Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2193/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2193/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 34514/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 2193/2014

Ședința din camera de consiliu de la 12 Februarie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. I. I.

Grefier I. A. C.-C.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . ROMANIA SRL și pe pârât B. N., pârât B. T., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.

Fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, pune în discuția părților și rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

INSTANȚA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25.10.2013, reclamanta . ROMÂNIA SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții B. N. și B. T. să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 478,04 lei reprezentând chiria restantă conform contractului de închiriere încheiat de părți, a sumei de 94,99 lei reprezentând penalități de întârziere aferente contractului de închiriere și a cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, contractul de închiriere, facturi, calculul penalităților de întârziere.

Instanța, din oficiu, potrivit prevederilor art. 22 alin.2 Cod procedură civilă, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea cauzei.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamanta . ROMÂNIA SRL (fostă S.C. VITALAIRE ROMÂNIA S.R.L.), în calitate de locator, și pârâtul B. N., în calitate de locatar, au încheiat contractul de închiriere depus la dosar, având ca obiect asigurarea folosinței echipamentului medical denumit concentrator de oxigen, în schimbul chiriei stabilite prin art. 4.2 din contract. Pârâta B. T. a semnat contractul în calitate de fidejusor, renunțând la beneficiul de discuțiune și obligându-se în solidar cu pârâtul.

Prin art. 12.1 din convenție s-a stabilit că litigiile de orice natură decurgând din executarea contractului se soluționează de către părți, pe cale amiabilă. În cazuri excepționale, când litigiile nu se pot soluționa pe cale amiabilă, rezolvarea lor revine instanțelor judecătorești de la locul executării obligației de plată, respectiv municipiul Iași.

Instanța apreciază că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 Cod de procedură civilă, conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului.

Prin punctele 1 și 13 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, au fost definite noțiunile de operator economic și consumator.

Astfel, operatorul economic este persoana fizicã sau juridicã, autorizatã, care în cadrul activitãții sale profesionale fabricã, importã, depoziteazã, transportã sau comercializeazã produse ori pãrți din acestea sau presteazã servicii, iar consumatorul reprezintă orice persoanã fizicã sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționeazã în scopuri din afara activitãții sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Asigurarea folosinței dispozitivului pentru administrarea continuă cu oxigen (concentratorul de oxigen) reprezintă un serviciu pe care operatorul economic, în speță reclamanta . ROMÂNIA SRL, s-a obligat să îl presteze consumatorului.

Nu poate fi primită susținerea reclamantei conform căreia nu prestează servicii, cât timp, potrivit punctului 41 din Anexa la Legea nr. 296 din 2004 privind Codul consumului, republicată, serviciul este definit ca fiind activitatea, alta decât cea din care rezultã produse, efectuatã în scopul satisfacerii unor necesitãți ale consumatorilor.

Potrivit dispozițiilor art. 126 alin.2 Cod procedură civilă, în litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, instanța constată că părțile nu au încheiat o convenție de alegere a instanței competente după nașterea dreptului la despăgubire, ci anterior, prin contract, astfel încât prevederile art. 12.1 din acest contract nu pot fi reținute.

Așadar, față de cele arătate mai sus, apreciind ca întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași în soluționarea prezentei cauze și, constatând că localitatea unde locuiește debitorul principal, se află, conform Hotărârii Guvernului nr.337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, în circumscripția teritorială a Judecătoriei L. Gară, instanța, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1, art. 132 alin.3 raportat la art. 129 punctul 3 (potrivit cărora necompetența teritorială este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura) și la art. 121 Cod procedură civilă, o va admite, și, pe cale de consecință, va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea instanței respective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.

Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta . ROMANIA SRL cu sediul în Iași, ..42, . contradictoriu cu pârâții Băncila N. și B. T., ambii cu domiciliul în ., jud. Calarasi, în favoarea Judecătoriei L. Gară, jud. Calarasi.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2014.

Președinte, Grefier,

OII 11.07.2014 4 ex Pt Grefier, aflat în C.O. semnează Grefier Șef

Secție civilă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2193/2014. Judecătoria IAŞI