Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 274/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 274/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 34891/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CVILĂ Nr. 274/2014
Ședința din camera de consiliu de la 14 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. H.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâții G. C. și C. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, părțile au fost citat pentru acest termen de judecată cu mențiunea să își exprime punctul de vedere cu privire la excepția de necompetență teritorială exclusivă a instanței.
Instanța reține cauza pentru a se pronunța cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 28.10.2013, reclamanta . ROMÂNIA SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții Gogeneață C., și C. C., să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 420,04 lei reprezentând chiria restantă conform contractului de închiriere . 239 din 16.01.2013, a sumei de 85,42 lei reprezentând penalități de întârziere aferente contractului de închiriere și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul Gogeneață C. contractul de închiriere menționat, pentru o perioadă nedeterminată, având ca obiect dispozitivul pentru administrarea continuă cu oxigen (concentrator de oxigen). Pârâtul s-a obligat să achite lunar chiria stabilită prin art. 4.3 din contract, însă nu și-a îndeplinit obligația de plată, motiv pentru care a acumulat debitul solicitat prin cerere.
A mai arătat reclamanta că, în temeiul dispozițiilor art. 4.5 din contract, au fost calculate penalități de întârziere de 0,10% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere conform contractului de închiriere. Pârâtul C. C. are calitatea de fidejusor în contractul de închiriere menționat, aceasta renunțând în mod expres la beneficiul discuțiunii și diviziunii.
S –a susținut că s-a apelat la un mediator în vederea soluționării amiabile a litigiului, însă medierea nu s-a putut realiza.
Cererea a fost redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, contractul de închiriere, facturi, calculul penalităților de întârziere.
Pârâții nu au depus formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 alin.4 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, potrivit prevederilor art. 22 alin.2 Cod procedură civilă, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea cauzei.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei Iași motivat de faptul că . ROMÂNIA SRL nu vinde bunuri și nu prestează servicii, și că sunt aplicabile prevederile art. 113 Cod procedură civilă referitoare la competența teritorială alternativă.
Judecata s-a desfășurat conform art. 1029 Cod procedură civilă, fără o dezbatere orală, în camera de consiliu, fără citarea părților.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta . ROMÂNIA SRL (fostă S.C. VITALAIRE ROMÂNIA S.R.L.), în calitate de locator, și pârâtul Gogeneață C., în calitate de locatar, au încheiat contractul de închiriere . nr. 739 din 16.01.2013, având ca obiect echipamentul medical denumit concentrator de oxigen, în schimbul chiriei stabilite prin art. 4.2 din contract. Pârâtul C. C. a semnat contractul în calitate de fidejusor, renunțând la beneficiul de discuțiune și obligându-se în solidar cu pârâtul (art. 11.5 din contract).
Prin art. 12.1 din convenție s-a stabilit că litigiile de orice natură decurgând din executarea contractului se soluționează de către părți, pe cale amiabilă. În cazuri excepționale, când litigiile nu se pot soluționa pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanțelor judecătorești de la locul executării obligației de plată, respectiv municipiul Iași.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 Cod de procedură civilă, conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.
Prin punctele 1 și 13 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noțiunile de operator economic și consumator.
Astfel, operatorul economic este persoana fizicã sau juridicã, autorizatã, care în cadrul activitãții sale profesionale fabricã, importã, depoziteazã, transportã sau comercializeazã produse ori pãrți din acestea sau presteazã servicii, iar consumatorul reprezintă orice persoanã fizicã sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționeazã în scopuri din afara activitãții sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Asigurarea folosinței dispozitivului pentru administrarea continuă cu oxigen (concentratorul de oxigen) reprezintă un serviciu pe care operatorul economic, în speță reclamanta . ROMÂNIA SRL, s-a obligat să îl presteze consumatorului, pârâtul Gogeneață C..
Nu poate fi primită susținerea reclamantei conform căreia nu prestează servicii, cât timp, potrivit punctului 41 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, serviciul este definit ca fiind activitatea, alta decât cea din care rezultã produse, efectuatã în scopul satisfacerii unor necesitãți ale consumatorilor.
Potrivit dispozițiilor art. 126 alin.2 Cod procedură civilă, în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.
În prezenta cauză, instanța constată că părțile nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire, ci anterior, prin contract, astfel încât prevederile art. 12.1 din acest contract nu pot fi reținute.
Așadar, față de cele arătate mai sus, apreciind ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze și, constatând că localitatea Jigalia și loc Bârlad, unde locuiesc pârâții, se află, conform Hotărârii Guvernului nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bârlad, județul V., instanța, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1, art. 132 alin.3 raportat la art. 129 punctul 3 (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura) și la art. 121 Cod procedură civilă, o va admite, și, pe cale de consecință, va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Bîrlad, județul V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetenta teritoriala exclusivă a Judecătoriei Iași invocata din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii de valoare redusă formulate de reclamanta . Romania SRL cu sediul în mun. Iași, ..42, .. Iași, CUI RO_, în contradictoriu cu pârâții Gogeneață C., cu domiciliul în ., jud. V., C. C., cu domiciliul în loc. Bârlad, ..17, ., ., jud. V., in favoarea Judecătoriei Bârlad.
Fără cale de atac.
Pronunțata in ședința publica, azi, 14.01.2014.
Președinte, Grefier,
HL PM
RED/TEHN:HL
5 EX/ 4.03.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3236/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








