Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 25666/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 18 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
GREFIER M. P.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator A. V. și pe intimat B. T. SA PRIN SUCURSALA IASI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru 04.12.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru 11.12.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.07.2014, sub nr. de dosar_, contestatorul A. V. a formulat în contradictoriu cu intimata B. T. S.A., prin Sucursala Iași contestație la executare și a solicitat instanței să dispună anularea executării silite înseși ce formează obiectul dosarului de executare silită nr.285/2014 al B. I. și S.. A solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a motivat contestatorul că, împreună cu soția sa, a contractat, în anul 2007, un credit la B. T.. Creditul a fost declarat scadent anticipat din cauza întârzierilor înregistrate la plata ratelor și s-a trecut la executarea sa silită fără însă să-i fie comunicată notificarea de declarare a scadenței anticipate, situație în care creanța urmărită nu are caracter exigibil.
Contestația este formulată în termenul legal, având în vedere că în luna aprilie 2012 și-a schimbat domiciliul și a aflat despre executarea silită abia în urma informației primite de la terțul poprit FEG Iași, la data de 07.07.2014.
În drept, au fost invocate disp. art.662 alin.4 C.pr.civ. și art.703 C.pr.civ.
Alăturat cererii, a anexat înscrisuri, în copii certificate, f.5-14.
Contestația a fost legal timbrată.
Intimata B. T. S.A., prin Sucursala Iași a formulat întâmpinare care a fost înregistrată la dosar la data de 03.09.2014 prin care a solicitat respingerea contestației motivat, în esență, de următoarele considerente: În baza contractului de credit nr.1937/05.10.2007 a acordat numitei A. E. un credit în valoare de 60.000 lei, credit garantat cu contract de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare și soldului contului curent încheiat cu d-na A. E., nr. 1937/CES/01/05.10.2007 și cu contract de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare nr. 1937/CES/02/05.10.2007, încheiat cu A. V..
În calitate de garant al împrumutatului, A. V. s-a obligat în solidar cu clientul la rambursarea întregii creanțe, renunțând, în mod expres la beneficiul de diviziune și discuțiune (art.3 alin.4 din contract).
Contestația la executare este neântemeiată, având în vedere că, potrivit clauzei prevăzută la art.7.1 din contractul de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare încheiat cu contestatorul, în situația apariției unui caz de culpă, banca avea posibilitatea să declare scadența anticipată și să inițieze procedura de executare silită, fără mai fie necesară vreo autorizație sau notificare prealabilă a debitorului și/sau a garantului. Cu toate acestea, împrumutatul, A. E. a fost notificat la adresa menționată în contract.
Alăturat întâmpinării, a anexat înscrisuri, în copie, f.33-43.
La solicitarea instanței, B. I. D. și S. C. I. a comunicat copia certificată a dosarului de executare nr.285/2014.
A fost administrată proba cu înscrisurile depuse în copie la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La solicitarea creditoarei B. T. S.A., prin Sucursala Iași, a fost începută executarea silită a contestatorului pentru recuperarea creanței în valoare totală de 55.026,97 lei, executare ce formează obiectul dosarului nr. 285/2014 al B. I. D. și S. C. I..
Titlul executoriu îl constituie contractul de credit nr.1937/05.10.2007, încheiat între B. T. S.A., împrumutător, A. E., împrumutat și A. V., garant, pentru un credit în valoare de 60.000 lei.
Creditul a fost garantat cu contractul de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare și soldului contului curent încheiat cu A. E., nr. 1937/CES/01/05.10.2007 și cu contractul de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare nr. 1937/CES/02/05.10.2007, încheiat cu A. V..
Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din 04.03.2014, pronunțată în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a debitorului-garant A. V., în temeiul contractului de credit nr.1937/05.10.2007.
Constată instanța că nu a fost încuviințată executarea silită a debitorului-garant A. V. și în temeiul contractului de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare nr. 1937/CES/02/05.10.2007, încheiat de B. T. S.A. cu A. V.. De altfel, creditoarea nu a solicitat executarea și în temeiul contractului de garanție, ci doar în temeiul contractului de credit.
Potrivit clauzelor contractului de credit, A. V., în calitate de garant, s-a obligat să răspundă solidar cu împrumutatul pentru plata sumelor datorate băncii, renunțând la beneficiul de diviziune și discuțiune (art.3).
Astfel, față de clauzele contractului de credit, instanța reține că instituția bancară poate demara executarea silită direct împotriva debitorului-garant pentru întreaga creanță.
Cu toate acestea, din interpretarea art.5 din condițiile generale de acordare a creditului, anexă la contract, reiese că anterior începerii executării silite a debitorului-garant, era necesară notificarea acestuia cu privire la declararea scadenței anticipate a debitului și comunicarea, de către creditoare, a debitului restant.
Potrivit clauzei prevăzute la art. 5 din condițiile generale de acordare a creditului, „în orice moment după apariția unui caz de culpă, B. poate, după caz, printr-o notificare scrisă dată Clientului, de plin drept și fără îndeplinirea vreunei formalități judiciare sau extrajudiciare, să ia oricare din următoarele măsuri”.
Reține instanța că în situația în care executarea silită a garantului ar fi avut loc și în temeiul contractului de garanție reală mobiliară asupra creanțelor existente sau viitoare nr. 1937/CES/02/05.10.2007, potrivit clauzei prevăzute la art.7.1 din contractul de garanție, nu ar fi fost necesară notificarea prealabilă a debitorului și/sau garantului.
Prin urmare, creanța pentru care a fost demarată executarea silită a debitorului-garant nu are caracter exigibil, în sensul disp. art.662 alin.4 C.pr.civ., considerent pentru care se impune anularea executării silite față de disp. art.662 alin.1 coroborat cu disp. art.703 C.pr.civ.
În temeiul disp. art.453 C.pr.civ., va obliga intimata să achite contestatorului 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, celelalte cheltuieli urmând a fi solicitate pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul A. V., având CNP_, cu domiciliul în ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata B. T. S.A., prin Sucursala Iași, având J_ și CUI RO_, cu sediul în Iași, ., clădirea United Business Center 4, jud. Iași.
Anulează executarea silită însăși pornită împotriva contestatorului A. V. la cererea intimatei B. T. S.A. în dosarul de executare 285/2014 al B. I. D. și S. C. I..
Obligă intimata să achite contestatorului 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.12.2014.
Președinte, Grefier,
M.G.T.M.P.
Red./Tehnored. M.G.T.
4 ex. /26.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria IAŞI | Evacuare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








