Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 21101/245/2012*
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 13 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. C.
GREFIER - A. E.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. C., în contradictoriu cu pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR A COMUNEI POPEȘTI și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR IAȘI, având ca obiect ,,fond funciar rectificare TP˝.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 29.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 06.10.2014, când pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.10.2014 când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr._ 09.07.2013 cererea formulată de reclamanta D. C. în contradictoriu cu pârâtele C. jud. Iași de fond funciar și C. locală de fond funciar Popești, aceasta solicitand ca prin hotărare judecătorească să se dispună rectificarea Titlurilor de proprietate nr._/08.07.2004 respectiv nr._/26.11.1996.
În motivare a arătat reclamanta că este proprietară a terenurilor conform titlurilor de proprietate menționate, dar în urma măsurătorilor topografice realizate pentru întocmirea schiței în vederea întabulării dreptului său precum și a planurilor parcelare la nivelul Comunei Popești s-au constatat neconcordanțe ale datelor cadastrale .
În drept au fost invocate disp. art. 58 din Legea nr.18/1991, Titlul XII din Legea nr.247/2005 .
La cerere au fost anexate înscrisuri certificate” conform cu originalul”(f. 6-9).
Legal citată parata C. jud. Iași de fond funciar a formulat și depus întampinare, prin care a invocat disp. art. 5 din HG nr.890/2005, potrivit cărora comisiile locale sunt cele care stabilesc mărimea și amplasamentul suprafețelor de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate și îndeplinesc toate celelalte activități premergătoare emiterii titlurilor de proprietate .
A arătat parata că titlurile se semnează după efectuarea verificărilor de către OCPI, deci comisia jud. nu are vreo culpă în privința stabilirii amplasamentului, neputand fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată.
La solicitarea instanței a fost înaintată la dosar documentația ce a stat la baza emiterii Titlurilor de proprietate nr._/08.07.2004 și nr._/26.11.1996 (f.16-40), în timp ce OCPI Iași a răspuns celor solicitate prin adresa nr._/856/11.01.2013 la care a anexat înscrisuri (f.46-55).
În cauză în afara înscrisurilor depuse la dosar a fost efectuată o expertiză topo de către d-na expert Ș. M., cu privire la care OCPI Iași a emis procesele verbale de recepție nr.1163/12.06.2013 respectiv nr.1235/17.06.2013, declarand admisă lucrarea.
Prin sentința civilă nr._/14.10.2013 a Judecătoriei Iași a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa prezenta cauză, iar prin Decizia civilă nr. 317/07.03.2014 a Tribunalului Iași a fost admis recursul promovat de D. C. și dispusă casarea sentinței mneționate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că în speță nu reiese vreo eroare materială ci se tinde la modificarea Titlului de proprietate sub aspectul datelor cadastrale înscrise în acesta.
În rejudecare cauza a fost înregistrată la Judecătoria Iași sub nr._ iar din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
În baza prevederilor Legii nr.18/1991 reclamanta D. C. a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 5,4000 ha teren pe raza satului și comunei Popești, înscris în Titlul de proprietate nr._/ 26.11.1996 (f.6) și pentru suprafața totală de 3,0349 ha teren pe raza satului și comunei Popești, înscris în Titlul de proprietate nr._/08.07.2004 (f.7) iar din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză reiese că în cuprinsul celor două titluri de proprietate au fost înscriși în mod eronat indicatorii cadastrali pentru unele suprafețe, rezultând totodată și existența în fapt a unor diferențe la măsurătoare .
Astfel, în cuprinsul Titlului de proprietate nr._/26.11.1996 în extravilan suprafața totală de_ mp teren are în mod corect întinderea de_ mp și figurează înscrisă în T 28/1 . loc de T28/1 . cum a fost înscrisă, în timp ce în cuprinsul Titlului de proprietate nr._/08.07.2004 suprafața totală de_ mp, ce apare înscrisă în T28/1 . măsoară în realitate_ mp și se compune din următoarele parcele, toate aflate în T28/1: . suprafața de 4892 mp; . de 362 mp; . suprafața de_ mp; . suprafața de_ mp; . suprafața de 795 mp; . suprafața de 2338 mp.
A menționat expertul că vecinătățile sunt cele din planul situație anexă 1 la raport, iar reclamanta a stăpânit suprafețele de teren așa cum au fost corect identificate prin raport, pană la momentul încheierii contractului de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 1387/2006, cu mențiunea acestuia că, în opinia sa, este posibilă rectificarea Titlurilor de proprietate.
Potrivit disp. art. 55 alin 2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicată, modificată și completată, „ (2) Dispozițiile alin. (1) se aplica și în cazul în care comisia județeana a emis, după încheierea procedurii de definitivare a activității sale, acte administrative contrare propriei hotărâri, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile. „ în timp ce art. 36 alin 1 teza a I - a din HG nr. 890/2005, redat anterior, arată că titlurile sunt emise în baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.
În condițiile în care prin Decizia civilă nr. 317/07.03.2014 a Tribunalului Iași s-a statuat că, în speță, obiectul judecății este dat de necesitatea modificării Titlurilor de proprietate sub aspectul datelor cadastrale, iar probatoriul administrat dovedește temeinicia pretențiilor reclamantei instanța,având în vedere și disp. art.58 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va admite cererea.
Astfel, va obliga pârâtele la rectificarea Titlurilor de proprietate nr._/26.11.1996 respectiv nr._/08.07.2004, emise pe numele reclamantei, conform celor constatate de expert prin lucrarea sa și expuse anterior în situația de fapt, cu mențiunea că, în mod evident, rectificările ce se vor opera modifică și suprafața totală din cele două titluri cu suprafața de 3808 mp, ce va fi scăzută din suprafața totală de 5,4000 ha cuprinsă în Titlul de proprietate nr._/26.11.1996 (ca urmare a diminuării suprafeței totale de_ mp extravilan) și adăugată concomitent la suprafața totală din cel de al doilea titlu, avand nr._/08.07. 2004 ( ca urmare a modificării, conform măsurătorii expertului, a suprafeței totale de_ mp extravilan).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta D. C., cu domiciliul ales în Iași, ..24, ., parter, la Cabinet avocat U. C., în contradictoriu cu pârâtele C. jud.Iași de fond funciar și C. locală de fond funciar Popești.
Obligă pârâtele la rectificarea Titlului de proprietate nr._/26.11.1996 emis pe numele reclamantei pentru suprafața totală de 5,4000 ha, pe raza teritorială a comunei Popești, prin inscrierea corectă a amplasamentului suprafeței din T 28/1 extravilan ., în T 28/1 ., cu suprafața de_ mp în loc de_ mp.
Obligă pârâtele la rectificarea Titlului de proprietate nr._/08.07.2004 emis pe numele reclamantei pentru suprafața totală de 3,0349 ha, pe raza teritorială a comunei Popești, prin inscrierea corectă a amplasamentului suprafeței totale din T 28/1 extravilan ., de_ mp, cu următoarele suprafețe, astfel:
- suprafața de 4892 mp teren în extravilan T 28/1 .;
- suprafața de 362 mp în extravilan T 28/1 .>
- suprafața de_ mp în extravilan T 28/1 .;
- suprafața de_ mp în extravilan T 28/1 .>
- suprafața de 795 mp în extravilan T28/1 .>
- suprafața de 2338 mp în extravilan T28/1 . vecinătățile arătate în plan situație - anexa nr.1 la raportul de expertiză efectuat în cauză de d-na expert Ș. M..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2014.
Președinte, Grefier,
C.C. E.A.
Red. Pr.C.C.
4 ex./14.01.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 5733/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








