Plângere contravenţională. Sentința nr. 1734/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1734/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 13278/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 1734/2014
Ședința publică de la 05 Februarie 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE T. B.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. Ș. D. in contradictoriu cu intimatul I. IAȘI-B.R., având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată la instanță sub nr._/22.04.2013, petentul B. Ș. D. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ emis de I. Iași, prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 300 lei și 2 puncte de penalizare, precum și sancțiunea avertisment, ca urmare a reținerii săvârșirii contravențiilor prevăzute de art. 99 al. 1, pct. 2, art. 108 al. 1 lit. a pct. 3 și art. 100 al. 1 pct. 13 din OUG 195/2002 constând în aceea că pe data de 9.04.2013, ora 15:40 a condus autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Iași, fără a respecta regulile privind semnalizarea schimbării direcției de mers și fără a purta centura de siguranță pe durata deplasării și a avea dotările auto prevăzute de regulament.
În motivarea plângerii, petentul arată că nu a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa.
Precizează că transporta țigarete și produse promoționale și ar fi trebuit să descarce portbagajul unde se afla trusa medicală.
Susține că a semnalizat schimbarea direcției de mers.
Nu a precizat vreun temei de drept.
Organul constatator a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii întrucât petentul a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa.
În drept, a invocat disp. art. 148, 205, 315,223, 411 C.pr.civ., OG nr. 2/2001, OUG 195/2002, HG 1391/2006.
Totodată, a atașat documentația aferentă.
Din oficiu s-a dispus citarea martorului asistent.
Petentul nu a solicitat administrarea de probe.
Din examinarea probelor administrate rezultă că pe data de 09.04.2013, ora 15,40 petentul a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . municipiul Iași dinspre magazinul Flux către D. fără a semnaliza schimbarea direcției de mers și fără a purta centura de siguranță, iar la momentul controlului nu a făcut dovada că avea în dotare trusă medicală, triunghi reflectorizant și stingător omologat.
Faptele au fost constatate de agentul de poliție rutier aflat în misiune de patrulare.
Față de cele de mai sus instanța reține că petentul a săvârșit fapta pentru care i s-a aplicat amenda contravențională, el nefăcând nicio probă de natură să înlăture cele arătate în procesul verbal încheiat de I. Iași care face dovada deplină cu privire la constatările nemijlocite ale agentului instrumentator.
Pentru aceste motive plângerea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 34-35 din OG nr. 2/2001.
În temeiul art. 36 din OG 2/2001 obligă pe petent să plătească statului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. Ș. D., CNP_ cu domiciliul în Iași, ., ., . verbal de contravenție ., nr._.04.2013 întocmit de I. Iași.
Obligă pe petent să plătească statului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 Februarie 2014.
Președinte, Grefier,
Redactat T.B.
Tehn. 4ex. I.L. – 12.03.14
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3550/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1735/2014.... → |
|---|








