Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9111/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9111/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 13087/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9111/2014
Ședința din camera de consiliu de la 26 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. H.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . contradictoriu cu pârâta A. DE L. NR. 1 .>, având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cererea se soluționează în camera de consiliu fără citarea părților.
INSTANȚA,
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 11.04.2014 sub nr._, reclamanta . chemat in judecată pe pârâta A. DE L. NR. 1 ., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 877,62 lei reprezentând facturi salubritate pentru perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012 si suma de 177,61 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași perioade, cu cheltuieli de judecată. A solicitat reclamanta judecarea cererii potrivit procedurii speciale prev. de art. 1025 și urm. din Noul Cod de procedură Civilă privind cererile de valoare redusă.
În motivarea actiunii, reclamanta a arătat că, în baza contractului nr. 6006/2010 a prestat pârâtei servicii de salubritate insă, intrucât acesta nu a inteles să-si achite obligațiile contractuale privind plata prețului, s-a acumulat un debit de 877,62 lei reprezentând facturi salubritate pentru perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012. In temeiul art.8.4 din contract s-au calculat penalități in sumă de 177,61 lei, pentru neachitarea facturilor emise in perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012. Coeficientul de penalizare aplicat este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, egal cu cel utilizat pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat – conform Legii 51/2006.
În drept, reclamanta a invocat disp.art.1516 C.civ, art. 1028 al. 2 Noul Cod de Procedură Civilă.
Actiunea a fost legal timbrată.
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosar, in copie certificată, inscrisuri.
Pârâta, deși i s-a comunicat cererea formulată de reclamantă, nu a dat curs dispoz. art. 1029 al. 4, nedepunând la dosar nici un înscris.
Apreciind că cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1025 din Noul Cod de Procedură Civilă, Judecătoria Iași fiind competentă să soluționeze cererea în raport de dispozițiile art. 1027 coroborat cu art. 107 din Noul Cod de procedură Civilă, instanța a stabilit în conformitate cu art. 1029 termen în camera de consiliu, fără citarea părților, neconsiderând necesare dezbateri orale.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
Intre pârâtă si societatea reclamantă s-a încheiat contractul nr. 6006 din 4.03.2010, pentru prestări servicii de salubritate.
În îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract, reclamanta a prestat pârâtei servicii de salubritate, servicii pentru care a emis facturile fiscale depuse la dosar, pe care pârâta nu le-a achitat.
Conform art 969 C civ, aplicabile la data încheierii contractului dintre părti, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, iar potrivit art 1073 C civ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, in caz contrar având dreptul la dezdăunare.
F. de dispozitiile mentionate, instanta considera ca in cauza de față reclamanta a facut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina pârâtei, a contravalorii serviciilor prestate de reclamantă în beneficiul pârâtei, așa cum s-a obligat prin semnarea contractului, ce reprezintă manifestarea de voință precum și a sumei reprezentând prestări servicii. Pârâta nu a dovedit stingerea obligațiilor asumate prin faptul plății sau prin altă modalitate de stingere a obligației ce-i incumbă, astfel instanța apreciază că pârâta a încălcat principiile de drept enunțate anterior, respectiv principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor.
Fiind îndeplinite condițiile de existență a răspunderii contractuale (încheierea unei convenții,producerea unui prejudiciu prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, absența unei cauze exoneratorii de răspundere) instanța va admite acțiunea obligând pârâta la plata pretențiilor solicitate de către reclamantă.
Și în ceea ce privește penalitățile solicitate acestea au fost prevăzute expres de parti in întelegerea acestora ce reprezinta manifestarea lor de vointa conform art. 8 pct.4 din contract iar penalitatile au fost calculate in conformitate cu dispoz legale pentru perioada noiembrie 2011- decembrie 2012.
Ținând seama de aceste considerente și având în vedere prevederile contractuale și disp. legale enunțate anterior, instanța va admite acțiunea formulată, urmând să oblige pârâta la plata sumei de 877,62 lei reprezentând facturi salubritate pentru perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012 si suma de 177,61 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași perioade.
În baza art. 1031 Noul Cod de Procedură Civilă, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanta . sediul in Iași, ., jud. Iași, prin reprezentant legal, RO14816433, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Locatari nr.1 . cu sediul în Iași, ., ., .> Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 877,62 lei reprezentând facturi salubritate pentru perioada noiembrie 2011 – aprilie 2012 si suma de 177,61 lei reprezentând penalități de întârziere aferente acelorași perioade.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 iunie 2014.
Președinte, Grefier,
HL PM
Pentru grefier aflat în concediul de odihnă,
semnează grefierul șef al secției civile, doamna L. P.
RED/TEHN: HL
4 EX/ 16 iulie 2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4881/2014. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6141/2014. Judecătoria... → |
|---|








