Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 10115/245/2014

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. L. A.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. G. în contradictoriu cu intimata I. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 21.03.2014, petentul S. G., a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. IAȘI - BIROUL RUTIER, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014.

În motivare, a arătat, în esență, că în data de 20.03.2012 se deplasa cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ din direcția C. spre Dacia pe la trecerea la nivel cu cale ferată și că în momentul în care a ajuns în dreptul semnalului care indica trecerea, s-a asigurat că semnalele luminoase indică culoarea albă, că bariera este ridicată, continuându-și drumul.

Petentul a mai arătat că după ce a trecut de barieră, întrucât era în spatele unui microbuz de culoare albă care a frânat pe liniile de cale ferată în fața sa, a redus și el viteza, arătând că este de notorietate că la nivelul căii ferate menționate sunt gropi, moment în care a auzit semnalele acustice de avertizare, dar pentru că era angajat în traversarea liniilor, aflându-se în a doua jumătate după barieră, și-a continuat drumul.

Petentul a mai arătat că semnalele acustice și coborârea barierei au început în timp ce se afla deja pe linia de cale ferată, trebuind să frâneze din cauza autoturismului care a frânat în fața sa.

În drept, a invocat prevederile OUG nr.195/2002.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială, atașând în copie conformă procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014 fila 5, carte identitate fila 6.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei stabilită conform prevederilor art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Acțiunea a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 și următoarele Cod procedură civilă în care petentul a indicat numele și adresa martorului de a cărui depoziție înțelege să se folosească în soluționarea cauzei și a depus un exemplar semnat al acțiunii filele 12-16.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 28.04.2014, intimată a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit, susținerile petentului fiind neîntemeiat, fapt ce va rezulta din probatoriul administrat.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.

În dovedirea întâmpinării, intimata a depus: raportul agentului constatator fila 24, planșă foto fila 26, suport CD fila 28.

În temeiul art.411alin.1, pct.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La termenul din 27.06.2014 instanța a luat act de precizarea petentului în sensul că înțelege să conteste doar nerespectarea semnalelor de la trecerea cu cale ferată și că nu înțelege să formuleze plângere și cu privire la faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere și asigurarea.

La termenul din 27.06.2014 instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 20.03.2014 de agentul constatator al intimatei, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 1275 lei și cu reținerea permisului de conducere în vedere suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.

S-a reținut că în data de 20.03.2014, ora 16.33, petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe ., județul Iași către cartierul Dacia, iar la trecerea de la nivelul cu cale ferată nu a respectat semnalele acustice și luminoase aflate în funcțiune, faptă prevăzută de art.138 alin.1, lit. a, b din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 lit. c) din OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014 fila 5, raport agent constatator fila 24.

S-a mai reținut că în același loc și aceeași dată nu avea asupra sa permisul de conducere și asigurarea obligatorie, faptă prevăzută de art.147 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014 fila 5, raport agent constatator fila 24.

De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 637,5 lei.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând că semnalul acustic a început când eram trecut de barieră, era în dreptul portierei din spate, semnalul luminos nu era roșu.

În drept, potrivit art. 138 alin.1, lit. a, b din HG nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare, când semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune, iar potrivit art.102 alin.3 lit. c) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.

Potrivit art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002, respectiv art. 147 pct.1 din HG nr.1391/2006 participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege, iar potrivit art.101 alin.1, pct.18 din OUG nr.195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzuta în clasa a III-a de sancțiuni (6-8), nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).

După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 20.03.2014, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.

Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară.

De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.

În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 1275 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.

De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce privește prezumția de legalitate și temeinicie recunoscută proceselor-verbale întocmite de agenții statului, Curtea EDO a arătat că în principiu astfel de prezumții pot să aibă o valoare probatorie în procedura internă, însă acestea nu trebuie să aibă o valoare absolută și exclusivă. O hotărâre prin care se stabilește vinovăția unei persoane, nu poate să se întemeieze exclusiv pe prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal. Astfel, deși, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției este recunoscută în principiu de către instanță, aceasta nu poate înfrânge singură prezumția de nevinovăție, astfel cum este instituită de art. 6 paragraf 2 CEDO.

În ceea ce privește reținerea în sarcina petentului a contravenției prevăzute de art. 138 alin.1, lit. a, b din HG nr.1391/2006, pentru a forma convingerea instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare a contravenției, prezumția de legalitate și temeinicie a acestuia ar trebui susținută și cu alte elemente probatorii, în vederea coroborării acestora.

Sub acest aspect, intimata nu a produs probe care, prin coroborarea cu prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului-verbal, să fie de natură a forma convingerea instanței cu privire la săvârșirea faptei de către petent, mai presus de orice îndoială rezonabilă și să fie apte astfel de a înlătura prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 CEDO, în condițiile în care din vizionarea CD-ului fila 28, nu rezultă cu certitudine că petentul s-a angajat în traversarea căii ferate când barierele erau coborâte sau în curs de coborâre, respectiv, când semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor erau în funcțiune, din cadrul 7419 planșă foto fila 27, rezultând că petentul a fost surprins de coborârea barierelor când trecuse de a doua jumătate a trecerii la nivel cu cale ferată.

În condițiile în care intimata nu a probat vinovăția petentului mai presus de orice îndoială rezonabilă, nu a operat o răsturnare a sarcinii probei, iar a cere petentului să producă probe în fața instanței echivalează cu o cerere de demonstrare a nevinovăției.

Dubiul care există asupra procesului verbal contestat și care operează în favoarea petentului, rezultă din faptul că nu se poate afirma cu certitudine că la momentul la care autoturismul condus de petent a pătruns pe calea ferată, barierele erau coborâte sau în curs de coborâre, respectiv, că semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor erau în funcțiune, înregistrarea de la secunda 16.33.05, cadru 7429 surprinzând momentul când autoturismul condus de petent era trecut de jumătatea căii ferate, îndreptându-se spre ieșirea de pe calea ferată.

Astfel, probatoriul administrat este de natură a potența prezumția de nevinovăție a petentului și a combate cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției.

În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia în fața sa circula o autoutilitară de culoare albă care a frânat brusc în fața sa, apare ca neîntemeiată în condițiile în care de pe suportul CD nu rezultă această împrejurare și în condițiile în care petentul nu a adus nicio probă în acest sens.

Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).

Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.

În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.

Cu toate acestea, având în vedere modul de soluționare a acțiunii petentului cât și lipsa de temeinicie a procesului verbal contestat în ceea ce privește săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.138 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002, instanța urmează să exonereze petentul și de la executarea acestei măsuri complementare.

În ceea ce privește reținerea în sarcina petentului a contravenției prevăzute de art.35 alin.2 din OUG nr.195/2002, respectiv art. 147 pct.1 din HG nr.1391/2006, având în vedere manifestarea de voință a petentului de la termenul din 27.06.2014 în sensul că înțelege să conteste doar nerespectarea semnalelor de la trecerea cu cale ferată și că nu înțelege să formuleze plângere și cu privire la faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere și asigurarea, având în vedere și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța ia act de faptul că nu se impune analiza legalității și temeniciei acestei fapte.

Așadar, fiind înlăturată prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat în ceea ce privește săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.138 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002, fiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar nefiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului în ceea ce privește săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.138 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile, instanța va considera că plângerea formulată de petentul G. S. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 20.03.2014 dedusă judecății este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va anula procesul verbal de constatare a contravenției în ceea ce privește săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.138 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002, exonerând petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 765 lei și de la executarea măsurii reținerii permisului de conducere, cu menținerea restului dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus.

În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul G. S. CNP_ cu domiciliul în Iași, ..28, ., etaj 4, . în contradictoriu cu intimata I.P.J.IAȘI-BIROUL RUTIER CF_ cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014 în ceea ce privește săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.138 alin.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002.

Exonerează petentul de la executarea sancțiunii contravenționale principale a 9 puncte amendă și complementare a suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, stabilite prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 20.03.2014.

Menține restul dispozițiilor procesului verbal menționat mai sus.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. E.-LoredanaAnichitei C.

Red.Tehno

E.L.A.-11.11.2014

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI