Obligaţie de a face. Sentința nr. 7638/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7638/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 17202/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 28 Mai 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. N.

Grefier: P. T.

Sentința civilă nr. 7638/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. M. C., B. P. și pe pârâta ., având ca obiect obligație de a face constatare caracter abuziv clauză; restituire sumă -Lg.193/2000; O.G. 50/2010.

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde avocat S. D., pentru reclamanți, și avocat B. A., pentru pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocat S. D., pentru reclamanți, depune precizări în scris privind cuantumul comisionului solicitat a fi restituit.

Arată mandatarii avocați ai părților că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocat S. D., pentru reclamanți, formulează concluzii de admitere a acțiunii, constatarea caracterului abuziv a clauzelor prevăzute de art. 5 lit. a, art. 3.5 din condițiile generale ale convenției, art. 2 pct. b din actul adițional, restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de risc și cheltuieli de judecată.

Avocat B. A., pentru pârâtă, solicită respingerea acțiunii, să se ia act de răspunsul reclamanților la interogatoriu și să fie avută în vedere împrejurarea că nu s-a făcut dovada creării unui dezechilibru contractual. Arată că menține concluziile asupra fondului cauzei formulate anterior.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30 mai 2013, sub nr._ reclamanții B. M. C. și B. P., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzei 5 lit. a din convenția de credit nr._/19.06.2008 și art. 2 pct.b din actul adițional nr. 4/29.09.2013, să oblige pârâta la restituirea sumei de 5458,61 CHF reprezentând comisioane încasate in temeiul clauzei 5 lit. a, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată s-a arătat că la data de 19.06.2008, între părți a intervenit convenția de credit nr._/19.06.2008, prin care reclamanții au fost împrumutați de către pârâtă cu suma de_ CHF, garantat cu garantat cu ipotecă în favoarea băncii asupra imobilului apartament nr.25, situat în Iași, județul Iași, ., ..B, . cadastral 137/2/VII/25, intabulat în Cartea Funciară nr._ a localității Iași. Suma de restituit conform acestui Plan de Rambursare, la finalul contractului de credit este în cuantum de_ CHF, sumă în care este inclusă dobânda dar și comisionul de risc, devenit ulterior comision de administrare. Ulterior, la data de 29.09.2011 a fost semnat Actul adițional nr.4/29.09.2008 care, la art. 2 modifică denumirea comisionului de risc în comision de administrare și diminuează acest comision la 0,11% . Convenția de creditare, Condițiile de Creditare, Actele adiționale semnate reprezintă contracte tip, de aderare, nici una din clauzele contractuale nefiind negociate cu pârâta, ca urmare a faptului că la data contractării aveam nevoie de suma de bani împrumutată, aspect care plasează contractul și convenția în sfera contractelor tipice, abuzive, impuse consumatorului spre semnare, singura discuție purtată cu banca fiind cea în privința bonității, a perioadei de derulare a creditului și a garanției.

Pârâta a fost convocată la conciliere, în condițiile art. 720 indice 1 cod procedură civilă, în privința punctelor notificate a fi discutate în cadrul concilierii în data de 18.04.2013, ora 14, la sediul Cabinetului de avocat D. S., ocazie cu care s-a încheiat un Proces Verbal de Conciliere în lipsa reprezentantului .>

S-a apreciat că în privința clauzei 5 a, care prevede comisionul de risc, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege - (art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, pentru a putea fi considerata drept o clauza abuziva: nu a fost negociata direct cu consumatorul;creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor; nu s-a explicat . inteligibil care este serviciul oferit in schimb.

S-a invocat totodată și practica judiciară, respectiv soluția pronunțată în dosarul_/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 București, prin care a fost admisă Sesizarea formulată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului în contradictoriu cu pârâta din prezenta cauză și s-a constatat existența clauzelor abuzive în contractele de creditare supuse analizei instanței, dar și cauza Murciano Quintero, C-240/98 Curtea c a statuat că „ trebuie constat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punct ele vedere al echilibrului contractual și al forței de negociere, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora".

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 193 / 2000, ale legii 190/1999 și OUG 50/2010, Directiva 93/13. Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: împuternicire avocațială, proces verbal conciliere directă, extras de cont, convenția de credit nr._/19.06.2008, grafic de rambursare, act adițional nr. 1/19.06.2008, act adițional nr. 2/_, petiția nr. 9291/13.09.2009, act adițional nr. 4/29.09.2011, petiția nr. 4504/26.05.2012.

Cererea de chemare în judecată a fost semnată și susținută în fața instanței de mandatar avocat S. D., în baza împuternicirii avocațiale IS/_/2013.

La data de 03.07.2013, prin serviciul Registratură, pârâta a formulat și depus întâmpinare, solicitându-se respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecata. Pe cale de excepția s-a invocat netimbrarea cererii, și inadmisibilitatea formulării apărărilor pe Legea 193/2000. Pe fondul cauzei s-a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 193/2000, iar clauza 5a nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată abuzivă, fiind negociată și necreând acel dezechilibru semnificativ. Pârâta a mai susținut că anularea clauzelor indicate nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor.

În dovedire pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților și o expertiză evaluatorie a bunului.

Pârâta a fost reprezentată de mandatar avocat A. B., conform împuternicirii avocațiale .?_/2013.

Pe baza întâmpinării comunicate, reclamanții au formulat și depus răspuns la întâmpinare, prin care a răspuns în scris excepției invocate, dar și apărărilor formulate.

În cadrul ședinței publice din data de 02 octombrie 2013, instanța a respins excepția netimbrării, pentru considerentele reținute în încheierea de la acel termen de judecată, în timp ce excepția inadmisibilității a fost calificată ca fiind o apărare de fond. Pe parcursul judecății au mai fost depuse la dosar precizări și dovezi privind valoarea comisionului de risc achitat.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri și cea cu interogatoriul reclamanților.

Analizând susținerile părților, raportat la probatoriul administrat, instanța

constată următoarele:

La data de 19 iunie 2008, între părți a intervenit convenția de credit nr._, prin care reclamanții au contractat un credit, cu garanție reală imobiliară, în valoare de 60590CHF, cu o perioadă de rambursare de 300 luni și o dobândă fixă de 3,99% pe an. În același sens, prin clauza 5 lit. a din capitolul „condiții speciale”, părțile au prevăzut, respectiv au semnat perceperea unui comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, pe toată perioada de derulare, la data scadenței fiecărei rate în parte. Suma de restituit conform acestui Plan de Rambursare, la finalul contractului de credit este în cuantum de_ CHF, sumă în care este inclusă dobânda dar și comisionul de risc, devenit ulterior comision de administrare. Ulterior, la data de 29.09.2011 a fost semnat Actul adițional nr.4/29.09.2008 care, la art. 2 modifică denumirea comisionului de risc în comision de administrare și diminuează acest comision la 0,11% .

Instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamantă și pârâtă intră sub incidența Legii 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.

Cu privire la criteriile ce pot și trebuie să fie utilizate de instanță în analiza concretă a unei clauze ce prezintă caracter abuziv, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Astfel, clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului (parte a prețului, astfel cum susține instituția creditoare), ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din lege cu consecința imposibilității analizării caracterului abuziv.

Totuși, art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci face referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului în aceeași manieră cu dobânda curentă, care este percepută conform pct. 3.1, adică tot pentru creditul acordat. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc. Nicăieri în convenția părților sau în condițiile speciale sau generale ale convenției, acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condițiile în care pârâta a beneficiat expres de garanții imobiliare constituite în favoarea sa, iar reclamanta a încheiat o poliță de asigurare pentru acest imobil, pe care a cesionat-o pârâtei, poliță menită să acopere toate riscurile.

Rezultă că instituția creditoare percepe două tipuri de costuri pentru unul și același serviciu prestat, fără a explica în mod corespunzător scopul distinct al dobânzii de rata comisionului de risc.

În ceea ce privește susținerea că reclamanții a avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce îi reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și a fost de acord prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.

Astfel, instanța apreciază că includerea doar la nivel declarativ de către pârâtă a comisionului de risc în “prețul contractual”, fără ca din convenția părților să se poată decela serviciul/contraprestația căruia îi corespunde această sumă de bani și care este de esența prețului, nu poate împiedica analiza caracterului eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției, astfel că, prin prisma art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, sarcina probei faptului că această clauză ar fi fost negociată cu reclamanții îi revenea, prin raportare și la dispozițiile art.1169 cod civil Pentru a dovedi această împrejurare pârâta a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamanților, fiind efectiv luat interogatoriul reclamanților. Din răspunsul acestora la întrebarea nr. 6 instanța reține că pârâta nu a negociat cu reclamanții clauza privind comisionul de risc, nici în mod direct și nici prin informarea clară a acestora asupra implicațiilor acestei clauze, reclamanții fiind direcționați către banca pârâtă de către firma de la care urma să achiziționeze autoturismul. De altfel, în condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), iar funcția acestui comision a fost explicată de pârâtă, nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.

Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauza cu reclamanții, iar împrejurarea că reclamanții nu au cerut lămuriri cu privire la clauzele contractuale nu poate fi interpretată ca negociere, astfel că instanța constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit, mai este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art. 2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei garanții mobiliare asupra autoturismului menționat în contract. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui mobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.

De asemenea, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit nr._/19.06.2008.

Având în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata nulitatea absolută parțială a convenției de credit nr._/19.06.2008, cu privire la clauza de la punctul 5 lit. a, vizând „Comisionul de risc”.

Împrejurarea că pârâta a redenumit comisionul de risc drept comision de administrare, arată în mod clar că aceasta a dorit să înlăture deficientele inițiale pentru a conferi o aparentă legalitate comisionului inițial. Cu toate acestea, instanța apreciază că redenumirea unei clauze nu poate înlătura caracterul abuziv al acesteia, adăugarea unei definiții noi acesteia pentru a conferi o aparenta legalitate nefiind de natură a suplini ceea ce inițial a lipsit clauzei respective.

Astfel, comisionul de administrare, redenumit prin Actul adițional implementat tacit își păstrează caracterul abuziv și nelegal, prin prisma faptului că sub denumirea unui comision permis de lege Banca a perpetuat perceperea unui cost lipsit de contraprestație, fără a fi fost corect explicat consumatorilor, în lipsa unei negocieri.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc/comision de administrare și s-a dispus anularea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc/comision de administrare, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. În consecință, pârâta poate fi obligată la restituirea, către reclamanți, a contravalorii comisionului deja achitată.

Întrucât constatarea caracterului abuziv al clauzei care consacră comisionul de risc s-a datorat faptului că banca nu oferea o contraprestație veritabilă în schimbul perceperii acestui comision, nu se pune problema restituirii acestei contraprestații, astfel că nu poate funcționa nici excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității. De altfel, pârâta nu poate invoca propria sa culpă, pentru a obține exonerarea de la restituirea valorii comisionului de risc achitat.

În consecința instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor achitate cu titlu de comision de risc/administrare, neputând reține că aceștia nu ar fi achitat sumele indicate în petitul acțiunii, în condițiile în care plățile lunare pe care trebuie să le efectueze reclamanții, conform graficului de rambursare, includ în mod obligatoriu și sumele percepute cu titlu de comision de risc, la dosar s-a depus adresa nr._/19.06.2008, potrivit căreia suma achitată de către reclamanți cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convenției de credit și până la data de 05.09.2011 este de 4411,65 lei. De la data de 30.09.2011 până la data 30.05.2013 a fost achitat un comision de administrare de 1894,70 CHF.

Față de cele reținute, instanța ca constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art.5 lit. a din Convenția de credit nr._/19.06.2008 și art.3. 5 din condițiile generale la convenția de creditare, precum și a clauzei de la art. 2 pct. b din actul adițional nr.4 din 29.09.2011, și va obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 4411,65 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat în perioada 30.06._11 și suma de 1419,51 CHF, reprezentând comision de risc, redenumit comision de administrare, achitat în perioada 30.09._13.

Având în vedere soluția ce urmează a fi promovată cererii principale, în temeiul dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, constatând îndeplinite condițiile de culpă procesuală a pârâtei și dovedire a cheltuielilor pretins a fi efectuate, instanța urmează a admite cererea reclamanților și a dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei, reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței nr. 1203/08.01.201.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanții B. M. C., CNP_ și B. P. CNP_, domiciliați în Iași, ., ., ., județul Iași, și domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat D. S., cu sediul în Iași, ., . Iași, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în București, ., . 10, sector 2, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, și în registrul Bancar sub nr. RB-PJR-048/2000, CUI_..

Constată nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art.5 lit. a din Convenția de credit nr._/19.06.2008 și art.3. 5 din condițiile generale la convenția de creditare, precum și a clauzei de la art. 2 pct. b din actul adițional nr.4 din 29.09.2011, încheiate între B. M. C. și B. P., în calitate de împrumutați, și S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de Bancă.

Obligă pârâta să restituie reclamanților B. M. C. și B. P. suma de 4411,65 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat în perioada 30.06._11 și suma de 1419,51 CHF, reprezentând comision de risc, redenumit comision de administrare, achitat în perioada 30.09._13.

Obligă pe pârâta să plătească reclamanților B. M. C. și B. P. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 683/17.12.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se

la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

.

5Ex./04.08.2014

Red./Tehnored. M.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 7638/2014. Judecătoria IAŞI