Plângere contravenţională. Hotărâre din 30-09-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 2217/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 30 Septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. D.

GREFIER- N. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul JUDEȚUL IAȘI - CONSILIUL JUDEȚEAN IAȘI în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI - SERVICIUL URBANISM AFISAJ STRADAL, având ca obiect plângere contraventionala.

Dezbaterile, asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.09.2014,care fac parte din prezenta sentință civilă, când în aceeași componență instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, petentul Județul Iași - Consiliul Județului Iași a contestat procesul verbal . nr._/15.01.2014 încheiat de Poliția L. din cadrul Municipiului Iași.

În motivare a arătat că P. C. C. nu avea autorizație de construcție la extinderile notate cu E1 și E2 pe terenul proprietate publică din Iași, ..

A solicitat înlocuirea măsurii intrării în legalitate dispusă de agentul, prin obținerea autorizație de construire, cu oprirea executării lucrărilor și aducerea terenului la forma inițială.

În drept a invocat Legea 50/1991, Legea 213/1998 și Legea 215/2001.

În susținerea plângerii a depus: copie după procesul verbal contestat și înscrisuri.

A fost atașat dosarul nr._ /a1, având ca obiect reexaminare anulare cerere.

Organul constatator a solicitat respingerea plângerii.

A arătat că fapta este reală și sancțiunea legală.

A invocat Legea 50/1991, Legea 213/1991 și OG nr. 2/2001.

În susținerea plângerii a depus copie după procesul verbal contestat și înscrisuri

A fost atașat dosarul_ /a1.

Organul constatator a solicitat respingerea plângerii.

Petentul a formulat cerere de renunțare la judecată, ce se va costata de instanță, conform. art. 406 Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată că petentul Consiliul Județului Iași - str. ., nr.69, CF4540712 a renunțat la judecarea plângerii formulată în contradictoriu cu intimata Poliția L. Iași- Serviciul Urbanism Afisaj Stradal din cadrul Municipiului Iași- ..

Cu recurs în 30 zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 30.09.2014, în ședință publică.

Președinte, Grefier,

Red: jud. P.D- 30.09.2014

Tehnored: P.C- 05.11.2014/4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 30-09-2014, Judecătoria IAŞI