Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 5660/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5660/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 9941/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 5660/2014
Ședința publică de la 15 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. I. I.
Grefier I. A. C.-C.
Reprezentantul Ministerului P. – Procuror R. D.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent S. M. IASI , având ca obiect reprezentativitate sindicat .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns pentru petent, avocat I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 C.pr.civ instanța pune în discuția părților competența Judecătoriei Iași.
Apărătorul petentei apreciază că Judecătoria Iași este competentă.
Verificând competența generală, materială și teritorială, în temeiul art.94 alin 1 lit j N.C.pr.civ. coroborat cu art. 107 N.C.pr.civ, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților pentru a propune probe
Domnul avocat I., pentru petentă, solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Constatând că proba cu înscrisuri, solicitată de către reclamantă, este admisibilă, potrivit legii, putând duce la soluționarea procesului în temeiul art. 255 N.C.pr.civ. instanța încuviințează administrarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 244 N.C.pr.civ și art. 392 N .C.pr.civ, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Petenta, prin avocat, solicită admiterea cererii.
Reprezentantul Ministerului P. solicită admiterea cererii.
În temeiul art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petenta S. M. IAȘI a solicitat să se constate întrunirea condițiilor de reprezentativitate la nivelul unității ..
În susținerea cererii au fost depuse la dosar tabel cu numele membrilor de sindicat, tabel cu numărul de angajați ai unității, adresa nr.6048/19.02.2014 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași.
Verificând lucrările cauzei, instanța reține că sunt întrunite condițiile prevăzute la art.51 alin.1 lit. C din Legea nr.62/2011 privind reprezentativitatea la nivel de unitate, respectiv petenta:
-are statut legal de sindicat
-are independențã organizatoricã și patrimonialã;
-numãrul de membri ai sindicatului reprezintã cel puțin jumãtate plus unu din numãrul angajaților unitãții.
În speță sindicatul a dobândit personalitate juridică prin sentința civilă nr.232/11.06.1990 a Judecătoriei Iași, prin sentința nr.77/PJ/ 2010 dispunându-se înregistrarea modificărilor aduse organelor de conducere. Potrivit adeverințelor depuse la dosar 50 dintre cei 61 salariați ai unității sunt membrii ai sindicatului.
Având în vedere că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate la nivel de unitate în condițiile impuse de art.62 lit C lit a-d din Legea nr.62/2011, instanța va admite cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta S. M. Iași, cu sediul în Iași, ., prin reprezentanții săi legali.
Constată că petenta S. M. Iași îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivel unității ..
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Prezenta hotărâre se va comunica Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale după rămânerea definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2014.
Președinte, Grefier,
Red/tehn.OII
4EX/25.04.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2193/2014. Judecătoria... | Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








