Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3117/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3117/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 40659/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința camerei de consiliu din data de 28 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3117/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SRL și intervenientul forțat B. D., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 21.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 28.02.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iasi la data de 17.12.2013 sub nr._, reclamanta S.C. G. ASIG S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SRL ., obligarea acesteia la plata sumei de 5200 lei reprezentând despăgubiri acordate de reclamantă în dosarul de daună nr. K1128625, precum și a penalităților în cuantum de 775 lei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii susține reclamanta că la data de 23.07.2012, a avut loc evenimentul rutier în care au fost implicate autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de către șoferul B. D. și autoturismul cu nr. de înmatriculare_ având încheiată asigurare facultativă Casco la . valabilă la data producerii evenimentului.

În urma accidentului rutier, conducătorii celor două autoturisme susmenționate au încheiat formularul de constatare amiabiabilă potrivit căruia răspunzător de producerea accidentului se face B. D..

Prin adresa reclamantei cu nr. 615/04.06.2013 aceasta a înaintat dosarul de daună și a convocat pârâta la conciliere, dar pârâta nu a formulat obiecțiunii conform art. 64 din Ordinul CSA nr.14/2011.

Față de aceste considerente reclamanta a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2210 și urm din Codul civil, art. 1357 si urm din codul civil, art. 54 din Legea 136/1995. ordinul CSA nr. 14/2011 precum și pe dispozițiile Ordinului 359/2013..

La cerere au fost anexate, în copie, înscrisuri.

Conform art.1029 alin.3 NCPC, instanța a dispus comunicarea formularului de cerere și înscrisurilor anexate către pârâtă. De asemenea, a dispus comunicarea formularului de răspuns către pârât, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la primirea înscrisurilor să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească. Pârâta a fost informată că potrivit art.1030 alin.2 NCPC, în cazul în care nu va înainta nici un răspuns în termenul de 30 de zile stabilit de art.1029 alin.4 NCPC, instanța se va pronunța cu privire la cerere în raport cu actele aflate la dosar.

Pârâta nu a înaintat formular de răspuns, în termenul de 30 de zile, conform art.1029 alin.4 NCPC, dar a depus la dosarul cauzei dovada achitării integrale a debitului.

În temeiul dispozițiilor art. 1029 C. pr. civ., instanța a admis pentru părțile prezentei cauze, proba cu înscrisurile de la dosar.

Față de precizarea potrivit căreia debitul a fost acoperit, instanța urmează însă să respingă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judeată formulată de reclamanta S.C. S.C. G. ASIG S.A în contradictoriu cu pârâta . SRL.

În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța reține că recunoașterea pretențiilor reclamantului (prin plată) nu determină aplicarea dispozițiilor art. 454 C. pr. civ. și scutirea pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată întrucât în raporturile de drept civil debitorul este de drept pus în întârziere potrivit art. 1522 alin 5 din codul civil.

Față de cele mai sus analizate, în temeiul dispozițiilor art. 453 coroborat cu art. 454 C. pr. civ., va admite cererea creditoarei de acordare a cheltuielilor de jduecată și va obliga pârâta la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de ., cu sediul în București, ..45 sector 1, in contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul în ..10, loc. Voluntari, jud. Ilfov ,ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 februarie 2014.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

17.03.2014/ 5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3117/2014. Judecătoria IAŞI