Obligaţie de a face. Sentința nr. 1266/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1266/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 26249/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1266/2014
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE T. G.
Grefier M. C. M.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamant L. C. L. și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari . ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . S.C. TERMOSERVICE S.A., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine de pe lista de ședință, se constată lipsa părților.
Instanța față de lipsa părților pentru a respecta dreptul la apărare al acestora, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată faptul că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante ,după care,
Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției de perimare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 28.08.2012, sub număr de dosar_ reclamantul L. C. L. a chemat în judecată pârâtul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . obligarea pârâtului la recalcularea debitului datorat pentru apartamentul nr.19 situat în Iași, ., . I, . a penalităților aferente perioadei 2007 – 2012.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul datorează sumele menționate pe listele de plată a întreținerii aferente intervalului 2007 – 2012 în raport de soluțiile pronunțate de Judecătoria Iași în contradictoriu cu asociația de proprietari pârâtă, precum și în raport de sentința pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010.
Deși i s-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei precizări scrise cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nu a formulat precizările solicitate.
Prin încheierea din data de 22.11.2012 instanța a dispus suspendarea judecării prezentei cauze in baza art. 1551 C. proc. civ, măsura fiind dispusă ca urmare a faptului că reclamantul nu a depus la dosar precizările solicitate de instanță, astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, ceea ce a condus la imposibilitatea continuării judecății.
Instanța a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol în vederea constatării perimării cererii de chemare în judecată.
În acest sens, instanța a dispus citarea părților pentru termenul stabilit, cu mențiunea că se va discuta perimarea cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate instanța reține că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22.11.2012, când prin încheiere instanța a dispus suspendarea judecării cauzei și de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina acestora.
Conform art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul că este atât o sancțiune procedurală, de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței, vreme îndelungată, în judecată.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții. Aceasta este o chestiune de fapt, care trebuie analizată de la caz la caz și dovedită.
În prezenta cauză, pricina a rămas în nelucrare din culpa reclamantului, care nu a depus la dosarul cauzei precizările solicitate de instanță, astfel cum i s-a pus în vedere prin citație.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cererii mai mult de un an, instanța urmează să admită excepția perimării și să constate perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul L. C. L., cu domiciliul în Iași, ., . I, ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . sediul în Iași, ., jud. Iași.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2014.
Președinte, Grefier,
RED.G.T./TEH .G.T.
4ex/24.03.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 381/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 8897/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








