Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6116/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6116/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 23735/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 25 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6116/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta G. A. SA în contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE SA-GLOBAL CITY BUSINESS PARK și intervenientul forțat L. M. T., având ca obiect actiune in raspundere delictuala .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 11.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 25.04.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25.07.2013 sub numărul_, reclamanta S.C. G. A. S.A. a chemat în judecată pârâta . Reasigurare SA și intervenientul forțat L. M. Diodor solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei despăgubiri, penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere precum și dobânda legală cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii arată reclamanta că la data de 27.11.2012, pe raza municipiului Iași pe .. Iași, a avut loc un eveniment rutier în urma căruia autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a suferit avarii pentru a căror remediere au fost necesare costuri de_ lei. Vinovat de producerea acestui eveniment rutier se face intervenientul forțat L. M. Diodor care, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_, fără a acorda prioritate a schimbat direcția de mers acroșănd mașina asiguratului. Mai departe, susține reclamanta că în temeiul asigurării CASCO a achitat asiguratului său suma de_ lei reprezentând contravaloare reparații, cu OP nr. 633/05.03.2013 și, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr.136/1995 este subrogat în drepturile asiguratului în contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Susține reclamanta că deși a înaintat dosarul de daună la sediul pârâtei și a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii directe., plata despăgubirii nu s-a realizat nici până în prezent.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 și Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și art. 2210 alin.1 cod civil .
La solicitarea instanței potrivit disp .art. 1025, în procedura regularizării cererii, reglementate de art.200 NCPC, la data de 21.08.2013 creditoarea a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.2210 și urm. NCC și a completat taxa de timbru cu suma de 759,2lei.
La cerere au fost depuse, în copie, înscrisuri .
Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat, în principal excepția netimbrării acțiunii și a solicitat respingerea acțiunii având în vedere că suma solicitată ca și despăgubire nu este justificată întrucât reclamanta a folosit prețurile maximale practicate de unitățile service pentru înlocuirea și repararea reperelor.
De asemenea arată pârâta faptul că potrivit disp. art. 36 alin.2 și art. 42 din Normele RCA puse în aplicare prin Ordinul CSA 14/2011 asigurătorul RCA are dreptul ca la stabilirea mărimii cuantumului pagubelor să efectueze propriile investigații și constatări în legătură cu dinamica accidentului și cu privire la modul în care s-a efectuat reparația sau înlocuirea reperelor avariate.
Totodată precizează pârâta că având în vedere faptul că creanța nu este certă și exigibilă nu pot fi acordate penalități de întârziere.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 205 C. pr. civ., Legii nr. 136/1995 și Ordinului CSA nr. 14/2011.
În răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă aceasta arată că pârâta nu a informat-o niciodată asupra dubiului avut în ce privește modalitatea producerii evenimentului rutier astfel încât să se poată clarifica acest aspect, iar cu privire la prețurile maximale practicate de către reclamantă este o afirmație nejustificată și neargumentată având în vedere disp. art. 50 alin.3 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
Față de excepția netimbrării acțiunii, instanța constată că l-a dosarul cauzei la fila există dovada achitării taxei de timbru,astfel încât excepția invocată a rămas fără obiect.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului raportat la dispozițiile legalre incidente, instanța reține următoarele:
Reclamanta G. A. a chemat in judecata pe parata . Reasigurare SA in calitate de asigurator de raspundere civila auto și pe L. M. Diodor ,în calitate de intervenient forțat, solicitand ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la plata sumei de_ lei, reprezentând contravaloare despăgubirii pentru reparația autoturismului Renault cu nr. de înmatriculare_ ,asigurat casco de reclamantă.
Astfel cum rezultă din declarațiile amiabile a celor doi conducători auto implicați în evenimentul rutier, numitul L. M. Diodor,conducând autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ a încălcat normele de circulație rutieră acroșând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , acestuia producându-i-se mai multe avarii.
Pentru autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ ,al cărui conducător auto, L. M. Diodor îi revine culpa în producerea accidentului s-a reținut prin declarația amiabilă, era încheiată cu parata . Reasigurare SA asigurare obligatorie de răspundere civila auto, exprimându-si sub semnătura acceptul ca despăgubirea pentru prejudicial cauzat să se facă în conformitate cu prevederile Legii 136/1995.
Proprietarul autoturismului avariat, marca Renault cu nr. de înmatriculare_ , este numitul M. F. C., asigurat facultativ Casco la societatea reclamanta G. A. prin contractul A_.
În baza acestui contract, asigurătorul a plătit persoanei păgubite suma de_ lei lei ,așa cum rezultă din înscrisurile aflate în cuprinsul dosarului de daună nr. A/_/2012/IS/IS-DDI-_.
Potrivit art. 2210 din Codul civil, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei,iar în cazul în care era în vigoare o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. 2, cu citarea obligatorie a obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei în calitate de intervenient forțat.
Situația reglementată de art. 2210 din Codul civil, fiind un caz de subrogație, pentru existența dreptului asiguratorului este necesar ca asiguratul despăgubit să aibă împotriva celui chemat în judecată o acțiune în răspundere civilă, ceea ce înseamnă implicit îndeplinirea cumulativă a condițiilor acestei forme de răspundere prev. de art. 1349 Cod civil.
În cauza de față, reclamanta G. A., in temeiul art. 2210 din Codul civil si 54 din Legea nr.136/1995, subrogându-se în drepturile asiguratului său s-a regresat împotriva pârâtei . Reasigurare SA în calitate de asigurator de răspundere civilă obligatorie pentru autoturismul al cărui conducător auto este răspunzător de producerea pagubei, B. I..
Instanța reține că reclamanta a facut dovada tuturor elementelor răspunderii civile delictuale în persoana intervenientului și, implicit, a pârâtei . Reasigurare SA.
Astfel, fapta ilicita a intervenientului rezultă din declarațiile amiabile, reclamanta dovedind și existența prejudiciului aflat în legatură de cauzalitate cu fapta, constatări care, in condițiile art. 44, alin.1 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, sunt opozabile asiguratorului RCA.
Potrivit art. 44, alin.1 din Ordinul nr. 14/2011: „
Stabilirea despãgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daunã - constatare amiabilã de accident, acte eliberate de persoanele care au competențe sã constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurãtor sau alte mijloace de probã - rezultã rãspunderea civilã a proprietarului sau a conducãtorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana pãgubitã face dovada prejudiciului suferit..
Instanța mai reține și dispozițiile art.64, alin.2 pct.2 din același Ordin, potrivit cărora dacã nu existã obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizãrii scrise, efectuatã de asigurãtorul subrogat în drepturile persoanei pãgubite, însoțitã de documentele justificative. Avizarea de platã poate fi fãcutã la sediul social sau la oricare dintre unitãțile teritoriale ale asigurãtorului RCA care desfãșoarã activitãți de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plãților de despãgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurãtorului RCA poate fi exercitatã, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurãtorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;. În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecțiuni, datoria devenind scadentă.
Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța reține că în cauză reclamanta, prin adresele nr.9890din 29.11.2012 și nr. 1486/12.04.2013 a solicitat pârâtei achitarea sumei de 13084lei.
Instanța reține că apărările pârâtei au vizat faptul că suma solicitată este nejustificată în raport cu daunele produse de evenimentul rutier însă aceasta nu a comunicat respectivele obiecțiuni și reclamantei în termen de 30 de zile în conformitate cu disp.art.64, alin.2 pct.a din Ordinul 14/2011,în cauză devenind astfel aplicabile dispozițiile alin.3 al aceluiași articol. Aceste dispoziții au un caracter imperativ ,fiind prevăzută o sancțiune specifică pentru neformularea obiecțiunilor în termenul legal, respectiv imposibilitatea de a se formula obiecțiuni, iar datoria devenind scadentă. La reținerea acestei concluzii instanța va corobora aceste dispoziții cu cele ale art. 44, alin.1 din Ordinul nr. 14/2011, mai sus enunțate și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de_ lei, reprezentând contravaloare despăgubiri.
Totodată, reținând principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, decurgând din art. 998-999 Cod civil precum și art. 64 alin.4 din Ordinul 14/2011: „Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere” instanța va obliga pârâta și la plata penalităților de întârziere de 0,1% aferente sumei de_ lei, calculate de la data scadenței și până la data plății efective.
În temeiul art. 453 C.p.c, va obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru achitate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul G. A. SA cu sediul în sediul în Suceava, ..9, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtele . SA cu sediul în Suceava Voluntari, ..10, Global City Business Park, Clădirea O23, jud. Ilfov, și cu intervenientul forțat L. M. DIODOR cu domiciliul în Iași, ., jud. Iași , având ca obiect pretenții.
Obligă pârâta . SA –la plata sumei de_ lei către reclamantă reprezentând contravaloare reparații autovehicul.
Obligă pârâta la plata sumei de 824,67 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data introducerii acțiunii respectiv 25.07.2013 și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate până la achitarea integrală a debitului principal.
Obligă pârâta la plata sumei de 800 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 aprilie 2014
Președinte, Pt. Grefier,
V. V. C. C. D. C.
aflat în c.o., semnează grefierul șef al Secției civile,
P.-F. L.
Red./tehnored. V.V.C./C.D.C.
4 ex./08.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3051/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6688/2014.... → |
|---|








