Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 31757/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier L. L.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant P. F. și pe pârât P. C., având ca obiect ordonanță președințială stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, pricina a rămas în pronunțare la termenul de judecată din data de 28.10.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când, din lipsa de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi când,
INSTANȚA,
Asupra excepției de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul P. F. a chemat in judecată pe pârâta P. C. solicitând a se dispune, pe cale de ordonanță președințială obligarea acesteia la a-i permite să aibă legături personale cu minorul P. T., născut la 09.10.2010 .
În motivarea actiunii, reclamantul a arătat că este căsătorit cu pârâta, fiind despărțiți în fapt, iar aceasta nu îi permite să aibă legături personale cu minorul P. T., născut la 09.10.2010. În cadrul acțiunii, reclamantul a formulat și un program de vizitare a minorului,solicitând aprobarea acestuia pe calea prezentei proceduri.
În drept, reclamanta a invocat disp.art. 996 si urm. Noul C. de Proc. civ., art. 401 Cod Civil, art. 17 alin. 1 din Legea 272/2004.
Atasat cererii, a depus in copie inscrisuri .
Pârâta au formulat intâmpinare, în principiu fiind de acord cu stabilirea unui program de vizitare, dar nu cu cel propus de reclamant, totodată formulând un alt program.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect judecarea cererii formulate de reclamantul P. F. care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. C. a se dispune, pe cale de ordonanță președințială obligarea acesteia la a-i permite să aibă legături personale cu minorul P. T., născut la 09.10.2010 .
În baza art. 107 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Iași, invocată de către pârâtă la primul termen de judecată .
Instanța reține că potrivit art. 94 pct. 1 lit. a din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 106 alin. 1, 107 alin. 1 și 265 cod civil și ale art. 114 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să judece cauzele având ca obiect „legături personale cu minorul” este judecătoria din circumscripția domiciliului minorului.
Instanța constată că, pârâta domiciliază în fapt, împreună cu minorul, conform anchetei sociale aflată în la filele 25 -27 ale dosarului cauzei în Mun. V., Jud. V..
Întrucât în acest context nu acționează vreuna din regulile competenței teritoriale alternative prevăzute la art. 113 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, este competentă a soluționa cauza instanța pe a cărei rază teritorială domiciliază efectiv pârâta, respectiv în a cărei rază se află Mun. V., Jud. V. .
Întrucât Mun. V., Jud. V. este arondată Judecătoriei V. potrivit HG 337/9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanța în temeiul art.158 al.1 și 3 C.pr.civ., cu referire la art. 32 al.2 din O.G.nr.2/2001 va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași invocată de către pârâtă.
Declină cauza spre competentă soluționare către Judecătoria V..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
C. IulianLeontescu L.
Red./tehn./C.I./ 4ex./18.11.2014
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 635/2014.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3329/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








