % pe zi de întârziere.

În raport de dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța va admite cererea reclamantei de a obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată și-l va obliga pe acesta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. R.&R. S.A., cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, ., sector 5, în contradictoriu cu debitorul . cu sediul in Iasi . parter cam 1,2,3.

Obliga debitorul să plătească creditoarei suma de 1006,3 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și penalități de întârziere de 0,20% pe zi de intarziere, calculate incepand cu prima zi a lunii urmatoare scadentei, pana data introducerii cererii de chemare in judecata.

Obligă debitorul să plătească creditoarei cheltuielile de judecată în sumă de 50 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare pentru debitor.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 iunie 2014.

Președinte, Grefier,

C. C. R. C. M.

4Ex./ 10 Iunie 2014

Red./Tehnoerd. C.C./P.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8057/2014. Judecătoria IAŞI