Contestaţie la executare. Sentința nr. 3764/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 3764/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 22588/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 13 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. O.

Grefier A. M.

SENTINȚA Nr. 3764/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator P. P.-LA C..AV.CĂCESCU G. G. și pe intimat D. IAȘI, chemat în garanție S. P., având ca obiect contestație la executare .

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 13.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 27.02.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Constată că prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorul P. P., în contradictoriu cu intimata Municipiul Iași - D.E.F.P.L. Iași a solicitat anularea formelor de executare pornite împotriva sa în dosarul de executare silită nr._/01.07.2013, totodată formulând și cerere de chemare în garanție a numitului S. P., solicitând introducerea lui în cauză.

Contestația la executare și cererea de chemare în garanție au fost legal timbrate.

În motivare contestatorul a solicitat a se constata că sumele din titlul executoriu nr._/01.07.2013 sunt prescrise, că suma de 15 812,17 lei din dosarul de executare nu este certă, lichidă și exigibilă și că debitor este noul proprietar al autoturismului, respectiv chematul în garanție S. P., căruia contestatorul i-a vândut autoturismul urmând ca acesta să se ocupe de radierea autoturismului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Municipiul Iași – D.E.F.P.L. Iași, prin reprezentanții săi legali a solicitat respingerea contestației la executare deoarece contestatorul nu a făcut dovada că a formulat declarație fiscală, din care să rezulte că nu mai este proprietarul autoturismului, căzând în sarcina sa, fiind destul de evident că nu s-au întocmit acte de vânzare-cumpărare la data predării autoturismului, întrucât pentru acest lucru era necesară viza organului fiscal, motive pentru care se consideră că actele de executare sunt întocmite corect, contestatorul având posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat pe calea unei acțiuni civile.

Prin întâmpinarea depusă la dosar chematul în garanței S. P. a precizat că nu mai este în posesia autoturismului în prezent, că nu a deținut niciuna act de proprietate asupra autoturismului și nici nu a avut vreun mandat pentru radierea autoturismului.

În probațiune s-au depus la dosar acte și înscrisuri, luându-se act de imposibilitatea prezentării la interogatoriu a chematului în garanție, din cauză că s-a aflat în misiune și, ulterior, din motive de sănătate.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că a fost întrerupt cursul prescripției, care în cazul creanțelor bugetare este de 5 ani, prin actele de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2007, apoi prin adresa de înființare a popririi din data de 12.06.2013 și prin celelalte acte de executare din dosarul de executare nr._/01.07.2013, astfel că nu este întemeiată excepția prescripției dreptului la executare al intimatei și urmează a fi reținută de către instanță, văzând și disp. art. 405 ind. 2 din Vechiul Cod de procedură civilă. Și ale art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Pe fond, instanța constată că nu s-a făcut dovada efectuării de către contestator, care este trecut în evidențele fiscale ca fiind proprietar al autoturismului pentru care s-au calculat taxe și impozite, de demersuri pentru radierea autoturismului din evidențele fiscale, de pe numele său pe numele chematului în garanție, respectiv a existenței unei declarații fiscale la care să fie anexat contractul de vânzare-cumpărare perfectat cu chematul în garanție.

Art. 261 din Legea 571/2003, privind Codul fiscal, prevede obligația persoanei care are în proprietate un mijloc de transport înmatriculat și înregistrat în România de a achita un impozit anual pentru mijlocul de transport respectiv.

Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 91 și 92 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, instanța urmează a respinge excepția invocată de către contestator, ca neîntemeiată, iar pe fond urmează a respinge, ca neîntemeiată, atât contestația la executare, cât și cererea de chemare în garanție a numitului S. P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului la executare al intimatei, iar pe fond respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. P., din Iași, ., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat Căcescu G. G. din Iași, ., nr. 20 B, în contradictoriu cu intimata Municipiul Iași – Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr. 11, precum și cererea de chemare în garanție a numitului S. P., Poliția Orașului P. Iloaiei din localitatea P. Iloaiei, ., județ Iași.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2014.

Președinte, Grefier,

M. O. M. A.

Red. M.O

Tehnored. M.A./19.09.2014/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3764/2014. Judecătoria IAŞI