Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 34014/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. E. I.
Grefier A. G. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent M. C. M. și pe intimat C. JUDEȚEAN IAȘI - GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU, având ca obiect plângere contravențională .
Instanța a reținut cauza spre deliberare și soluționare în data de 19.11.2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi când,
INSTANȚA,
În urma deliberării în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
Plângerea contravențională
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 21 octombrie 2013, sub nr._/189/2013, petentul M. M. a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.10.2013, intocmit de Garda Națională de Mediu – C. General.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că in urma deversărilor de apă menajeră și reziduală de la numita S. T., apa se scurge in aval, ajungând inspre două fântâni, motiv pentru care a solicitat Gărzii Naționale de Mediu – C. Județean Iași să facă verificări și să soluționeze această problemă.
A arătat că a fost sancționat injust intrucât pământul numit « deșeu » de către intimat a fost adus pentru a evita scurgerea apei menajere și pluviale in fântână. A precizat că pâmântul adus provine din demolarea unei construcții și că in mod greșit s-a reținut că nu a colaborat cu reprezentanții instituției ce a efectuat controlul.
A mai criticat și faptul că nu s-au reținut apărările acestuia.
A invocat petentul că el este cel care a solicitat sprijin din partea autorităților, in schimb a fost sancționat in mod abuziv.
În drept, petentul a invocat O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Plângerea contravențională a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Apărări formulate
Intimatul a formulat întâmpinare (fila 59), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
Intimatul a arătat că in data de 7 octombrie 2013, doi comisari din cadrul Comisariatului Județean Iași al Gărzii Naționale de Mediu, insoțiți de reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Iași și ai Administrației Bazinale de A. Prut – Bârlad, au efectuat un control neplanificat, ca urmare a sesizării petentului M. M.. Controlul a vizat amenajarea unui iaz pe terenul proprietate privată al vecinei petiționarului, numita S. T., ce produce disconfort vecinilor, astfel cum sunt prezentate faptele in sesizarea primită spre rezolvare.
S-a constatat că cele sesizate nu se confirmă, iar pe terenul cu destinație de domeniu public, situat in apropierea proprietăților S. și M. și in drumul comunal 983 din satul Gîrbești, . cele două fântâni ale d-lui M., nemonitorizate de DSP Iași, precum și o cantitate apreciabilă de deșeuri provenite din demolări construcții, amestecate cu deșeuri diverse la care s-au adăugat deșeuri vegetale de pe terenul agricol și de la producerea vinului –tescovină, dispersate spre gardul proprietății S. și dumul comunal 983.
A arătat că deși a fost somat petentul să curețe șanțurile de materialele vegetale sau de altă natură, acesta nu s-a conformat.
Ca urmare a celor constatate, a fost sancționat cu amendă in cuantum de 3000 lei, in conformitate cu prevederile art. 96 alineat 1 paragraf 15 din O.U.G. nr. 195/2005, privind protecția mediului.
În drept, intimatul a invocat prevederile O.U.G. nr. 195/2002, privind protecția mediului și O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
A solicitat judecata și in lipsa reprezentantului.
Probe
Petentul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: act identitate procesul verbal contestat, adresa de inaintare a procesului verbal, adresa inregistrată sub număr 3540/SCJ Iași/10.10.2013, adresa nr. 4980 din 18 septembrie 2013, cererea către Consiliul Local al comunei Țibana din 9 septembrie 2013, cererea adresată primarului . 14 august 2013, raspunsul nr. 4752 din 4 septembrie 2013, raspunsul nr. 2546/CJ Iași/11.07.2013, planșe foto și shițe (filele nr. 8-34).
Intimatul a depus la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială, fiind audiați martorii propuși de petent: G. I. și A. M., declarațiile acestora fiind atașate la dosar la filele nr. 85-86.
II. Soluția instanței
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/11.10.2013, întocmit de Garda Națională de Mediu – C. General, petentul M. M. a fost sancționat cu amendă in cuantum de 3000 lei.
S-a reținut că pe terenul cu destinație de domeniu public, situat in apropierea proprietăților fam. S. și fam. M. și in drumul comunal 983 din satul Gîrbești, . două fântâni ale d-lui M., nemonitorizate de DSP Iași, precum și o cantitate apreciabilă de deșeuri provenite din demolări construcții, amestecate cu deșeuri diverse la care s-au adăugat deșeuri vegetale de pe terenul agricol și de la producerea vinului –tescovină, dispersate spre gardul proprietății S. și dumul comunal 983.
Ca urmare a celor constatate, a fost sancționat cu amendă in cuantum de 3000 lei, in conformitate cu prevederile art. 96 alineat 1 paragraf 15 din O.U.G. nr. 195/2005, privind protecția mediului
Procesul verbal de contravenții nu a fost semnat de către petent, fiind incheiat in lipsa acestuia și nu a fost semnat nici de martori, intrucât s-a încheiat la sediu, unde se aflau doar persoane ce au calitatea de agenți constatatori.
Conform art. 34 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pronunțându-se, de asemenea cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese.
Din punct de vedere al temeiniciei procesului-verbal contestat, se reține că, potrivit art. 96 alineat 1 paragraf 15 din O.U.G. nr. 195/2005, privind protecția mediului Constituie contravenții și se sancționeazã cu amendã de la 6500 lei (RON) la 7000 lei (RON) pentru persoane fizice, și de la_ lei (RON) la_ lei (RON) pentru persoane juridice, încãlcarea urmãtoarelor prevederi legale:
g) obligația autoritãților administrației publice locale, precum și a persoanelor fizice și juridice, dupã caz, de a nu degrada mediul prin depozitãri necontrolate de deșeuri de orice fel.
Actul de constatare și sancționare criticat prin cererea introdusă în fața acestei instanțe este rezultatul constatărilor personale ale agenților constatatori, motiv pentru care, ca act administrativ, se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie. Această prezumție operează fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Întrucât este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de contravenție trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
Pe de altă parte, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție, prezumție care poate fi răsturnată până la proba contrară.
Reține instanța că petentul a recunoscut, chiar in plângerea formulată, că a depozitat in zonă pământ și materiale care provin din demolarea unei construcții, cu scopul de a împiedica scurgerea apei menajere și pluviale in fântânile amenajate in zonă.
Și martorii audiați, propuși de petent, au confirmat că acesta a adus pământ in zonă, in preajma unui canal, astfel incât să impiedice scurgerea apei ce provine de la vecina sa, S. T.. A relatat martora A. M. că a observat resturi de la producerea vinului, dar acestea au apărut in perioada de timp in care petentul nu se afla la domiciliu. A precizat și faptul că petentul nu depozitează gunoaie in zonă, iar cele două fântâni amenajate sunt intreținute de către acesta.
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că nu sunt motive de netemeinicie a procesului verbal contestat.
În ceea ce privește sancțiunea, aplicată de agentul constatator, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Pentru contravenția reținută, agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum de 3000 lei.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța apreciază că, în raport cu împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, circumstanțele personale ale petentului, scopul preventiv al sancțiunii contravenționale ar putea fi realizat prin aplicarea sancțiunii „avertisment”.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere că petentul este cel care a sesizat organele de control pentru a face verificări in zona in care își are domiciliul, că a depozitat in zonă pământ, și nu alte deșeuri, cu scopul de a împiedica apa pluvială și menajeră să afecteze calitatea apei din cele două fântâni pe care le-a amenajat și pe care le întreține.
Având în vedere aceste împrejurări, vârsta petentului, cuantumul ridicat al amenzii, faptul că intimatul nu a invocat și nici nu a făcut dovada că, petentul a mai fost sancționat pentru fapte similare, care să dovedească perseverență și rea - credință în săvârșirea aceluiași tip de contravenții, instanța va admite în parte plângerea formulată de petentul M. M..
Va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 11.10.2013 întocmit de către intimată, cu sancțiunea „avertisment”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admiteîn parte plângereacontravențională formulată de petentul M.M., CNP:_, domiciliat în ., jud. Iași împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 11.10.2013 în contradictoriu cu intimata Garda Națională de Mediu – C. General, cu sediul in București,Sector 3, ., . sediul procedural ales la C. Județean Iași, din Iași, . A, jud. Iași.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 3000 lei, aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 11.10.2013 întocmit de către intimată, cu sancțiunea „avertisment”.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, conform art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001. Cererea de apel de depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2014.
Președinte,Grefier,
I. R. ElenaMatei A. G.
Red. și tehnored.: I.E.R. – 22 decembrie 2014 / 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








