Contestaţie la executare. Sentința nr. 489/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 489/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 31567/245/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 489
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarele L. JENIȚA și P. A. C. și pe intimații I. V. și B. S. C. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la amânări fără discuții, a răspuns contestatoarea L. JENIȚA, personal, identificat cu CI . nr._, CNP_ și intimata I. V., prin reprezentant convențional, avocat B. R., în temeiul împuterniciri avocațiale pe care o depune la dosarul cauzei, lipsă fiind contestatoarea P. A. C. și intimatul B. S. C. I., prin reprezentanți legali sau convenționali.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței faptul că, prin serviciul registratură, reprezentantul convențional al contestatoarelor a depus declarația notarială autentică prin care contestatoarea P. A. C. declara că înțelege să renunțe la judecarea prezentei acțiuni.
Instanța ia act că prenumele corect al contestatoarei L. este Jănița și nu Jenița cum în mod greșit a fost consemnat, sens în care dispune rectificarea corespunzătoare a citativului încheierii de ședință.
Instanța ia act de depunerea pentru acest termen de judecată de către contestatoarea P. A. a unei declarații notariale, prin care declara că înțelege să renunțe la judecarea prezentei acțiuni și acordă cuvântul asupra acestei cereri de renunțare.
La interpelarea instanței, contestatoarea L. JĂNIȚA arată că înțelege să renunțe la judecarea prezentei contestații la executare și că înțelege efectele produse de acest act de dispoziție.
Reprezentantul convențional al intimatei I. V. solicită a se lua act de poziția procesuală a contestatoarelor de renunțare la judecarea prezentei acțiuni.
La interpelarea instanței, reprezentantul convențional al intimatei I. V. arată că nu solicită obligarea contestatoarelor la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța ia act de concluziile părților și rămâne în pronunțare asupra cererilor de renunțare la judecată formulate de contestatoare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei contestații la executare, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 1.10.2013, contestatoarele L. Jănița și P. A. C. în contradictoriu cu intimații I. V. și B. S. C. I. au solicitat instanței de judecată admiterea contestației formulate împotriva încheierii nr. 1 din 19.09.2013 de fixare a cuantumului cheltuielilor de executare în dosarul de executare 1250/2013.
În motivarea în fapt a contestației, s-a arătat că obligațiile menționate în titlul executoriu au fost îndeplinite de bunăvoie, cu mult înainte de fixarea cuantumului cheltuielilor de executare, astfel încât acestea nu se justifică în totalitate. Se subliniază că există două obligații stabilite de titlul executoriu, dintre care cea de lăsare în deplină proprietate și posesie a unei suprafețe de teren, cu privire la care contestatoarele s-au raliat întocmai, aspect ce poate fi verificat pe baza procesului de situație. Cu privire la suma solicitată cu titlul de onorariu avocat ( 700 lei), aceasta este superioară sumei de bani ce trebuie achitată ( 625 lei), figurând ca disproporționată în raport de actele efective ale executării silite. S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, cadre foto, fiind invocate în drept prevederile art. 701 NCPC.
Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, somație și dovadă comunicare, încheierea contestată, sentința civilă 8572/19.04.2012 în baza căreia a fost încuviințată executarea silită, încheierea de încuviințare executare silită.
La data de 24.10.2013, contestatorii au depus o taxă de timbru de 297 lei și au precizat că înțeleg să se judece atât cu intimata cât și cu B..
S-a fixat prim termen de judecată la data de 13 decembrie 2013, pentru când a fost anexat dosarul de executare. În cadrul ședinței publice din data de 13 decembrie 2013, s-a solicitat un termen pentru depunerea cererilor de renunțare la judecată.
În cadrul ședinței din data de 17 ianuarie 2014, s-a prezentat personal L. Jănița, declarând neechivoc, după ce i-au fost explicate consecințele că înțelege să renunțe la prezenta cerere de chemare în judecată și a fost depusă o cerere scrisă, autentificată la notar de renunțare la judecată de către P. A. C.. Instanța a luat act de aceste aspecte și a acordat cuvântul asupra manifestării de voință a reclamantelor. Avocatul ales al intimatei I. a declarat că este de acord cu această manifestare de voință și solicită instanței să ia act de principiul disponibilității. Instanța a rămas în pronunțare asupra cererilor contestatoarelor.
Analizând cererea contestatoarelor de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:
În acord cu prevederile art. 406 NCPC, reclamantul (contestatorul) poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal, sau prin mandatar cu procură specială. Dacă cererea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, la solicitarea pârâtului se vor acorda cheltuielile de judecată efectuate de acesta. Dacă renunțarea se realizează la primul termen de judecată, aceasta nu se poate realiza decât cu acordul expres sau tacit al părților.
Din cercetarea situației de fapt rezultă că cererile de renunțare, ca manifestare plenară a principiului disponibilității ce caracterizează procesul civil, au fost realizate cu respectarea condițiilor de formă stabilite de lege, ambele fiind realizate persona, una prin declarație notarială consemnată, iar cea de-a doua verbal în fața instanței. mai mult, se poate observa că la termenul anterior, instanța a consemnat expres intenția contestatoarelor de a renunța la judecată și prezentarea renunțării în forma prevăzută de lege pentru termenul ulterior, fără a exista nici un fel de opoziție din partea intimaților.
Astfel, instanța apreciază ca îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de lege, referitoare la condițiile de formă, fond și termenul de realizare a cererii de renunțare și va lua act în consecință de de renunțarea la judecată în cadrul acțiunii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarele L. Jănița și P. A. C., precum și de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecată în cadrul acțiunii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarele L. Jănița, domiciliată în . și P. A. C., domiciliată în Suceava, ., ., . în contradictoriu cu intimații I. V., cu domiciliul în P., ., județ Hunedoara și B. S. C. I., cu sediul în Iași, ..27, ., județ Iași.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată aferente.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
6 ex, 28.01.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 233/2014. Judecătoria IAŞI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 6335/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








