Pretenţii. Sentința nr. 4881/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4881/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 38837/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4881/2014
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. I. I.
Grefier I. A. C.-C.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât P. C. N., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus precizări de către reclamantă.
Verificând competența generală, materială și teritorială, în temeiul art.94 alin 1 lit j N.C.pr.civ. coroborat cu art. 107 N.C.pr.civ, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 244 N.C.pr.civ și art. 392 N .C.pr.civ, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
În temeiul art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 02.12.2013, sub numărul_, reclamanta S.C. S. S.A., prin reprezentant legal A. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei P. Crenguța - N., CNP_, la plata sumei de 123,07 lei din care suma de 106,25 lei este datorată cu titlu de preț, iar suma de 16,82 lei reprezintă penalitățile de întârziere. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii salubritate nr._/12.06.2006, reînnoit la 03.08.2010 sub nr._, având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor. Pârâta P. Crenguța – N. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 106,25 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2013.
A mai arătat reclamanta că în baza contractului părților au fost calculate penalități de întârziere în procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere în achitarea facturilor emise în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2013, conform art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și O.U.G. nr. 88/2010.
S–a mai susținut că pârâta a fost invitată la sediul societății reclamante în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, invitație căreia nu i-a dat curs. De asemenea, pârâta a refuzat să se prezinte în fața mediatorului în vederea soluționării amiabile a litigiului.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1516 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrată.
În conformitate cu prevederile art. 223 alin.3 și art. 411 alin.1 punctul 2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, adresa nr. 9485 din 06.03.2013, contractele pentru prestări servicii salubritate populație neasociată nr._/12.06.2006 și nr._/03.08.2010, calculul majorărilor de întârziere și facturi.
Pârâta P. Crenguța – N. nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.
Prin precizări depuse la dosarul cauzei la data de 17.03.2014, reclamanta a învederat că pârâta P. Crenguța – N. a achitat, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, suma de 106,25 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate, suma de 16,82 reprezentând penalități de întârziere, suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și suma de 35 lei cu titlu de cheltuieli de mediere.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A., în calitate de prestator, și pârâta P. Crenguța - N., în calitate de beneficiară, au încheiat, pe o durată nedeterminată, contractul pentru prestări servicii salubritate populație neasociată nr._/03.08.2010, având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor municipale. Prin acest contract, pârâta și-a asumat obligația de a achita prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă (art. 6.2).
De asemenea, părțile au convenit că, în caz de neachitare a facturii, după expirarea termenului de 30 de zile de la data scadenței, să fie calculate majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea acestora să depășească valoarea debitului (art. 8.4 din contract).
Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2013 în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâta a acumulat un debit în cuantum de 106,25 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă.
În temeiul art. 8.4 din contract au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 16,82 lei (fila 9).
În drept, sunt incidente prevederile art. 1516 alin.1 cod civil conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Mai reține instanța că, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, pârâta a achitat sumele solicitate de către reclamantă, motiv pentru care prezenta acțiune a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. S. SA IAȘI cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, Iași în contradictoriu cu pârâtul P. Crenguța G., cu domiciliul în Iași, ., nr.16, ., . fără obiect.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2014.
Președinte, Grefier,
OII 24.07.2014 4 ex Pt Grefier, aflat în C.O. semnează Grefier Șef
Secție civilă
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 4887/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9111/2014. Judecătoria... → |
|---|








