Contestaţie la executare. Sentința nr. 6141/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6141/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 39389/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 6141/2014
Ședința publică de la 25 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator . și pe intimat C.N.A.D.N.R. SA - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI PRIN SECȚIA DE DRUMURI NAȚIONALE IAȘI, având ca obiect contestație la executare întoarcere executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 11 aprilie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 25 aprilie 2014, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
La data de 05.12.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_, contestația promovată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata C. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași,prin care solicită anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 720/2013 al B. M. I. și M. L. și întoarcerea executării silite prin obligarea intimatei la restituirea sumei de 6036,12 lei reprezentând contravaloare debit principal și a cheltuielilor de executare.
În fapt motivează contestatoarea că prin somația emisă de biroul executorului judecătoresc i s-a pus în vedere să achite suma de 1210 euro reprezentând contravaloare debit datorat în temeiul titlului executoriu proces verbal de contravenție nr._/2011 și suma de 935,12 lei reprezentând contravaloare onorariu executor.
Susține că executarea este nelegală deoarece debitul datorat cu titlu de despăgubire a fost stins ca efect al intrării în vigoare a art. II al legii nr. 144/2002, potrivit căruia tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Precizează că sancțiunea a fost aplicată la data de 20.07.2011, fiind contestat la data de 10.08.2011, anterior intrării în vigoare a legii 144/2012.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711-719 și art. 723 a. 1 C..
A fost solicitată încuviințarea probei cu înscrisuri.
Contestația, formulată în termen legal și timbrată cu taxă de timbru de 406,81 lei, a fost însoțită de copii certificate după înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației.
Invocă excepția conexității raportat la dosarul nr._/245/2013 al cărui obiect și cauză sunt în legătură cu prezentul dosar și în baza art. 139 NCPC.
Pe fondul cauzei susține că legea 144/2012 a intrat în vigoare în luna iulie 2012, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr._/2011. Prin urmare, la momentul modificării legislative invocate exista un titlu executoriu valabil. Modificarea legislației se referă expres la procese aflate în curs de soluționare, fără aplicabilitate retroactivă. Revenirea asupra unei sentințe irevocabile nu s-ar putea realiza fără încălcarea autorității de lucru judecat.
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, ale OG 15/2002, ale legii 144/2012 și ale codului de procedură civilă.
A fost solicitată judecata în lipsă.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea a arătat că prevederile art. 12 din OG 2/2001 vorbesc de situațiile de abrogare a legii de sancționare: dacă sancțiunile prevăzute în noul act normativ sunt mai ușoare se aplică acestea. Mai mult, în același sens este statuat și art. 15 din Constituția României, care vorbește de aplicarea legii contravenționale mai favorabile. Rezultă că efectele legii noi se aplică și sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare. O altă interpretare ar conduce la o nesocotire a dispozițiilor legale și la o veritabilă discriminare.
Prin precizările depuse de contestatoare la data de 27.02.2013, s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a dispus atașarea dosarului de executare nr. 720/2013 al B. M. I. și M. L..
Pe parcursul cercetării judecătorești a fost administrată, la cererea părților, proba cu înscrisuri.
Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție nr._/2011, întocmit de intimată, contestatoarea a fost sancționată cu amendă în sumă de 4500 de lei și a fost obligată la plata unei despăgubiri în valoare de 5101 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 din OG 15/2002.
Împotriva procesului verbal de contravenție a fost formulată plângere,iar prin sentința civilă nr._/16.11.2011a Judecătoriei Iași, irevocabilă, plângerea a fost respinsă.
Prin cererea înregistrată la B. M. I. și M. L. la data de 06.11.2013, intimata a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție.
Executarea formează obiectul dosarului de executare nr. 720/2013.
Prin încheierea din data de 14.11.2013,Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită, iar la data de 15.11.2013, a fost emisă somația de plată. La aceeași dată a fost întocmită încheierea de stabilite a cheltuielilor de executare.
Prin încheierea din data de 09.12.2013 s-a constatat încetarea executării silite, motivat de faptul că s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu.
În drept, potrivit art. 711 NCPC:” Impotriva executarii silite, a încheierilor date de executorul judecatoresc, precum si împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la executare si în cazul în care executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa îndeplineasca un act de executare silita în conditiile legii.
Contestatoarea nu invocă nelegalitatea vreunui act de executare, ci invocă nelegalitatea executării decurgând din modificarea legislativă, prin care tarifele de despăgubire au fost anulate, contestatoarea solicitând aplicarea legii mai favorabile.
Instanța reține că principiul aplicării legii mai favorabile este recunoscut în legislația română,iar prin constatarea aplicării legii mai favorabile nu se încalcă autoritatea de lucru judecat.
Analizând noțiunea de sancțiune contravențională, natura tarifului de despăgubire și posibilitatea asimilării acestuia din urmă unei sancțiuni apte să ridice problema unei legi mai favorabile, instanța are în vedere că potrivit prevederilor art. 12 alin 2 din OG nr 2/2001 ”daca sanctiunea prevazuta in noul act normativ este mai usoara se va aplica aceasta. (…) ”. Este de principiu ca in materie penala momentul intervenirii legii mai favorabile este irelevant iar jurisprudenta CEDO impune statelor membre retroactivitatea legii mai favorabile si in domenii care, in dreptul intern se circumscriu dreptului contraventional. In aceste conditii,vazand si argumentele expuse de Curtea Constitutionala in cuprinsul Deciziei nr 228/2007, instanța considera ca legea mai favorabila se aplica retroactiv daca succesiunea de legi a intervenit intre momentul comiterii contraventiei si momentul executarii integrale a sanctiunii
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menționat. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță.
Distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin cele ale art. II din aceeași lege, criticate în prezenta cauză, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.
Potrivit considerentelor deciziei Curții Constituționale 57/2012, „prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menționat. Neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță. Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, actele normative pot cuprinde, pe lângă amenda contravențională ca sancțiune de drept administrativ, și tarife de determinare a despăgubirilor pentru prejudiciile pricinuite prin săvârșirea contravenției. Ținând cont de acest cadru general, reprezentat de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, legiuitorul a prevăzut, prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, obligația plății unui tarif de despăgubire fix, pe categorii de autovehicule, în sarcina utilizatorilor români și străini ai rețelei de drumuri naționale din România ce se află în administrarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Curtea reține că, în concepția actului normativ criticat, utilizatorul a săvârșit o faptă ilicită (folosirea drumului național fără rovinietă), prin care a cauzat un prejudiciu rețelei de drumuri naționale prin uzarea și degradarea acestora și, totodată, există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acțiunii de folosire a drumurilor naționale fără plata rovinietei. Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator. Din cele de mai sus, rezultă că, prin demonstrarea faptei ilicite săvârșite de către utilizator, se naște o prezumție legală absolută în favoarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în privința existenței prejudiciului - sub forma tarifului de despăgubire - și a raportului de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită. Valoarea prejudiciului suferit este stabilită în cuantum fix, în funcție de categoria autovehiculului, pentru a se evita o probatio diabolica în sarcina administratorului drumului național, în caz contrar, acesta fiind pus în situația de a demonstra în instanță potrivit principiului onus probandi incumbit actori prejudiciul suferit, aspect care este imposibil de determinat în cazuri individuale, ca urmare a multitudinii de elemente variabile ce intervin în această apreciere. De aceea, pentru a echilibra poziția părților din acest raport procesual, legiuitorul a recurs la prezumarea unui prejudiciu fix, determinat, pentru acoperirea căruia este datorat tariful de despăgubire. Așadar, nu există nicio legătură între tariful de despăgubire și taxa de utilizare a drumului, fiecare având altă natură și alt regim juridic, astfel încât nu se pot face comparații între cuantumurile acestora. În privința tarifului de despăgubire, legiuitorul a apreciat că sumele prevăzute în anexa nr. 4 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 reflectă în mod generic gradul de uzură a carosabilului prin folosirea drumului național fără plata rovinietei, situație cunoscută de utilizatori, astfel încât aceștia pot avea reprezentarea consecințelor faptei de a nu respecta obligația prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.”
Motivarea Curții constituționale diferențiază clar noțiunea de tarif de despăgubire și rolul acestuia în contextul procesului verbal de constatare și sancționare contravenție.
Mai mult, instanța va avea în vedere dispozițiile exprese ale art. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora „sanctiunile contraventionale sunt principale si complementare. Sanctiunile contraventionale principale sunt: avertismentul;
amenda contraventionala; prestarea unei activitati in folosul comunitatii. Sanctiunile contraventionale complementare sunt: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventii; suspendarea sau anularea, dupa caz, a avizului, acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati; inchiderea unitatii; blocarea contului bancar;
suspendarea activitatii agentului economic; retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operatiuni ori pentru activitati de comert exterior, temporar sau definitiv; desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala. Prin legi speciale se pot stabili si alte sanctiuni principale sau complementare. Sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite. Sanctiunile complementare se aplica in functie de natura si de gravitatea faptei. Pentru una si aceeasi contraventie se poate aplica numai o sanctiune contraventionala principala si una sau mai multe sanctiuni complementare”.
Din coroborarea acestor dispoziții legale exprese cu prevederile referitoare la aplicarea legii mai favorabile și „înlăturarea unor sancțiuni exprese” se poate observa că interpretarea corectă a tarifului de despăgubire este cea de echivalență a unui prejudiciu ( intenție ce rezultă și din denumirea acestuia) și nu de sancțiune ce poate fi înlăturată de la aplicare prin analiza legii contravenționale mai favorabile.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge contestația promovată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. T. S.R.L., cu sediul social în Iași, ., ., parter și sediul ales la cabinet avocat „G. R. E.”, Iași, . ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata C. S.A - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, prin secția de Drumuri Naționale Iași, cu sediul în . nr.46, jud. Iași.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite cu privire la suma de 6036,12 lei.
Respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2014.
Președinte Grefier
Red./Tehnored. A.M./4ex./21.05.2014.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9111/2014. Judecătoria... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 8260/2014.... → |
|---|
